Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // Vieţile confuze, de S. PLATON

Vieţile confuze, de S. PLATON

 

Un început de an strălucitor urez temerarului colectiv al revistei „Vorniceneanul” !

 Cu consideraţie,

 S.PLATON – New York

Vieţile confuze

de Platon 
  
 Ne zvârcolim pierduţi prin vieţile confuze,
Pe cruci ne aşezăm de-a gata răstigniţi.
Zăpezile ne cresc de-atâtea ierni pe buze,
Şi-n palme ne bat cuie noii parveniţi.

Este îngrădită şi înspăimântătoare
Viaţa asta tristă, pe răboj cu amintiri.
Un alt văzduh ne iese în întâmpinare,
Şi-un adăpost la umbra vechii amăgiri.

Ţara mea, aştepţi, de-o viaţă anii buni,
Şi în acest mileniu eşti tot mai cuvioasă,
Derbedei politici cu vechile minciuni,
Acreditezi să-ţi facă viaţa odioasă.

Se-nalţă pruncii tăi alăturea de şcoală,
Căci pierdere de timp e şcoala pentru ei,
Îşi vând copilăria pe mica agoniseală,
Şi merg peste hotare ca sclavii Europei.

Ridică-te popor învăţat s-o duci mai prost,
Ridică-te popor compromis şi costeliv,
Ştergeţi de pe faţă somn lung şi fără rost,
Şi şterge din istorii că ai fost contemplativ.
 
 
Şi ne iartă nouă…
de Platon 
  
Tatăl nostru sfânt şi mare,
Ducem secolii-n picioare,
Sacii cu suspin în spate,
Spre iluzii destrămate.

Vara tu ne uiţi în ploi,
Ne aşezi în zodii noi,
Prispa casei se destramă,
Iar noi trecem altă vamă.

Tatăl nostru bun şi mare,
Sfânt în beznele stelare,
Cu roua din dimineţi
Spală-ne aceste vieţi.

Când greoi un clopot bate,
Iartă-ne de vechi păcate.
Să ne ierţi tu geamătul,
Ce scurmă-n noi cu freamătul.

Ni se destramă soarele,
Ard în ochi altarele,
Se-acreşte vinul în pahare
Şi tot nu ştim încă ce doare. 

 
Reverie
de Platon 
   
Pe lîngă noi trec anii, valuri moi de fum,
Punând adânc în oase semne că ne fură,
Iar nave îngrijorate ostoiesc în drum,
Cum eu de o viață aștept la geamandură.

Mă acoperă şi azi aurul din soare,
Trei gînduri îmi usuc, rău mirositoare.
Marea–Ursitoare mai vrea să mă încânte
Lipindu-mi somnoroşii luceferi pe frunte.

Uitasem, sincer spun, parcă, să îmbătrînesc,
Zăceam nebănuit pe ultima abscisă,
Se răsucea, trosnind, destinul meu lumesc,
Cum un copac pleșuv cu ramura ucisă.

Mereu voi aştepta o rază de lumină,
Răsfrântă în curtea toamnei ce-o visam,
Tot caldă, astrală, din purpură blajină,
Sub care eu și zâna nopților plângeam.
 
 
Eu voi pleca
de Platon 
   
Voi digera un drum lucind clisos,
Când albii trandafiri se-ntorc la tine.
Hrăni-mă-voi cu rouă şi cu foc,
S-ajung la cel ce a croşetat destine.

Galactice tăceri de piatră
S-or scurge din petale moi de crini.
Câinele lui Dumnezeu mai latră
Prin noaptea ternă prăbuşită-n spini.

Dar ca în credinţele păgâne,
Se-arată-un semn că frigul va învinge.
Din semn doar glasul tău rămâne
Şi-nlăcrimarea în visul meu o stinge.

În drumul meu vin stoluri plopii
Cu vârfurile albe la răscruci de nor,
Încet, încet, încerc să mă apropii
De un trecut neîmblânzit scăpat în viitor.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.