Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // Teodor EPURE: ÎNCĂLZITORUL PLANETEI

Teodor EPURE: ÎNCĂLZITORUL PLANETEI

ÎNCĂLZITORUL PLANETEI

Când îmi îndrept spre cer privirile de gheață,
Soarele fierbinte-mi scaldă întreaga față,
Florile se bucură cu lacrimi de rouă,
Și-și încălzesc sufletul cu lumină nouă.
Soarele e un copil vesel și blond,
Mă apropii de el când e tot mai blând,
Și mă bucur însumi de lumina lui,
Când stăpânește regatul cerului.
E zâmbetul vieții și al frumuseții,
Și îl iubesc încă din tinerețe,
Adesea-l prind în căușul palmelor,
Și-mi spăl ochii și dorul lacrimilor.
Aleargă ani de ani, lună de lună, pe câmp
Să încălzească scumpul nostru pământ
Cu ochii umezi, i-am zâmbit în față,
Când sorbea dulceața florilor dimineața
Razele sale dulci de primăvară
Mă-ncălzesc pe dinăuntru și dinafară,
Îmi umple inima de veselie,
Doar veselia e copilărie.
Când obrajii-mi sunt limpeziți de soare,
Și în ceruri e tot mai mare sărbătoare,
Îmi ascund clipele cele mai grele,
Într-o margine a inimii mele.
Aș pune mâna-n piept soarelui nostru,
Să-l țintuiască -n loc pe cer albastru,
Și să nu se miște niciun pas mai mult,
Până nu dispare viclenia pe pământ.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.