Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // Aurel Sârbu: ȘCOALA VORNICENEANĂ RĂMÂNE DE-A PURURI ÎN INIMA

Aurel Sârbu: ȘCOALA VORNICENEANĂ RĂMÂNE DE-A PURURI ÎN INIMA

Sursa primară: http://www.luceafarul.net/scoala-vorniceneana-ramane-de-a-pururi-in-inima-mea
Publicat de prof. Teodor Epure, 5 febr.2014

ȘCOALA VORNICENEANĂ RĂMÂNE DE-A PURURI ÎN INIMA

”Poți să cutreieri lumea toată și să te minunezi de rezultatele civilizației, dar nimic nu-i mai fermecător decât colțul de pământ pe care te-ai născut”.  (Vasile Alecsandri)

Anii de învățământ cei mai străluciți din cariera mea didactică mi-au oferit un dar neprețuit, cel de a cunoaște și a lucra cu numeroși colegi, care, spre mândria mea și spre cinstea lor, au devenit mai apoi figuri de seamă ale învățământului vornicenean. Trecând pe drumul liceului și mergând pe calea amintirilor spre propriul meu trecut, admir cu ochii minții, lângă poștă, o casă bine îngrijită, cu gard de fier, în fața căreia se află o fântână de piatră, cu lanț și găleată, iar în spatele ei o grădină frumoasă unde, începând cu primele zile de primăvară se aude în limpezimea văzduhului, zumzetul bogat al albinelor din stupină. Aici locuiește împreună cu familia, profesorul Aurel Sârbu. Este strănepotul lui Dumitru Sarbu, luptător în razboiul de independența, cel care a sosit la mijlocul secolului al XIX-lea în Vorniceni, al cărui nume a devenit de-a lungul anilor o adevărată tulpină a unui arbore genealogic, ce s-a ramificat mai târziu în zeci de direcții.

Aurel Sârbu a văzut lumina în Vornicenii anului 1944, luna mărțișor, ziua 23, în casa gospodarului Grigore Sârbu, tatăl și Evghenia Dăscăleanu, mama, o familie de țărani gospodari. Tatăl său a trudit din greu pe pământul strămoșesc al Sârbenilor. Fără carte multă, avea doar 4 clase primare, fără creștere aleasă, fără cunoștință de lume, a izbutit să deștepte încredere și să poarte în școli toți cei 6 copii din 7 câți a crescut. Numele tatălui său are rădăcini adânci în pământurile Vornicenilor, iar străbunii săi au fost ostași în războiul pentru independență. Familia sa a fost generoasă și a dat minți cunoscute, care au luptat pe frontul științei, în tranșeele școlii, pentru o cauză nobilă. Soția sa, Evghenia, a crezut în cinstea și destoinicia acestui om simplu, l-a urmat cu încredere, muncind din zori și până-n noapte, asigurând toate condițiile de trai copiilor săi.

Aurel, fiul lor, urmează cursurile primare și gimnaziale la Școala Elementară de 7 ani din Vorniceni. Era un tânăr înalt și subțirel ca o trestie, cu ochii mici, iscoditori și cu un zâmbet copilăresc, însoțindu-și întotdeauna cuvintele cu gesturi largi. După terminarea școlii generale, a urmat cursurile liceului ”D. Ciucă” din Săveni. În adolescență a fost profund marcat de abuzurile regimului comunist, care a considerat pe tatăl său dușman al poporului, l-a declarat chiabur și l-a forțat să doneze statului din proprietatea sa, moștenită de la părinți, o suprafață de teren prin așa-zisul decret 308. A suportat cu demnitate și discreție întristarea și descurajarea sufletească, neîndrăznind să-și ridice ochii și să privească în față colegii, prietenii și consătenii, întrucât tatăl său era considerat dușman al poporului. Glasul său de atunci, când exprima umilința și suferința la care era supus, îmi străpungea inima, întrucât facem parte din aceeași familie. Cu timpul, adolescentul Aurel a scăpat de blestemul care-l urmărea și și-a scuturat povara îngrozitoare a numelui de chiabur pe care-l ducea în spinare de atâția ani.  După terminarea liceului, s-a încadrat învățător necalificat la Școala Elementară din Vorniceni, urmând în același timp cursurile Institutului Pedagogic de 2 ani din Suceava. Pasionat de știință, în dorința de a-și lărgi sfera cunoștințelor, Aurel Sârbu devine student în anul 1968 la Facultatea de Fizică din cadrul Universității ”Al. I. Cuza” din Iași. A fost un student conștiincios, fiind apreciat de profesorii săi pentru sârguința la studiu, pentru calitatea lucrărilor sale de laborator și pentru participare activă la toate manifestările organizate de facultate. Dorința de cunoaștere acumulată în perioada studenției a devenit o aptitudine profesională specifică ființei sale.

În anul 1972 termină facultatea, este numit profesor titular la Liceul de Cultură Generală din Vorniceni, unde s-a ostenit să ofere cunoștințe, mângâind cu vorba și cu privirea elevii, care-i sorbeau cu nesaț cuvintele, afirmându-se ca un dascăl cu o solidă pregătire de specialitate și cu o ținută care impunea respect și seriozitate din partea învățăceilor.  S-a adaptat imediat la noutățile specifice obiectului fizica, construind și folosind o bogată rezervă de materiale didactice. Riguroasă și plină de dăruire i-a fost truda privind organizarea și amenajarea laboratorului de fizică și chimie. S-a manifestat ca un om rațional, optimist și încrezător în resursele sale intelectuale, pe care le-a folosit cu mult tact în educația și instrucția elevilor. Fiind mereu preocupat de autoperfecționare, de a realiza lucruri frumoase, interesante, de a avea urmași la catedră, a organizat activități suplimentare cu elevii dornici de a se afirma, reușind ca unii dintre aceștia, printre care Aionesei Sidel și Huțanu Mihai să urmeze Facultatea de Fizică. Trăind și acționând în mijlocul tinerilor liceeni, le-a oferit un model concret de om și cetățean, pe care aceștia s-au străduit să-l urmeze, dovedind a fi prietenul tuturor celor care au iubit adevărul și dreptatea.  Datorită harului său comunicativ și plăcerii de a discuta despre o carte, un film, de a avea prieteni mai mulți, Aurel Sârbu a rămas un adevărat prieten al consătenilor săi, din rândul cărora s-a ridicat.

O perioadă din cariera sa didactică, între anii 1983-1986 a fost dedicată activității de conducere și organizare a muncii în școală, ca director, unde și-a demonstrat talentul său organizatoric, priceperea de a se apropia și a înțelege mai bine colegii, curajul asumării răspunderii, de a conduce un colectiv didactic precum și inițiativa și operativitatea de care a dat dovadă în rezolvarea marilor probleme ale școlii. Într-un moment al carierei sale, a avut ideea de a părăsi mediul rural ca să lucreze într-un mediu citadin. În anul 1976 s-a prezentat la concurs pentru a se titulariza pe o catedră de fizică la Liceul ”Grigore Ghica Voievod” din Dorohoi. Deși rezultatul a fost favorabil, Aurel Sârbu a renunțat la acest post, în dorința de a continua mai departe să îndrume fiii satului spre știința lor de carte, mărturisind că ”în Vorniceni m-am născut, aici am copilărit, aici am învățat carte. Pentru mine, acesta este locul, acesta este punctul existenței mele, punct de reper de la care am pornit în viață, către împlinire. Școala vorniceneană rămâne de-a pururi în inima mea, pentru că reprezintă locul unde am învățat să privesc și să înțeleg lumea, unde am învățat să mă cunosc pe mine însumi.”

Pe lângă munca de la catedră, Aurel Sârbu a desfășurat o bogată activitate cultural-educativă în rândul cetățenilor din Vorniceni, prin organizarea de conferințe cu caracter științific în cadrul căminului cultural, unde cetățenii veneau fără mobilizare specială, din convingerea că li se oferă șanse de a desluși mai bine problemele cu care se confruntau.

În anul 1972, Aurel Sârbu și-a întemeiat o familie sănătoasă de care este mândru, căsătorindu-se cu Rodica Tașcu. Soția sa este o doamnă răbdătoare, cumpătată, fiică de intelectuali, cu educație aleasă, veritabil produs moldovenesc, devotată soțului și familiei. S-a străduit să ofere cunoștințe de chimie elevilor de la școala vorniceneană. L-a sprijinit moral și material pe soțul său, Aurel, în toate demersurile sale, în școală, în comunitatea locală și în societate.  A născut și crescut trei copii, renunțând la unele plăceri, câțiva ani în șir, ce au fost necesari pentru a-i crește, a-i educa, cât și pentru a construi o casă. Toți cei trei copii au studii superioare și ocupă funcții importante în societatea românească.

Profesorul Aurel Sârbu, generos, un suflet curat și minunat, a cucerit inimile elevilor ani în șir. La tâmple i-au apărut ghioceii dar a rămas cu același zâmbet fermecător pe care l-am admirat când a sosit pentru prima dată în școală și are în continuare plăcere de viață, de acțiune, de a povesti, fiind un interlocutor onest, plăcut și simpatic. Deși s-au scurs ani mulți, în sufletul său există o adevărată revărsare a bucuriei, când simte ecourile unor momente din timpul copilăriei și tinereții sale. Memorabilă a fost perioada când era elev la liceul din Săveni, amintindu-și cu mult umor de unele întâmplări hazlii din perioada când era la internat, care avea un adevărat regim militar. Povestește cu mult haz cum într-o seară a așezat un pahar cu apă deasupra ușii, care s-a vărsat în chelia administratorului școlii, sau perioada când era militar și râdea cu gura până la urechi când un comandant de-al său, căruia îi plăceau gradele, comanda : ”Soldați, ascultați comanda viitorului căpitan Crețu !”

Pe întregul parcurs al vieții sale a învățat să prețuiască oamenii care au luat contact cu el, indiferent de ce categorie era vorba, indiferent de statutul lor social sau de nivelul lor educațional. Este nemulțumit însă că tinerii nu mai sunt însuflețiți, ca altădată, de idealuri și de dorința de a schimba lumea. Mai există încă tineri care, după absolvirea școlii, nu practică nicio meserie, complăcându-se într-o nefirească ipostază de a trăi din sudoare frunții tatălui și a mamei. Acești tineri, de fapt puțini la număr, consideră munca, îndeosebi cea fizică, drept un lucru degradant pentru ei și atunci se mulțumesc să primească totul de-a gata. Ca om al școlii, cu o bogată experiență de dascăl, a constatat că eșecul unui tânăr în viață se datorează în primul rând, nu atât capacităților sale, poate mai reduse, în raport cu ale altora, cât carențelor sale în educație, generate și întreținute, de multe ori de familie și de mediul în care trăiesc.

Am scris aceste rânduri pentru cei care se întreabă ce mai face profesorul Aurel Sârbu. Profesorul Aurel Sârbu s-a retras de la catedră în sânul familiei, la pensie, pentru a se odihni după aproape 40 de ani de muncă. În prezent lucrează în stupină, crește iepuri de casă și prepelițe, ajutat uneori, în timpul vacanțelor, de către nepoți.

Trecătorii de pe drumul liceului îl întâlnesc adesea pe profesorul Aurel Sârbu și-l salută cu respect pe omul care a insuflat în inimile multor generații pasiunea pentru știință, lumină și adevăr. Liceul de cultură generală, unde a activat, a reușit, un număr important de ani, să instruiască mulți fii ai satului, care mai târziu au devenit oameni de seamă, buni specialiști în diverse domenii, remarcându-se pe plan profesional la nivel local, județean și național. Pentru tot ce a realizat în acest liceu profesorul Aurel Sârbu, îi mulțumim și-i dorim multă sănătate și o pensie cât mai lungă.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.