Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // SCRISOARE MAMEI

SCRISOARE MAMEI

Scrisoare mamei
                Stelian Platon

Ce rar mai poartă astăzi vântul,
Miros de pâine de acasă,
Pe drumuri mi s-a încleiat cuvântul
Şi-n colţ,  scrisoarea mea e roasă.

De-aici, dintre pereţi străini,
Gândul mi-e-mpietrit spre tine;
Tot cauţi în lătrat de câini,
Poştaşul cu o veste ce nu vine.

Cu ochii stinşi, întrebători,
Când zeii din rugăciuni căzură,
Mă cauţi printre călători,
Cu scrisoarea prefăcută-n zgură.

Şi-acolo sus, lângă fereastră,
Pe unde zorii se strecoară întâi,
Unde aşezai icoana noastră,
În lungă rătăcire tu rămâi.

Plânge teiul nostru-n poartă,
Spre cer bătrâne braţe-ntinzi,
Pe margine fântâna este spartă,
Iar pomii în grădină suferinzi.

Mă răstignesc aducerile-aminte,
Când simt în talpă iarba udă,
Doresc pe-ai noştri din morminte
Şi satul care-mi este rudă.

Trec albe păsări mari, de ger
Şi iarna nu se mai termină.
Pe-aici eu mă destram stingher
Şi-mi eşti icoană de lumină.

Din câte osândiri m-ai scos,
Ţipând în disperări cu voce spartă.
De-ndepărtări mi-e chipul ros
Şi-atât mai văd;  cum plec din poartă.

Icoana în perete se destramă;
Plângând subţire-ntr-un ungher,
În fiecare noapte treci o vamă,
Cu ruga ta, urcându-te la cer.

Fiecare clipă e o şoaptă rece,
Şi cioburi de stele confete de durere;
Un zeu de fum printre luceferi trece,
Te văd acolo mamă,învinsă de tăcere.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.