Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fapte recente // Un important studiu monografic al unei așezări vechi, istorice – Vorniceni

Un important studiu monografic al unei așezări vechi, istorice – Vorniceni

Un important studiu monografic al unei așezări vechi, istorice – Vorniceni

Autor, prof. Teodor Epure

Motto : ”Cărțile ne delectează până în măduva oaselor, ne grăiesc, ne dau sfaturi și sunt unite cu noi printr-o familiaritate vie și armonioasă”.(Petrarca)

Inițiativa sociologului Dimitrie Gusti, întemeietorul Muzeului Satului, de a se realiza monografii complete în mai multe localități din țară, a însemnat pentru profesorul Gheorghe Gherman, o perioadă îndelungată de cercetare și de documentare, timp în care a adunat un volum impresionant de informații pe care le-a ordonat într-o lucrare monografică importantă ”Vorniceni – însemnată vatră strămoșească”, ce a văzut lumina tiparului la Editura ”Agata” din Botoșani, în anul 2007. În ”Argument” autorul precizează scopul lucrării ”să relev adevărul istoric despre aspectele geografice, tradițiile, obiceiurile, caracteristice comunei Vorniceni și despre câteva personalități care au ridicat prestigiul ei, să aduc o contribuție și mai concretă la elucidarea problemelor istorico-geografice, încă necunoscute”; sursele de informare ”lucrări geografice și istorice de referință, cercetările materialelor cartografice ale documentelor istorice din Arhivele Statului Iași și Botoșani, ale școlii din Vorniceni”; consideră lucrarea ”o analiză completă a factorilor care au contribuit și contribuie la dezvoltarea acestei așezări (…) și o încununare a numeroaselor ore și zile necesare pentru studierea documentelor istorice referitoare la acest așezământ”. Afirmațiile de mai sus au totală acoperire în informațiile cuprinse în interiorul lucrării. Pe buna dreptate, prefațatorul acestei lucrări, profesor universitar doctor, Mihai Maxim, recomandă cititorilor și ”în primul rând cetățenilor din Vorniceni și fiilor satului să citească această monografie dedicată Vornicenilor întrucât aici vor găsi date istorice interesante despre satul lor, relevate anterior mai ales de profesorul Octavian Ionescu în monografia sa, dar cu deosebire foarte multe informații cu caracter geografic, de geografie fizică și economică, domeniu în care autorul se simte la el acasă și care dă notă de noutate și de contribuție originală acestei monografii”.

Conținutul lucrării este structurat pe cinci capitole destul de substanțiale, dezvoltate în 15 subdiviziuni, cu hărți interesante privind așezarea geografică a comunei, profilul geologic, cu hărți hipsometrice ; grafice cu regimul anual al temperaturii, regimul de strălucire a soarelui, regimul mediu anual al umezelii ; diagrame, diagrama culturilor agricole, a evoluției precipitațiilor atmosferice în Vorniceni, a evoluției temperaturilor anului ; fotografii ale unor așezăminte culturale, ale unor formații artistice de amatori, inserate în paginile cărții. Urmează apoi două pagini cu bibliografie.

Primul capitol ”Cadrul fizico-geografic al localității Vorniceni” cuprinde următoarele subdiviziuni : așezarea geografică și caracterele specifice, limitele, întinderea și vecinii, condițiile mediului geografic. Autorul ne dă numeroase informații, tratate cu o responsabilitate deosebită, privind poziția geografică a satului ”care a favorizat în trecut legături comerciale ce se stabileau între munte și câmp cât și cu drumul comercial dinspre Liov spre Marea Neagră și Valea Siretului”; componența administrativă, vechimea, limitele, vecinii, întinderea, suprafața localității care este de ”6.000 hectare, reprezentând 1,2% din cea a județului Botoșani”. Subdiviziunea ”Condițiile mediului geografic” cuprinde : evoluția paleogeografică, geologică și petrografică, relieful, clima, hidrografia, vegetația, fauna și solurile.

În termeni savanți, autorul explică evoluția paleo-geografică, geologică și petrografică a Platformei Moldovenești din care face parte și localitatea Vorniceni, platformă care ”are două etaje : unul interior, precambrian, cristalin, cu roci cutate și altul superior, postproterozoic, cu sedimente siluriene, neozoice, necutate, cu multe discordanțe între ele. Prin depunerea de nisipuri, prundișuri, argile” a avut loc un proces de ridicare a Podișului Moldovei, care are un relief format din coline, platouri, dealuri, ce se găsesc și în Vorniceni. Mai târziu, sub influența factorilor exogeni, relieful a suferit importante transformări prin eroziune și alunecări de teren”.

Cititorul ia cunoștință apoi de multe informații însoțite de diagrame cu privire la factorii climatogeni : radiația solară, latitudinea și longitudinea, temperatura aerului, care influențează precipitațiile atmosferice ale acestei așezări istorice. În ultima parte a acestui capitol, autorul prezintă informații însoțite de hărți și legende cu multe trimiteri la lucrări de specialitate cu privire la hidrografia, vegetația, fauna și solurile comunei Vorniceni.

Cel de-al doilea capitol ”Probleme de geografie umană și economică” este cel mai bogat în conținutul său și are următoarele subdiviziuni : evoluția istorică a comunei Vorniceni, populația, așezările omenești, numele satelor componente, Vorniceni, Davidoaia și Dealu Crucii, ocupații și schimbări produse în activitatea economică, practicate de locuitori : silvicultura, piscicultura, căile de comunicație și transportul, comerțul.

Cititorii află că așezarea este situată într-un areal geografic locuit din timpuri străvechi și anume din perioada neoliticului, atestând că în pofida multor vicisitudini, viața economică a continuat fără întreruperi întrucât au existat de-a lungul veacurilor locuitori harnici și chibzuiți. Aceste fapte sunt constatate de arheologii Muzeului Județean, care au descoperit în așezarea de la Podul Ibăneasa – La Lupu ”ceramică foarte abundentă și cu utilitate variată, compusă din castroane, vase sub formă de cupă, vase cu fundul profilat, vas suport, capete de animale, farfurii, capace și figurine antropomorfe, feminine și masculine, alături de locuințe cu podină de lemn și strat de lut deasupra” iar pe lângă ceramică și locuințe s-au mai descoperit ”cuptoare, vetre, râșnițe, mici altare, unelte și arme de silex”.

Fiind un pasionat de restituiri, dornic de a reașeza în lumină valori din trecut, autorul cercetează documentele de arhivă ”hrisoave, donații cu hotărnicie a moșiilor, urice” și ne informează că, potrivit uricului din 28 decembrie 1428, satul Vorniceni a fost înființat în vremea lui Alexandru cel Bun, ”care întărește boierilor Lazăr, Stanciu și Costea din Siliștea din Dobrin, la Humor, unde se afla mânăstirea lor, dreptul de a-și stăpâni satele de sub Dumbrava Înaltă”. Cele trei sate de sub Dumbrava Înaltă, Stăuceni, Glodeni și Vorniceni, rămân proprietatea Mânăstirii Humor până în anul 1785, când vor deveni proprietatea vistiernicului Iordache Rosset-Roznovanu iar în anul 1806, moșiile și satele Stăuceni și Glodeni s-au contopit cu cea a Vornicenilor (au fost strămutate din Săliște și Țântirim). Mai târziu, în secolul al XIX-lea, moșia Vorniceni a fost stăpânită, pe rând, de unele familii mari de boieri : Haret, Anghel, Marghiloman, Pherichide, care au avut interesul să-și întindă mereu domeniile prin cumpărarea silită a micilor ocini răzășești, iar de aici începe drama răzeșilor de la Vorniceni.

Alte pagini ale monografiei sunt rezervate unor evenimente social-politice importante din viața cetățenilor și a țării : aplicarea Legii Rurale de către Alexandru Ioan Cuza, când țăranii au primit 732 fălci de pământ de slabă calitate din moșia lui Iordache Rosset Roznovanu, participarea acestora la Războiul pentru Independență din anul 1877 unde ”au fost și eroi care și-au lăsat oasele pe meleaguri străine”, la Războiul Balcanic, momente care au fost ”motive temeinice pentru locuitorii comunei de a-și manifesta patriotismul” și pe care autorul le evocă fără a diminua cu nimic veridicitatea. Același act de bărbăție și eroism au demonstrat vornicenenii și în primul război mondial, când ”mulți soldați din sat, care făceau parte din Regimentul 55-67 infanterie, s-au acoperit de glorie la Mărășești.”

Situația țăranilor din Vorniceni s-a îmbunătățit pentru o perioadă scurtă în urma aplicării legii agrare din anul 1921, totuși au mai rămas încă familii sărace ”care erau nevoite să împrumute cereale pentru care trebuiau să lucreze vara, uneltele agricole erau simple, semănatul se făcea prin împrăștierea semințelor cu mâna, producțiile agricole erau mici iar legea învoielilor agricole era destul de apăsătoare pentru săteni.”

În subdiviziunea ”Populația comunei” cititorul află multe detalii privind populația activă și inactivă, stabilă și migratoare, natalitatea, mortalitatea, structura socio-profesională, etnică și confesională, structura pe vârstă și pe sex, precum și starea de sănătate și protecție socială.

Parcurgând paginile cărții, cititorul își formează o imagine clară însoțită de fotografii și legende privind fondul locativ al acestei așezări : pânza de apă freatică, rețeaua de drumuri comunale, aprovizionarea cu energie electrică, rețeaua telefonică, dotările comerciale și social-culturale pentru învățământ. Autorul constată că principalele surse de trai pentru săteni au fost pământul și animalele, schimbul de produse și unelte, meșteșuguri casnice. Continuând, autorul prezintă agricultura socialistă, subliniind că mai întâi sătenii au lucrat în întovărășire agricolă, unde erau temporar proprietari ai terenurilor iar în anul 1962 au fost ”determinați și solicitați” să se înscrie în gospodăria agricolă colectivă. Activitatea sătenilor în gospodăria colectivă este împărțită în două etape : prima etapă 1962-1975, când ”datorită unui mai bun management țăranii primeau mai mulți bani și mai multe produse la norma de muncă (cereale, brânză, legume) și etapa de după 1975, când, de la an la an, cantitatea de produse și suma de bani în norma de muncă era tot mai mică”. Totuși, autorul subliniază rolul cadrelor tehnice în obținerea unor producții agricole însemnate, diversificarea ariei culturilor agricole și anume : cereale, plante tehnice, plante medicinale și aromatice, normele de valorificare ale acestor produse, care aduceau venituri remarcabile, precum și gradul de mecanizare și de chimizare a agriculturii în anii colectivizării. S-au înmulțit și sferele de ocupații ale sătenilor, cum ar fi : lucrul la covoare, țesutul, ferăria, tâmplăria, croitoria, dogăria, broderia, dărăcitul lânii, cojocăria, confecționatul căciulii de miel, fabricarea rachiurilor naturale. În finalul acestui capitol sunt prezentate silvicultura, piscicultura ”care nu este o ramură economică reprezentativă, totuși dă o notă aparte că pe valea Ibănesei sunt iazuri în apele cărora se află somnul, mreana, crapul, știuca”, căile de comunicație, calea ferată Dorohoi-Iași, căile rutiere, poșta, telefonul, radioul și în sfârșit, comerțul.

Capitolul al III-lea, ”Probleme de toponimie geografică locală” este cel mai scurt capitol în raport cu celelalte, cuprinzând 5 pagini, unde autorul descoperă nume de locuri (toponime) care reprezintă istoria nescrisă a acestei vechi așezări și care vorbesc despre întâmplări și fapte istorice mai mult sau mai puțin vechi, mai mult sau mai puțin importante, ce s-au petrecut de-a lungul veacurilor, au impresionat într-un chip oarecare sufletul sătenilor, fiind considerate adevărate nestemate pentru perioadele când nu s-au găsit alte documente istorice. Toponimele sunt analizate și clasificate după vechimea lor : Ibăneasa, Hulubăria, Rateș ; după natura terenului : Ponoare, Bahnă, Huluba ; după poziția unor elemente geografice : în Țarnă, Dosul Vornicesei, Fața Vornicesei.

Alte pagini ale monografiei sunt rezervate capitolului ”Educație, cultură, tradiții” care cuprinde următoarele subdiviziuni : școala ca instituție culturală și de educație, cultura populară, obiceiuri și tradiții.

Cartea urmărește drumul sinuos al școlii din Vorniceni, înființată în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, anul 1863. Prima școală a funcționat în localul casei parohiale, având caracter mixt. Mai târziu în perioada 1900-1914 funcționa o școală de fete în casa parohială și una de băieți lângă primărie. Cum e și firesc, sunt prezentate efectivele de elevi care au crescut de la an la an, precum și slujitorii lor devotați : D. Georgean, Petre Ștefănescu, Ecaterina Maxim, V. N. Petrovici ale căror fapte au rămas în memoria colectivă a sătenilor vorniceneni. În anul 1914 a fost dată în folosință, în vremea primarului Toader Fasolă, un nou local de școală cu 4 săli de clasă, existent și în prezent, unde a funcționat o perioadă de timp și căminul cultural. Creșterea impetuoasă a efectivelor de elevi, ca urmare a generalizării învățământului de 4, 7, 8 și 10 ani, a necesitat construcția de noi localuri, întrucât un număr mare de clase de elevi funcționau în casele țărănești. În anul 1952 s-a construit Școala nr. 2 din Zvârca, în 1963 Liceul de Cultură Generală, în 1968 Școala Generală nr. 1 iar în 1972 Școala Generală din satul Dealu Crucii. Un mare avânt a luat și învățământul preșcolar care s-a înființat în anul 1949. Datorită extinderii rețelei școlare și a funcționării Liceului de Cultură Generală, în Vorniceni existau la începutul deceniului al 8-lea ”70 cadre didactice bine pregătite, peste 150 intelectuali cu studii superioare, 300 cu studii medii iar alți peste 300 de tineri au urmat cursurile unor școli profesionale și licee industriale de meserii, care au lucrat sau lucrează în diferite colțuri ale țării.” Toate aceste rezultate se datorează calității și valorii corpului didactic vornicenean, care a contribuit la educarea generațiilor de tineret.

O instituție benefică pentru săteni a fost căminul cultural, înființat la data de 7 octombrie 1928, care purta numele regelui Mihai I, cu o bibliotecă de 300 volume, donate de diferite personalități ale satului iar în anul 1959 s-a dat în folosință noul local al căminului cultural.

Nu sunt lipsite de interes nici informațiile cu privire la activitățile cultural-artistice mai deosebite care au fost organizate în cadrul căminului cultural : activitatea literară a unor rapsozi populari, Alexandru Nechifor și Mihai Agache, succesele formațiilor de fluierași, tineri și maturi, pe plan local, județean și național, întâlnirea cu fiii satului la sărbătorirea a 575 ani de la atestarea localității noastre, în anul 2003, precum și unele momente emoționante ale înfrățirii Vornicenilor de Botoșani cu Vornicenii din raionul Strășeni, Republica Moldova.

Parcurgând în continuare paginile cărții, autorul ne dezvăluie amănunte privind obiceiurile și tradițiile care au loc înaintea și în timpul desfășurării unei nunți țărănești. Mai întâi ”tinerii însurăței se cunosc la clăci, la joc pe toloacă, la munca câmpului, la școală, apoi iau o hotărâre importantă să-și unească destinele pentru toată viața”. Se întâmplă câteodată ca motivele materiale să-i unească, neavând niciun sentiment de dragoste, iar în alte cazuri, acest sentiment învinge egoismul și lăcomia părinților iar tinerii fug de acasă, căsătorindu-se fără voința lor. Urmează apoi cererea în căsătorie (dacă un tânăr este mai puțin îndrăzneț, atunci intervine o rudă, un prieten, un vecin, numit în grai popular ”staroste”, care stătea de vorbă cu familia fetei) ; scoaterea la joc a viitoarei mirese, logodna, pregătirea la casa mirelui și a miresei a plocoanelor, invitarea nuntașilor care se făcea cu rachiu și muzică, peteala, bărbieritul mirelui, sosirea nuntașilor la nunul cel mare, plecarea acestora la socrul mare pentru a-l lua pe mire, întregul alai este primit apoi de socrul mic, unde tinerii își iau rămas bun de la părinți și se joacă zestrea miresei, cununia religioasă la biserică, desfășurarea nunții la socrul mare sau la căminul cultural, unde se primesc și plocoanele. Autorul ne face cunoscute apoi și alte obiceiuri din satul Vorniceni, cum ar fi ”scosul la joc al fetelor de măritat”. Fetele de măritat își pregătesc în postul Crăciunului zestrea de măritiș ”țesături variate în stative și covoare moldovenești, cu motive foarte diferite”. Ele își completau zestrea în speranța ”că-i poate veni foarte repede rândul la măritat.” După ce se termina postul Crăciunului ”fetele se pregăteau pentru câșlegile Crăciunului: spălau, curățau, primeneau totul și-și pregăteau straie noi, pentru că trebuiau să iasă la joc”. Flăcăii care erau cu armata făcută cereau fetele de la părinți pentru a le scoate la joc. Pe toată perioada sărbătorilor de iarnă fetele de măritat erau jucate ori de câte ori se organizau hore, iar pentru a le mulțumi flăcăilor, fetele le pregăteau colaci.

În ultimul capitol ”Personalități ale satului Vorniceni” sunt evocate 55 nume, fii ai satului, care s-au remarcat în diverse domenii de activitate. Autorul i-a rezervat fiecăruia câte un scurt studiu biografic, bine documentat. Nu întâmplător atenția autorului s-a oprit asupra activității profesorului universitar Octavian Ionescu, veritabil personaj de legendă al școlii și al satului ”care a studiat cu râvnă arhivele, dând la iveală o lucrare de referință, Însemnări istorice despre satul Vorniceni, din ținutul Dorohoi, o adevărată monografie istorică”. A publicat numeroase articole de specialitate în reviste românești și străine ”Arhiva pentru științe și reforma socială”, ”Viața Românească”, ”Curierul Judiciar”, ”Archives de Philosophie du Droit” etc. Este prezentat apoi profesorul universitar doctor Mihai Maxim a cărui carieră științifică ”s-a axat pe studiul raporturilor româno-otomane din secolul al XVI-lea, referindu-se la obligațiile financiare (a haraciului) economice ale Țărilor Române, față de Imperiul Otoman, la structura monetară a plății haraciului, la comerțul cu sare și confiscare a averii lui Constantin Brâncoveanu.” Sunt prezentați în continuare doctoranzii din diverse generații, care s-au remarcat prin împliniri profesionale deosebite : Ion Gheorghe Hrincă (matematică), Gheorghe Gheorghe Hrincă (științe biologice), Olimpius Istrate (științele educației), Daniela Murariu – Jijie (genetica plantelor), Ovidiu Ștefan (mine, petrol, gaze). Nu sunt uitați nici magistrații : Ion Panaitescu, Ion C. Ciobanu, ofițerii superiori, Ion Chiorescu, Dumitru Chiorescu, Vasile Dăscăleanu, apoi inginerii de diferite specialități, învățătorii, profesorii, medicii și ziariștii.

Portrete de aleasă apreciere sunt rezervate celor care au reprezentat cu cinste țara la numeroase competiții naționale și internaționale : Dumitru Șchiopu – box, Viorica Ilica și Cecilia Ungureanu – lotul național de canotaj, numele lor fiind scrise la loc de cinste în istoria sportului românesc. Cu toții au ajuns la aceste poziții sociale prin multă trudă și sârguință, făcând cinste părinților lor, școlii și satului din care s-au ridicat, fiind o dovadă că școala vorniceneană a fost și este mereu, o instituție de învățământ de elită, prin cadrele didactice care și-au desfășurat activitatea.

Dumitru Lavric, în revista ”Vorniceneanul” nr. 1 apreciază că lucrarea ”dezvăluie la modul științific cadrul fizico-geografic al localității Vorniceni (relieful, clima, hidrografia, vegetația, fauna, solurile) precum și principalele elemente ce țin de geografia umană și economică (populație, așezări, ocupații, căi de comunicație, comerț) și adaugă o prezență a obiceiurilor și tradițiilor locului, o exhaustivă și impresionantă listă a personalităților satului Vorniceni și un material ilustrativ extrem de bogat”.

Pentru întocmirea acestei lucrări monografice, autorul a depus un efort intelectual susținut, cercetând cu atenție documentele vechi, istorice, de dinaintea domniei lui Ștefan cel Mare, lucrări de specialitate, presa vremii, a stat de vorbă cu vornicenenii contemporani. Nu este o lucrare de ficțiune, ci o lucrare bazată pe o amplă și serioasă documentare istorică, autorul rămânând fidel surselor de informații. Este de apreciat bogăția termenilor științifici folosiți cât și a multor informații inedite, din toate domeniile de activitate, ceea ce dovedește încă o dată că Vorniceniul are intelectuali care prin tot ce fac se ridică la nivelul înaintașilor lor. Autorul, profesor Gheorghe Gherman e mândru de satul său natal, de oamenii minunați care duc pe mai departe tradițiile și obiceiurile, atâtea câte s-au mai păstrat. Cartea analizează cu multă atenție viața economică a satului în decursul vremurilor, aduce în discuție elemente de toponimie, oferă informații prețioase despre oameni și locuri și va avea o existență de sine-stătătoare, ce-și cere titlul de martor fidel și imparțial al acestui colț de țară ce-și schimbă fața odată cu noi.

Etichete: , , ,

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Felicitari domnului profesor Gherman!
    Aceasta monografie cum poate fi procurata?

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.