Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // VIRTUTEA SĂTEASCĂ. MODUS VIVENDI ÎN STIL VORNICENEAN – GHEORGHE ȘI ANGELA SÂRBU, O FAMILIE SIMBOL AL CUMPĂTĂRII ȘI CALMULUI INTELECTUAL

VIRTUTEA SĂTEASCĂ. MODUS VIVENDI ÎN STIL VORNICENEAN – GHEORGHE ȘI ANGELA SÂRBU, O FAMILIE SIMBOL AL CUMPĂTĂRII ȘI CALMULUI INTELECTUAL

VIRTUTEA SĂTEASCĂ
MODUS VIVENDI ÎN STIL VORNICENEAN

GHEORGHE ȘI ANGELA SÂRBU, O FAMILIE
SIMBOL AL CUMPĂTĂRII ȘI CALMULUI INTELECTUAL

 Autor, Ion ISTRATE

 

Non scholae, sed vitae discimus!
(Învățăm pentru viață și nu pentru școală!), Seneca

Când mă gândesc la emoționantele episoade din copilărie, cu drag îmi amintesc și de învățătorii Gheorghe și Angela Sârbu, vorniceneni sadea.

Angela Sarbu (Bagu) [320x200]Frecventam școala primară (cl.V-VIII), pe când domnul învățător Gheorghe Sârbu suplinea lecțiile de istorie antică, iar doamna Angela, pe atunci Bâgu, lecțiile de chimie. La vremea aceea, acasă îmi pregăteam numai temele scrise, restul cunoştinţelor le dobândeam şi le consolidam în clasă. Cum veneam de la şcoală, mă purtam rapid să-mi fac temele pentru a doua zi, altfel, riscam să nu le termin, deoarece, fiind cel mai mare dintre fraţi, mai toate treburile gospodăreşti erau lasate în grija mea. Seara nu era chip de lecții, pentru că, la noi în casă, cum se înnopta, se adunau mai toţi vecinii. Era un fel de şezătoare, unde multe se mai povesteau… până înspre miezul nopții! Intr-una din seriile de iarnă, tatăl meu, a povestit o întâmplare din timpul războiului, când se încerca să se țină frontul pe linia Nistrului. Acolo situația devenise atât de înverșunată și de grea, încât aprovizionarea și împrospătarea forțelor luptătorilor se blocase. Cel mai stringent lucru, însă, era apa. Zile întregi au suferit ostașii români din această cauză. Când au primit ordin de retragere, în marșul dezonorant și dezamăgitor pe care-l parcurgeau printr-o văioagă, au dat peste căușe cu apă în locul lasat de copitele cailor, din care au sorbit cu nesaț, așa, potolindu-și setea și redând ceva puteri vlăguitelor trupuri. Toate acestea le ascultam îngrozit și de cele mai multe ori făceam asociere cu unele fapte din istoria antică a grecilor și romanilor, pe care ni-le expunea domnul învățător. Consecințele lipsei de apă, povestite și de unii vecini – participanți în război sau victime ale secetei (1945-1946) -, m-au marcat destul de mult, realizând atunci, la modul cel mai grav, ce înseamnă apa pentru viață. Noaptea aceea a fost un coșmar, ,,apa” dominându-mi conștiința. A doua zi, la școala, la ora de chimie, învățătoarea Angela Bâgu, ne examina de modul cum am reținut simbolurile elementelor chimice. Eu, încă, mai eram furat de gândul situației în care a fost tatăl meu, răbdând atâta sete și necazuri în timpul războiului și secetei. Pe neașteptate, profesoara mă întreabă ceva… Nu am înțeles ce anume și involuntar rostesc ,,apă”. Clasa a început să murmure (mă făcusem de râs!), iar profesoara a înțeles că eram ,,în visare”, a zâmbit și mă întreabă: ,,dar… măcar știi formula chimică a apei?” Am răspuns că nu-o știu. (Era normal, această cunoștință urma s-o dobândesc la următoarele lecții.) A intuit…! era dibace în a citi gândurile și stările afective ale elevilor săi și după ce m-a descusut și a aflat pricina stării mele, se adresează clasei: ,,… e important să mai știm și ce formulă chimică are apa – H2O – adică, o moleculă de apă conține doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen”.
De atunci nu am mai uitat această formulă, dar nici pe învățătoarea, Angela (Bâgu) Sârbu, care tot timpul a știut să se apropie și să înțeleagă pe elevii săi.

 Gh Sarbu [320x200]Nici pe învățătorul Gheorghe Sârbu nu l-am uitat, pentru că lecțiile sale de istorie, ținute cu dăruire și înțelepciune, erau la fel de atractive, precum taifasurile și poveștile din serile de iarnă din casa părintească, unde vecinii și prietenii noștri se întreceau la vorbă, depănând amintiri și degustând din vinul casei, îmbucând cu poftă plăcintele calde trase cu cociorva din cuptor sau cartofii scoși cu vătraiul din cenușa încinsă de sub plită.

 Învățăm pentru viață și nu pentru școală! Aceasta am reținut de la învățătorul Gheorghe Sârbu, Domnia sa însuflându-mi dragostea pentru muncă și răbdare în viață, pentru că nu e nevoie să ai numai note mari în foaia matricolă a școlii, ci este necesar să știi ce trebuie să dobândești de la viață. De-a lungul anilor, această moștenirea spirituală a sârbenilor, la care ținea foarte mult Domnia sa, adică de a fi moderat, pentru că excesul dăunează, s-a dovedit, mai târziu, a fi o regulă de aur și pentru mine.

Pentru Ghiță Sârbu (cum îl dezmieardă lumea în sat) nu a fost o maledicție faptul că a rămas în satul în care s-a născut pentru a educa zeci de generații. A fost îndemnul divin pentru ca această comunitate să fie luminată de însăși fii săi, Domnia Sa, alături de consoarta Angela, s-au înscris în lista generațiilor de dascăli vorniceneni, care au consolidat și modernizat învățământul prin aceste locuri: Dionisie Pădureț, Maria și Ioan Șalaru, Teodora și Mihai Pânzaru, Maria și Ioan Murărașu, Sanda și Constantin Istrate, Olga și Teodor Epure, Paraschiva și Aurel Murărașu, oameni care s-au dedicat cu trup și suflet satului și școlii.

Născut cu un an înaintea Războiului (1939), în Vornicenii Nordului Moldav, Gheorghe Sârbu este fiul lui Grigore și al Evgheniei Sârbu, țărani cu străfunde rădăcini, care au muncit din greu pentru a obține resursele necesare creșterii și educării progeniturilor în spiritul cultului pentru păstrarea valorilor satului și al dragostei pentru știința de carte. Au trecut în cealaltă lume cu sufletul împăcat, pentru că toți copii au devenit dascăli de seamă în învățământul vornicenean: Maria – învățătoare (căsătorită cu Ioan Murărașu, învățător) -, Dumitru și Gheorghe – învățători, Aurel – profesor.

Gheorghe, absolvent al Liceului ,,A.T. Laurian” Botoșani și al Institutului Pedagogic Suceava, definitivat și cu grade didactice superioare în învățământ, a avut o carieră strălucită de aprope 40 de ani, muncă dedicată școlii din satul natal, unde s-a preocupat, atât de educația și instrucția școlarilor, cât şi de a răspunde sarcinilor și nevoilor ce veneau din partea obștei.

Recunoscând că și-a adoptat, încă din anii liceului, ca model de personalitate pe profesorul de matematică și dirigintele clasei, Eduard Boiarschi, unul din cei mai capabili și severi profesori ai corpului didactic botoșănean, nu pregetă să precizeze, atunci când este solcitat să vorbească despre sine, că: ,,Viața merită trăită în orice condiții. Mi-a plăcut atât munca intelectuală cât și cea fizică, am iubit locul natal, oamenii satului, am apreciat munca cinstită făcută cu pasiune și dragoste față de elevi, de oameni, de țară (…).” Prin aceasta, Gheorghe Sârbu mi-a confirmat că dascălii trebuie să fie capabili să înțeleagă să nu trăiască doar pentru ei, ci să se transforme în veritabili stimulatori pentru întreaga comunitate. Însăși modul Domniei sale de a munci și trăi printre săteni, a-și muncii propriul orgor și propria grădină, este o aleasă lecție de pedagog. Aceștia sunt adevărații luminători ai satelor, apărători și promotori ai virtuților țăranului!

Ca fiu al acestei comunități sătești – Vorniceni -, pentru mine a fost o oportunitate de a-mi exprima recunoștința față de acești minunați oameni, scriind aceste rânduri. Mă bucur că mi-au fost profesori și că au lăsat școlii din Vorniceni o zestre imaterială autentică: vocea blândă și calmă, modestia, cumpătarea și demnitatea unor oameni exemplari.

Spre deosebire de alții, care, doar, au oripilat imaginea comunităților rurale, această familie de vorniceneni completamente, Gheorghe și Angela Sârbu, valoroşi prin fondul lor intelectual, demni de un modus vivendi caracteristic satului și virtuților sale, au reușit și au descătușat forțele făuritoare ale gospodarilor, linșate de diferite urgii ale istoriei, contribuind, astfel, la depășirea trecutului și la emanciparea comunității sătești, demonstrând că rolul pedagogului, în acest sens, este unul primordial și decisiv.

Angela Sarbu, o promotie de elevi [800x600]

Gheorghe Sarbu cu o promotie de elevi [800x600]

Angela si Gh Sarbu, recolte [800x600]

Gheorghe Sarbu si nepoatele sale [800x600]

Etichete:

5 comentarii la acestă însemnare

  1. Ca ginere, sunt mandru ca fac parte dintr-o asemenea onorabila familie, care a pus pe primul loc dragostea fata de copiii lor si de comunitatea din care fac parte.
    Apreciez efortul si obiectivitatea autorului articolului in a face acest portret reusit al familiei Sarbu.

  2. Gabriela Andriescu spune:

    Am ramas profund impresionata de acest articol, si asemeni dumneavoastra, si eu imi amintesc cu placere de multele intamplari pe care mi le povestea bunica, inainte de culcare, despre elevii, dar si despre profesorii ei, pe care i-a iubit foarte mult. Chiar si acum astept cu nerabdare vacantele de vara, pentru a-i vizita pe bunici, si vazand poza cu mine si verisoarele mele, mi-am amintit de clipele de neuitat petrecute la Vorniceni, acolo unde, familia noastra risipita prin toate colturile lumii, se reuneste din cand in cand, spre incantarea tuturor. Ma bucur ca am citit un articol atat de frumos despre bunicii mei, pe care-i iubesc enorm si care sunt pentru mine un model de bunatate, intelepciune si rabdare.

  3. Chiorescu Dumitru spune:

    Excelentă idee apariţia acestei reviste! O citesc cu drag şi-mi aduc aminte cu plăcere de satul în care am copilărit. Vă doresc succes în continuare!

  4. Mirela spune:

    Draga Dl Istrate

    Multumesc pentru rindurile frumoase la adresa parintilor mei! Astia sint parintii mei, cei care in pauza trimeteau cite un copil cu un biletel acasa in care citeam: ‘da-i ceva sa manince la copilul asta , ca saracul nu a mincat nimic de ieri’.

    Asta e mama mea!… care a pus mult suflet si pasiune in fiecare serie de copii care i-a trecut prin mina. „Copii mei” ii place mamei sa-i numeasca cind vorbea despre ei acasa.
    Mama mea care la sfirstiul fiecarei generatii de copii nu putea sa-si opreasca lacrimile curgind pe obraz, pentru ca isi vedea puisorii parasind cuibusorul.
    Mama, care inca mai primeste felicitari de la fosti elevi care incep nu cu “Doamna invatatoare” ci cu „Draga mama”. Mama, care are nu patru copii ci generatii de copii de care se mindreste. Mama, care are doar o singura inima, dar in acea inima isi are locul rezervat fiecare bobocel ce i-a aparut in cale . Asta e mama mea!

    Asta e tatal meu!… care sub masca de severitate ascunde sufletului lui adevarat. Probabil fraza preferata a tatei este ‘mai copii ascultati ce va spun ca doar va invat de bine’. De la tata am invatat sa ma bucur de lucrurile simple in viata. ‘Veniti copii sa vedeti rasaritul soarelui!… curcubeul… zarzarul in floare… coltul verde al ierbii… puisorii abia iesiti din ou… spunea tata. Lucruri simple dar care au o semnificatie aparte. Fiecare zi incepe cu rasaritul soarelui, dupa furtuna iar apare soarele, oricit ar fi iarna de grea copacii nu uita sa infloreasca si mai presus de toate speranta vietii. Viata e plina de lucruri simple si foarte frumoase, daca invatam sa ne bucram de ele sintem deja invingatori. De multe ori ma trezesc dimineata sa admir rasaritul soarelui si atunci aud vocea tatei: ‘veniti copii sa vedeti rasaritul soarelui…’ pentru ca indiferent de problemele de peste zi, o noua zi incepe intotdeauna cu rasaritul soarelui.

  5. Dorina Sandu spune:

    Sunt foarte bucuroasa ca am descoperit revista dumneavoastra, va felicit si va urez la cat mai multe numere, e un adevarat balsam pentru sufletul meu in a carui coltisor pastrez cu sfintenie o bucatica din satul in care am crescut, unde-mi sunt cei dragi, in viata sau dincolo de viata.Citind articolele ma incarc cu energie,energie de care cu totii avem nevoie mai ales cand suntem departe de locurile natale.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.