Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // SPUN VORNICENI… ŞI FĂRĂ SĂ VREAU SUSPIN!

SPUN VORNICENI… ŞI FĂRĂ SĂ VREAU SUSPIN!

SPUN VORNICENI… ŞI FĂRĂ SĂ VREAU SUSPIN!
Autor, Andreea BĂICEANU

In aceste zile de februarie, destul de reci faţă de alţi ani, am trăit moment emoţionante. La rugămintea tatălui meu, Ion Băiceanu – fiul al Vornicenilor – am trimis un mesaj de gând bun Revistei ,,Vorniceneanul”.

Sigur, înainte de toate, am accesat pe internet această minune de publicaţie, care este ca un dar de la Dumnezeu pentru noi cei care suntem departe de locurile unde s-au născut şi trăit părinţii, străbunii noştri, unde am copilărit şi noi. Am zis aşa pentru că … o să vedeţi, o să vă lămuriţi din cele ce urmează.

Tatal meu, Ion Baiceanu, este fiul lui Costache Băiceanu, de lângă moara din mijlocul satului, recăsătorit cu Elena Băiceanu.

Mama mea avut numele de fată, Balan Anişoara (fiica lui Pintilie şi Maria Balan).

Părinţii mei, de la o vârstă destul de fragedă, mânaţi de soartă, au plecat din sat, stabilindu-se în Braşov.

În Vorniceni avem foarte multe rude: Băiceanu Viorel, Băiceanu Costel, Băiceanu Mihai şi alţii.

M-au impresionat foarte mult imaginile aşezate pe site-ul revistei şi atunci mi-am adus aminte de poveştile mamei şi de tradiţiile de sărbători din Vorniceni: pluguşorul, colindele de Crăciun şi Anul Nou, ,, Banda lui Novac”, Banda lui Coroi”, ,,căiuţi”, ,,capre” si altele.

Personal sunt atrasă foarte mult de satul Vorniceni şi trăiesc amintiri foarte plăcute. În fiecare vacanţă mergeam la bunici, împreună cu verişorii mei de aici. Ne urcam în tren şi cum treceam munţii începeam să vorbim pe graiul moldovenesc, ceea ce ne plăcea foarte mult (pentru noi era foarte distractiv).

Când ajungeam în Botosani, aşteptam cu nerăbdare să urcăm în autobuzul care ducea la mamaia noastră. Cum coboram din el strigam în gura mare: ,,Mamaia!… Mamaia!… Mamaia noastră ne aştepta cu chiroşte cu brânză, ca de fiecare dată.

Nici bine nu ajungeam si fugeam repede, care mai de care, să prindem loc pe sobă. Cine nu prindea loc, se ştia ca doarme seara pe jos, pentru că eram prea mulţi… Şi acum, când mă uit la poze, mă întreb: cum de încăpeam toţi în căsuţa aia mică?

Aici ne făceam leagăne agaţate de copaci, iar mamaia noastră ne facea cocuţe din resturi de material textil de la o croitoreasă renumită din sat – Maria Arnăutu – sau din cârpe din haine vechi.

Imi aduc aminte de dimineţile de la Vorniceni, când apărea soarele de după un deal şi o clădire frumoasă – Liceul teoretic -. După ce mă trezeam, urmărită de acele minunate raze, megeam pe cerdacul casei până la bucătărie ca să ajung la mamaia mea, iar pe ea o găseam, musai în fiecare dimineaţă, făcându-ne de mâncare…

N-o să uit niciodată zgomotul găldărilor, mirosul turtelor coapte pe plită, mămăliguţa tăiată cu aţă de mamaia noastră, de peştele de la iaz, de laptele spumos şi dulce pe care îl sorbeam din doniţa plină adusă de mamaia, de cocodacul găinilor, de caţelul ,,Mura” sau de babele care ma întrebau: ,,da tu…, a cui eşti?…”

Acestea sunt momente care, ori de câte ori, mi-le amintesc mă cuprind lacrimele. Chiar şi acum, când scriu aceste rânduri lacrimile îmi curg şuvoi… căci îmi pare rău, aceste clipe nu o să le mai pot întâlni vreodată!

Frumoase locuri, frumoase obiceiuri, frumoşi oameni şi înţelepţi! O, doamne! O, raiule!

Mi-e dor de toate acestea! Mi-e dor şi fără să vreu suspin…

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Bravo,Andreea! Îti multumesc ca n-ai uitat aceste amanunte ce te-au marcat sper pentru toata viata. Mi-au dat lacrimile si mie, inima de vornicenean se aude cum bate si pe Tampa Brasovului.
    Voi propune colegilor mei din redactia revistei ,,Vorniceneanul,, premierea celui mai interesant articol din toate numerele pe anul 2010. Acest premiu sa fie un trofeu personalizat cu insemnele revistei ,,Vorniceneanul,, si acordarea unei diplome. Ma voi ocupa personal de aceasta. Curaj! Mai scrie si trimite la redactie! Succes! Salutari la toti ai tai si tuturor vornicenenilor!

  2. Ion Istrate spune:

    Da, Andreea e nespus de sinceră!
    Această sinceritate este generata de un suflet nobil care stie sa pretuiasca valorile autentice.
    Voi reveni cu un comentariu mai larg intr/un articol din numerele urmatoare ale revistei!
    Multumesc tuturor celora care sunt alaturi de noi in acest demers!

  3. Tin sa-i multumesc foarte mult d-lui Ion Istrate si bineinteles d-lui Constantin Haisuc pentru cuvintele frumoase adresate mai sus… Acest lucru imi da curaj si sper sa trimit si alte secvente din amintirea faptelor petrecute si vazute la Vorniceni. Va multumesc ca existati !

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.