Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // Teodor EPURE: FÂNTÂNA, SUFLETUL MEU

Teodor EPURE: FÂNTÂNA, SUFLETUL MEU

  • FÂNTÂNA, SUFLETUL MEU

Acolo-n grădină între palme calde,
Într-o dimineață cu lumini palide,
Când trupul pământului stătea nemișcat,
Fântânarul fericit s-apucase de săpat.
Cu chipul său vesel săpa ziua, noaptea,
Și în pământ când s-afunda ca un viteaz lucra,
Cu delicatețe-nvârtea hârlețul și sapa,
Ca să scoată la suprafață repede apa.
Chemat de un glas de apă și singur între lut,
Muncea ,năzuia încă de la început,
Să construiască fântână cu căldare,
Care s-aprindă în cer mărgăritare.
Acolo nu avea teamă și nici disperare,
Nici lacrimi, fiindcă speranța nu moare,
Îi scânteia în ochi doar apa rece râvnită,
Când pornise avalanșa neoprită.
Din adâncul pământului ud, zgură cosmică,
Un izvor veșnic de apă să se nască,
Iar soarele să lumineze la suprafață,
Fântâna mea dorită, cu fața lui cerească.
Când visul îndrăzneț era tot mai trainic,
Auzi un murmur al unui izvor năvalnic,
Ce țâșni de sub deal cu unda lui diafană,
Ca un nor înnobilat cu multă mană.
Sătenii mei și-au așezat fântânile,
Jumătate-n curte și jumătate-n uliță,
Și-au împletit ochiul de apă cu destinele,
Apa pentru ei înseamnă suflet, înseamnă viață.
Sunt fântânile cu roată și ghizduri de piatră,
Cu apele răcoroase, limpezi și bogate,
Ele sunt loc de cinstire și de pomenire,
Sunt în fiecare zi ale noastre repere.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.