Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fapte din trecut // VORNICENI – ISTORIE, PAS CU PAS. MĂRTURII DOCUMENTARE MEDIEVALE ŞI MODERNE COMENTATE.

VORNICENI – ISTORIE, PAS CU PAS. MĂRTURII DOCUMENTARE MEDIEVALE ŞI MODERNE COMENTATE.

Autor, Ionel BEJENARU

Locuri care ţin de un trecut îndepărtat, preistoric, VORNICENII, cei ai ţinutului şi judeţului Dorohoi de altădată, ai judeţului Botoşani de astăzi, cu atestare documentară, înscriu în epocile medievală şi modernă ale istoriei ţării o evoluţie specifică satului românesc, în toate elementele sale, specifică totodată, istoriei Ţării Moldovei şi acestor meleaguri dorohoiene şi botoşănene. Vechi acte medievale – hrisoave, surete – fac trimitere la locuri şi oameni, la regimul proprietăţii, la viaţa economică, la starea şi mişcarea populaţiei. Sunt, de altfel elemente primordiale în a studia şi a înţelege istoria şi evoluţia oricărei aşezări.
Mari momente din istoria patriei au marcat, neîndoielnic, istoria şi viaţa vornicenilor, aportul fiilor lor la marile şi istoricele cauze ale Neamului Românesc, la Războiul Neatârnării României din 1877 – 1878, la Războiul Reîntregirii între Marea Unire din 1918, la Al Doilea Război Mondial. Au făcut-o cu vigoare, entuziasm, jertfă. Au făcut-o pentru Neam şi Ţară. Fie le amintirea şi dăinuirea pururea!

La 28 decembrie 1428, voievodul Moldovei Alexandru cel Bun întăreşte, printr-un uric, fiilor lui Ion Vornic – Lazăr, Stanciul şi Costea – stăpânirea a trei sate sub Dumbrava Înaltă, acolo unde a fost Minea, acolo, la iazul lor, acolo, unde a fost cneaz Stan. Stăpânirea le revenea aceluiaşi uric şi urmaşilor fiilor, iar hotarul acestor sate care sunt sub Dumbrava Înaltă să fie cât vor putea să folosească trei sate îndestul. Pentru ca, la 3 iunie 1429, acelaşi Alexandru cel Bun să dea panilor Lazăr, Stanciul şi Costea un uric de întărire la întărire.

La 18 februarie 1445, un uric al lui Ştefan Voievod atestă unui sat sub Dumbrava Înaltă, anume VORNICENII, către Mănăstirea Humorului, făcută de doi din cei trei fraţi sus menţionaţi, anume boierul Lazăr şi fratele său Stanciul, de-a lor bunăvoie. Gestul se explică şi prin faptul că tatăl lor, vornicul Ioan ( sau Oană), mare boier şi dregător era ctitor al acestui sfânt lăcaş.

Uşor de dedus, la 1445, satele nu erau unite, căci, la 25 aprilie 1475, Ştefan cel Mare confirmă Mănăstirii Humorului satele DVORNICEANII, STAVCEANII ( stav – iaz) şi GOLDEANII ( Vorniceni, Stăuceni, Glodeni).

Ulterior, la 26 noiembrie 1490, Ştefan cel Mare face cunoscut lui Costea că au venit înaintea sa şi a boierilor Sima păhărnicel şi sora sa Anuşca, soţia panului Şandru comis, ambii fii ai lui Lazăr, Nostea, soţia panului Harman, sora ei Ilca, fratele lor Toma păhărnicel, toţi trei fii ai lui Coste care, nesiliţi de nimeni, au vândut dreapta lor ocină, date prin uric şi privilegiu părinţilor lor, Lazăr şi Coste, datând din vremea lui Alexandru cel Bun, ocină însemnând un sat lângă Staucenii, anume Glodenii, unde a fost Stan, pentru 150 zlaţi tătăreşti. Concomitent s-a produs un schimb cu egumenul şi călugării de la Mănăstirea Humor, aceştia dându-i Domnului Ştefan cel Mare o sclişte anume Poiana, la Gura Humorului şi călugării luând acest sat al nostru anume Glodenii, unde s fost Stan, lângă Stavceanii, pe care sat l-am cumpărat de la cei de mai sus. La rândul său, Ştefan cel Mare a dănuit Poiana Mănăstirii Voroneţ. Astfel de schimburi au loc frecvent în Evul Mediu Românesc, în baza lor mărindu-se moşii domneşti, boiereşti, bisericeşti.

În iulie 1520, Ştefan Vodă cel Tânăr întăreşte (stăpânirea) Mănăstirii Humor, satelor Dvorniceanii sub Dumbrava înaltă, Stavceanii (Stăuceni) şi Glodeanii (Glodenii), act confirmat şi de Petru Rareş, în 1536. Pentru ca, în 1546, să se facă hotarnica satului Baliţa pentru o parte din hotar, apoi la un stâlp dinspre Stăuceanii, şi de acolo la deal, până la un pisc unde cade…

Cum disputele de ordin financiar sunt atât de frecvente în societatea feudală românească (n.n. parcă numai atunci!), un ispisoc de la Ştefan Tomşa, din 1612, serie că egumenul Mănăstirii Humor, cu tot soborul şi cu multe mărturii, s-a jăluit că având mănăstirea un sat anume Stăuceanii, în ţinutul Dorohoiului, dat de Ştefan Voievod, îl luase Balica Hatmanul, ca să le dea (la schimb) călugărilor alt sat sau bani, în fapt neprimind nimic, drept pentru care Domnul confirmă satul Stăucenii Mănăstirii Humor.

În noiembrie 1540, Ştefan VV., fiul lui Ştefan cel Bătrân, întăreşte Mănăstirii Humor satele Vorniceanii de sub Dumbrava Înaltă, la care Dumbravă sunt părtaşe şi sate vecine, fiind între ele şi a Cordărenilor.

La 7 septembrie 1665, un Suret de pe alt suret din văleat 7174 septembrie 7, ce este iscălit de Dumnealui Neculai Buhuş mare logofăt şi scris de stareţul Rujină pe siliştea Glodeanii de pe Iubăneasa, ce l-au luat de la Neculai Goteneu menţionează Săliştea Glodeanii cu loc de heleşteu, anume iazul cel Rumţa – sub sau lângă Stăuceanii pe Iubăneasa la ţinut Dorohoiului – să începe de unde a fost Glodu drept la deal până sus de Cinovie, până la neavila Dobra, de acolo în sus până la drum, până unde să împreună hotarul Havârnii, de acolo până la hotarul Cordărenilor la Bâla, unde este glod, de acolo la vale în jos până unde se poticnesc apile şi până la iaz de către capul iazului de către glodeanii şi până unde sunt glodurile unde s-au început hotarul dintâi, atâta-i hotarul. Suretul de faţă a fost scris la Mănăstirea Doljeşti.

Din Domnie în Domnie întăririle de sate sunt o practică uzuală, aşa încât satele Dvorniceanii, sub Dumbrava înaltă, Stăuceanii şi Glodeanii sunt întărite din nou Mănăstirii Humor, sub Eustratie Dabija, la 4 ianuarie 1663 şi identic, la 11 ianuarie 1665.

Şi istoria celor trei sate vornicenene continuă. Astfel, la 12 iulie 1700, Antioh Cantemir VV întăreşte Mănăstirii Humor stăpânirea peste săliştea glodeanii la Dorohoi, dănuite de Vasile Talpă cu Blestem, după ce o cumpărase tot de la mănăstirea menţionată şi pe care o voia înapoi. Mai mult, călugării sunt împuterniciţi să-şi ia zeciuiala, în timp ce Vasile Talpă, dacă are vreo pretenţie, să se judece la Divan. Cum continuă şi prin evidenţierea lor pe harta lui Dimitrie Cantemir, din 1716 – Vorniceanii pe dreapta Ibănesei, Glodeanii şi Stăuceanii, pe stânga, Glodeanii fiind vecin cu Cordărenii.

O samă (buget, listă de venituri şi cheltuieli) a Mănăstirii Humor, din 1742, menţionează. Vornicenii la Dorohoiu, sat cu oameni, cu venit de 38 lei pentru boieresc. Întrucât încasarea boierescului ridica probleme, în 1758 Scarlat Ghica dă încuviinţare egumenului Mănăstirii Humor să oblige pe locuitorii moşiilor pentru boieresc, între acestea regăsindu-se şi Vornicenii.

La 15 ianuarie 1765, Grigore Al. Ghica VV. împuterniceşte pe egumenul Mănăstirii Humor să interzică locuitorilor din Dersca şi Vorniceni să vândă băuturi, măsură împovărătoare pentru ţăranii de pe moşii, împotriva lor.

În anii 1772, 1773 şi 1774, administraţia rusă de ocupaţie a efectuat recensămintele populaţiei Moldovei, publicate de P.G.DMTRIEV (Academia de Ştiinţe a R.S.S. Moldoveneşti. Institutul de Istorie, Moldova din epoca feudalismului. Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772 – 1773 şi 1774, Editura „Ştiinţa” Chişinău, 1975), Vornicenii Mănăstirii Humor, aflători în ţinutul Dorohoi, înscriindu-se cu 66 oameni, 2 preoţi, 79 moldoveni pământeni, 1 grec, 1 evreu, 1 vornic, 1 vataman, având, în 1774, 73 case, 13 scădere rufeturi (categorii sociale scutite de plata birului – bătrâni şi nevolnici, văduve, preoţi ş.a.), 60 birnici. Îi aflam ca locuitori şi, totodată, şi ocupaţiile lor, conform recensământului, pe: Dumitraşcu, rotor, Sandul său lăcătuş, Pascal, văcar, Lupul, haidău, Ştefan, morar, Grigoraş, crâşmar, Pavăl e Gherasim, lăcătuş, Ion, bârsan, în timp ce Maria, herghelegiţa figurează ca femeie săracă. Sunt date edificatoare în privinţa evoluţiei vornicenilor într-un sfârşit de Ev Mediu Românesc, satul impunându-se prin populaţie, agricultură, meşteşuguri, dinamism, cu alte cuvinte.

La 15 ianuarie 1782, conform călugărului Pahomie, Vornicenii, Glodenii, Stăucenii sau luate în ansamblul lor, Vornicenii, sunt proprietăţi ale Mănăstirii Humor. Condica ciuzilor, din 1803, menţionează Vornicenii din ocolul Başeu ca fiind al bucovinean, cu loc îndestul şi 150 de familii, indiciu al unei situaţii economice bune, asigurătoare de hrană pentru localnici.

Acum la începutul secolului al XIX – lea, la 8 iunie 1805, moşia Vorniceni este obiectul unui schimb între Nicolae Rovet şi fiul său Iordachi şi Theodora Mustaţă, primii cedându-i moşii în Bucovina şi 160 lei, la schimb cu moşii ale clerului bucovinean, printre care Vornicenii cu săliştile Glodenii, Stăucenii, Borzeştii şi Antileştii.
Catografia (recensământul) din 820 consemnează pentru Vornicenii vistiernicului Iordachi Rovet existenţa a 210 birnici, bezmăn cei nevalnici săraci ( bezmăn – chirie pentru casă, crâşmă sau dugheană, plătită proprietarului). Catografia menţionează existenţa locului de câmp şi a moşiei încăpătoare, chiverniseala locuitorilor făcându-se cu plugul, cărăuşia şi lucrul mâinilor.

Date cronologice referitoare la Domnii Moldovei şi perioade istorice la care fac trimitere documentele vornicenilor:

Alexandru cel Bun – aprilie 1399 – ianuarie 1432
Ştefan cel Mare – august 1442 – iluie 1447
Ştefan cel Mare – aprilie 1457 – iulie 1504
Ştefăniţă – aprilie 1517 – ianuarie 1527
Petru Rareş – ianuarie 1527 – septembrie 1538
Patru Rareş – februarie 1541 – septembrie 1546
Eustratie Dobija – septembrie 1661 – septembrie 1665
Dimitrie Cantemir – martie – aprilie 1693
Antioh Cantemir – februarie 1705 – iulie 1707
Dimitrie Cantemir – noiembrie 1710 – iulie 1711
Grigore al III – lea Ghica – martie 1764 – ianuarie 1767
Grigore al III – lea Ghica – septembrie 1774 – octombrie 1777
Alexandru Suţu – ianuarie 1801 – septembrie 1802
Ocupaţia rusă – septembrie 1769 – septembrie 1774

I.Fii ai Vornicenilor în Războiul de Independenţă a României, de la 1877 – 1878

În Războiul de Independenţă a României, de la 1877 – 1878, cercetătorul arhivist Ştefan Cervatiuc („Contribuţia fostelor judeţe Botoşani şi Dorohoi la susţinerea Războiului de Independenţă – mărturii documentare”, Editura AXA, Botoşani, 2002) redă un tabel nominal de toţi veteranii de Războiul de Independenţă aflaţi în viaţă din judeţul Dorohoi, înaintat de Prefectura judeţului către Ministrul Apărării Naţionale, tabel în care figurează şi soldaţii Sârbu Gheorghe, coutingentul 1877, din Regimentul 7 Călăraşi şi Vatamanu Neculai, contingentul 1874, din Regimentul 5 Linie, mărturie a prezenţei efective a vornicenilor pe câmpul de luptă, în marile dispute cu otomanii. Uşor de dedus, sunt şi mulţi alţi fii ai locului care au căzut la datorie, cu precădere făcând parte din Regimentele 16 Dorobanţi şi 7 Călăraşi, în care botoşănenii şi dorohoienii erau grasul combatanţilor.

Istoriografia consemnează şi numeroase acte, generoase, patriotice, însemnând ofrande ale populaţiei întregii ţări, inclusiv din localităţile fostelor judeţe Botoşani şi Dorohoi, din comuna Vorniceni, pentru susţinerea oştirii române. În acest sens, Gheorghe Rusu, din comuna Vorniceni, se înscrie ca 2 vaci (ap. cit., p. 183), la 28 iunie 1877, cu alte 2 vaci, la 7 iulie 1877, locuitorii fruntaşi ai Vornicenilor, cu 1 cal roib, intrat în posesia soldatului Dumitru Strugariu, unul din călăraşii ai căror cai erau improprii serviciului (ap. cit., p. 215), aceiaşi locuitori fruntaşi de aici oferind gratis pentru armata română 1 trăsură, legată în fier, cu o pereche de hamuri bune, biciuşte şi pocorniţe, precum şi 2 iepe (ap. cit., p. 213). Efortul întregii naţiuni române în susţinerea Războiului de Independenţă, de la 1877 – 1878, include şi actul Consiliului Comunei Vorniceni, care a aprobat, conform Procesului – verbal de şedinţă, la 27 septembrie 1877, alocarea sumei de 200 lei, ofrandă pentru cumpărarea de arme. Astfel, …Subsemnaţii membrii Consiliului Vorniceni, din Plasa Başeu, judeţul Dorohoi, întruniţi în şedinţă extraordinară sub preşidinţia Domnului Primar Gheorghe Măcărescu…

Având în vedere ordinul Domnului Subprefect, respectiv al acestei plăşi, în armarea Deciziunii Onorabilului Comitet Permanent de judeţ luată în şedinţa de la 17 septembrie anul curent prin care a se deschide un credit din economiile bugetului anului curent, pentru cumpărarea a 2000 poşti Peobody necesare armatei române, aflătoare pe câmpul de rezbel./ Consiliul deliberând…/ DECIDE: /Asupra excedentului ce lasă bugetul anului curent se va deschide un credit de 200 (două sute) franci pentru cumpărarea de arme./ Drept care se încheie procesul verbal de faţă, pe care Domnul Primar îl va înainta, prin Domnul Subprefect, Onorabilului Comitet Permanent de Judeţ spre a-i da cuviinţă aprobare./ Primar, Gh. Măcărescu/ Membrii./ X. V. Merticariu/ X. Cost. Ţurcanu/ X. Macsim Avram/ X. Dumitru istrate”(ap. cit., p. 246 – 247).

II. Fii ai Vornicenilor, combatanţi în Primul Război Mondial,
în spitalele de campanie conduse de Dr. Iacob Iacobovici (Inedit)

Medic de mare reputaţie, Dr. Iacob Iacobovici (1879 – 1959) s-a născut la 18 noiembrie 1879 la Costeşti – Botoşani. Până a ajunge şi a fi considerat întemeietorul şcolii româneşti de chirurgie din Transilvania. Prof. Dr. Iacob Iacobovici a debutat şi şi-a afirmat în chirurgia de război înscriindu-şi numele ca un blazon de marcă şi ca şef al Misiunii sanitare române de la Stara – Zagora, din Bulgaria, atunci când (1912) ţara vecină era antrenată în război cu Turcia, întru apărarea statutului său de stat independent. Aici, în Bulgaria, actele sale au stat sub semnul tratării răniţilor şi prin combaterea epidemiilor de către populaţia civilă. Le-a redat în lucrarea „Misiunea Sanitară Română la Stara – Zagora” („Atelierele grafice Socec et. Co.”, Societate Anonimă, Bucureşti, 1913).

Marele ideal al Reîntregirii României îl animă profund, încredinţându-i-se conducerea unei salbe de spitale militare – Almaş Mezo, Ditro, Tărgu Ocna, Spitalul 7 Bacău al Armatei a II – a Române, după cum consfinţeşte Jurnalul spitalelor de campanie pe care l-a ţinut şi în care a consemnat, cu rigoare, pe 17 coloane de observaţie, o bogăţie de informaţii cu privire la militarii români care, date fiind vitregiile războiului, au fost nevoiţi să le treacă pragul.
Sunt menţionate numele a 7858 persoane, din care 44 ofiţeri şi plutonieri T. R. şi în plus, între ele, bucurându-se de tratament, şi militari din rândul inamicului, prizonieri de război, Dr. Iacob Iacobovici înscriindu-se în acest sens, cu contribuţii de pionierat, având în vedere că atunci nu era încă adoptată o lege în această privinţă, act rezolvat ulterior de către Societatea Naţiunilor.

Din comuna Vorniceni i-au fost pacienţi – combatanţi, răniţi pe front sau suferind de diverse epidemii. Cum, de altfel, i-au fost mii bune de la nuvelul judeţelor Botoşani şi Dorohoi, precum şi ai întregii ţări.
Faptele, încărcate de muncă fără preget, devoţiune, umanism îi sunt răsplătite cu Ordinul Steaua României, cu Medalia de onoare pentru combaterea epidemiilor (conferită de preşedintele Franţei R. Poincare (1917) şi Legiunea de Onoare, conferită de un alt preşedinte al Franţei, Gustave Doumergue (1924), la propunerea Gen. Berthelot.

Cum România avea să fie din nou în focul luptelor şi în Al Doilea Război Mondial, Prof. Dr. Şi Colonel Iacob Iacobovici primeşte comanda spitalului Brâncovenesc din Capitală, achitându-se exemplar de înalta misiune şi consemnând în acelaşi jurnal deschis în Primul Război Mondial, din care am extras combatanţii originari din oraşul Dorohoi, de data aceasta la finele lui, numele altor ofiţeri şi ostaşi cărora le-a acordat asistanţă medicală, totalul răniţilor şi bolnavilor fiind 3333, din care 257 ofiţeri.
„Dicţionarul Botoşănenilor îl aşează la loc de frunte între personalităţile locurilor, dedicându-i o cuvenită fişă a vieţii, faptei şi operei, întru cinstire şi perenitate (Ionel Bejenaru, „Dicţionarul Botoşănenilor”, Editura Moldova, Iaşi, 1994, pp. 133 – 134).

III. Viaţa religioasă la Vorniceni

Textul de faţă, referitor la Parohia Vorniceni, aparţine Iconomului C. Ciocoiu, fost Protoiereu al judeţului Dorohoi, în anii 1892 – 1902. Este inclus în lucrarea „Note la Monografia bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Dorohoi, cu personalul clerical aflat la punerea în aplicare a Noii Legi Cleriale din 1893 – 1894” (Tipografia judeţului Dorohoi, f. a. ).

Parohia Vorniceni 600 familii, cu biserica sf. m. Dimitrie, construită de lemn bârne, pardosită pe din afară, se zice că ar fi mutată (1821), din marginea satului spre M. Z. apus, de la vale de cimitirul nou. Siliştea Vorniceni spre V. de sat, în țarina locuitorilor, era sat cu biserica, desfiinţat de un proprietar şi strămutat cu biserica aici. Catapiteazma în 4 rânduri icoane. Pe icoana Maica D. se citeşte: „Această sf. icoană a Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, sau făcut cu toată silinţa şi cheltuiala robului lui Dumnezeu Lupu Miaun ot Vorniceni şi a soţiei sale Aniţa 1785 iunie 8. La stânga icoanelor împărăteşti la Sfântul Nicolai jos se vede 1783. Ierei Vasile Zugrav. Patru icoane mari: Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolai, Icoana Mântuitorului şi a Maicei Domnului sunt vechi, se spune afi de la biserica strămutată. La iconostas o dată 1839, un pomelnic data 1826 a lui N. Rosnovanu. Serafimul are anul 1811. O scriere se vede în Evanghelia veche Grigore Ghica V. V. 7288. Un clopot cu data 1747 şi altul 1809 Cimitirul din jurul bisericei închis cu zaplaz. Cel de înmormântare partea M. Z. Clopotniţa la poarta cimitirului Biserica posede 17 fălci. Această biserică veche de lemn ar trebui păstrată, să se repereze în lemnul ei, păstrându-se vechea arhitectură de lemn româneacă. Se poate servi în ea, pomenirile pentru decedaţi, având cimitirul vechiu în jurul ei.
Puţin mai la deal de biserică de lemn veche, s-a ridicat Biserica nouă, cu acelaşi hram Sfântul Dimitrie, de zid cărămidă, după un plan tip al casei bisericei, prin contribuţiuni din partea locuitorilor a comunei şi de actualii proprietăţi: familia I. Marghiloman şi Scarlat Ferechide, sfinţită la 10 octombrie 1899. Se păstrează la parohie un imprimat: „Actul de sfinţirea Bisericei noi cu patronul sf. m. m. Dumitru din comuna Vorniceni”, în care se detailează ajutorurile date la construirea bisericei, atingând sume de 25 mii lei.
Proprietatea moşiei în vechime a fost a Mănăstirei Homorului din Bucovina, pe care a stăpânit-o până la 1785 când s-a vândut, apoi a devenit a marelui Visternic Iordache Roseti Roznovanu, al cărui nepot o vându; stăpânită şi de Costea Haretu cu Fandolica sau Vlădenii. De aici fostul Ministru de Culte şi Instrucţiuni Publice Spiru Haret, fu dat la şcoala din Dorohoi şi începu cursul primar.
Pe moşie , lângă Jijia este staţia de drum de fer, Vorniceni, pusă în circulaţie la 1 iunie 1896, între staţiile Ungureni şi Carasul.
Personalul clerical 1894 Paroh I. Ionescu, seminar 4 clase, atestat No. 419, din 1882, Iaşi. Supranumerar preot C. Gheorghiu, născut la 1823, hirotonit la 1852, Duhovnic, Iconom, decedat în 1902. Cântăreţi I. V. Pomârleanu decedat în 1857 şi C. Teodorescu din 1875 V. Hrib în locul decedatului Pomârleanu din 1902.

Etichete: , , , , , , ,

1 comentariu la acestă însemnare

  1. C.Alisii spune:

    De mult nu am mai fost in Vorniceni,desi sunt nascut acolo, am crescut si nevoiile vietii m-au impins spre alte locuri. Ce vad acuma, ma unge la suflet.Aceasta revista vine sa ne adune gandurile, sa ne aminteasca de cei pe care ii mostenim, strabunii nostri. De aici, din Dobrogea, transmit un ngand curat domnului Epure si tuturor celora care au initiat aceasta revista. As vrea sa stiu daca domnul Bejenaru e din Vorniceni si daca pot sa iau legautura cu d-lui. Succes fii ai Vornicenilor!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.