Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // SURORILE CURCĂ (SANDU), LEONORA ŞI ADELA FEMEI SIMPLE DAR PE CARE NEVOILE LE-AU „ÎNVĂŢAT” SĂ FIE PRICEPUTE LA ORICE

SURORILE CURCĂ (SANDU), LEONORA ŞI ADELA FEMEI SIMPLE DAR PE CARE NEVOILE LE-AU „ÎNVĂŢAT” SĂ FIE PRICEPUTE LA ORICE

Chiar dacă „distanţa” de timp, dintre ele, este mare, viaţa şi destinul lor au „mers” împreună. Leonora (cea mai mare) este născută la 17 III 1929 iar Adela (mai mică) la 8 IV 1938, în Vorniceni. Fiice ale lui Ion şi Sofiica (din Podeni) au mai avut încă o soră (Stratica), un frate (Alexandru) şi doi care au murit.

Ambii lor părinţi au rămas orfani, de mici, şi au trăi „cum a vrut Domnul”. Nici din cei mai apropiaţi (fratele mamei lor) nu a ajutat-o pe Sofiica. Ba mai mult chiar i-a luat şi „bruma” de pământ, care i se cuvenea, de la părinţi iar ea l-a urmat pe soţul Ion la Vorniceni şi „de nevoie”. Amândoi, aşa cum spune o vorbă din bătrâni, „au luat-o de la castron şi lingură”. „S-au înhămat” amândoi la muncă muncind pământul preoţilor, care-i apreciau foarte mult (mai ales preotul Gheorghe Tomaziu). Aşa i-a crescut pe cei 4 copii rămaşi în viaţă. Aşa au văzut şi învăţat şi Adela şi Leonora, de mici, „să pună umărul” la nevoile casei. De mică, îmi spunea Adela, era trimisă, în pădure, să aducă cioate pentru foc. Dar, cu mintea de copil (9-10 ani) spre seară ajunsă acasă, a aruncat, aşa „în joacă” o cioată într-un geam, lateral. Şi… ţăndări s-au făcut… Ce credeţi c-a urmat? A fugit prin vecini, la unul Ciubotaru şi s-a ascuns sub pat. Văzând părinţii că-i noapte au purces la căutat fata, împreună cu sora mai mare, Leonora. Au fost şi la Ciubotaru, dar acesta nu ştia că are (un suspect) sub pat. În timp ce ei „se frământau” cu toţii unde ar fi Adela, ea a tras-o pe vecină de picior. Aceasta s-a speriat şi şi-a făcut mii de cruci (gândind că-i diavolul). Seara târziu a venit acasă, şi Adela a scăpat de bătaie. Dar nu şi în altă situaţie. Mamă-sa Sofiica era la stative şi a pus-o să facă ţăji (ţevi) pentru bătătură, la ţesut. Adela a reproşat: – De ce să nu facă şi Stratica… Şi atunci mama iese de la stative, îi smulge furca cu fuior, la care torcea, din mână, şi a lovit-o peste tot. Se tot rupea câte-o bucată iar Adela striga: „-Vai furca mea…” Şi a fost ruptă toată, iar spinarea, mâinile erau numai vârci. Aşa s-a impus dar i-a şi obligat pe copii, Sofiica, să devină oameni serioşi şi harnici. Pe la 15 ani fetele au ieşit, la joc, pe toloacă şi la clacă. Adela povesteşte că a fost la clacă de tors cânepa, la făcut chirpici şi la uns casele noi.

La tors, la Ghiţă Mitache, se adunau multe fete, flăcăi şi Gh. Istrate (a lui Niţă) care cânta la fluier. Fetele torceau cânepă, lână, erau servite cu mălai şi vin. Pe mălai se presăra sămânţă de cânepă. Ca să iasă mai repede la joc unii flăcăi răsuceau fusul. Dar, Adela, se pare că a învăţat să facă de toate, încă de tânără. A prăşit, a cosit, a bătut coasa şi împreună cu Leonora au ţesut, au ales la covoare iar Adela, care spune că ştie să facă orice, a învăţat să coase plapume (cu modele extraordinare), şi, zice ea, „dă-mi un sac cu făină de grâu şi-ţi fac tot ce vrei”, pâine, cozonac şi multe altele. De aceea, preoteasa, o ruga pe maica-sa, Sofiica, s-o lase la ea, s-o ajute la bucătărie.

Dacă în deplasările mele am avut ocazia să cunosc multe persoane aceste două femei simple m-au impresionat prin felul lor de a fi, de a pune preţ pe rezultatele muncii lor şi pe diversitatea preocupărilor, ceea ce le-a făcut să fie cunoscute şi foarte apreciate de vorniceneni. Dacă Leonora şi Alexandru nu s-au mai căsătorit niciodată, Stratica şi-a găsit „partea” la Cordăreni iar Adela în sat. Numai că căsătoria ei n-a durat mult. S-a întors în sat, gravidă, şi a venit „pe lume” un băiat, pe care l-a crescut singură. Pământ a avut puţin, iniţial (nici măcar o jumătate de hectar) dar, noroc că la reforma agrară, din 1945, tatăl său a primit 2,5ha (la Tăuteşti) pe care l-au moştenit, de la mama au rămas 0,90ha, la Podeni şi au primit, apoi, încă 0,50ha. Cu acest pământ „s-au descurcat” cum au putut (au muncit din greu), la întovărăşirile agricole, la „colectiv” şi pe lângă casă, la ţesut, ales covoare (la care Adela era „şefa” adică ea „conducea” pe celelalte femei, „le comanda” cum să scărească şi le urmărea îndeaproape, dacă nu greşesc). Odată, fiind la lucru la combină, s-a întâmplat că, tractoristul era băut şi Adela a fost agăţată de utilaj, fiind tăiată la picior, foarte tare. Sângele „gâlgâia”… A luat în spate sacii, traista şi târându-se aproape 2km, a ajuns acasă, pentru că era noaptea şi trebuia să-i facă mâncare lui Alexandru (fratele ei). A mers apoi la dispensar, i s-a dezinfectat rana, a fost pansată dar ea, nu şi nu, când i s-a propus să fie chemată salvarea (ambulanţa). Tanti Adela permanent a zis: „Cu Dumnezeu şi Maica Domnului înainte”. Şi a scăpat. A învăţat pe băiat, iar acum şi pe nepoţi, rugăciuni şi să fie harnici să câştige totul prin propria muncă. Aşa cum au făcut-o amândouă surorile, toată viaţa.

Să fiţi sănătoase şi Doamne ajută!

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.