Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // AUREL NISTOR – PRIMUL PREŞEDINTE AL COLECTIVEI DIN VORNICENI

AUREL NISTOR – PRIMUL PREŞEDINTE AL COLECTIVEI DIN VORNICENI

AUREL NISTOR – PRIMUL PREȘEDINTE AL COLECTIVEI DIN VORNICENI
Autor, prof. Ovidiu CORLECIUC

NR: Articolul a fost scris acum un an, iulie 2011, când Aurel Nistor era încă în viaţă. În septembrie 2012 ar fi împlinit 85 de ani. Acum odihneşte acolo unde dreptatea este pentru toţi.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i fie ţărâna uşoară!

A scrie în această publicație despre un om al satului, un țăran deosebit, un om de suflet, nu aș putea merge mai departe, fără a face un mic comentariu despre starea satului din anii 1945-1962, despre agricultura întovărășirilor și a gospodăriilor agricole colective.

După terminarea războiului, regimul stalinist a împovărat situaţia ţărănimii. Prin legea din 1945 se prevedea că statul este cumpărătorul exclusiv al produselor agricole, proprietarii având obligaţia să predea o cotă către stat, rămânându-le, formal, dreptul de a valorifica surplusul, după achitarea acestei sarcini. În martie 1946, surplusul de producție a devenit obligație de a fi dat la stat. O parte din țărani se opuneau deschis pentru a răspunde la astfel de obligații. În anul 1950 s-a scos legea cu privire la autoimpunerea cetăţenilor, în vederea contribuţiilor în muncă şi bani, în interesul obştesc. La toate acestea s-a mai adăugat planul de contractări de cereale şi animale către stat la nişte preţuri derizorii, lucru ce făcea viața bietului vornicenean și mai grea . În procesul de colectivizare forţată a agriculturii, vornicenenii aveau să plătească scump ostilitatea lor faţă de metodele staliniste cu care s-a înfăptuit. În 1949 represiunea a devenit deosebit de violentă, nefiind cruțat nici un oponent. Chiaburii au fost desființați, ultimul fiind Neculai Roman, căruia i s-a luat și hambarul care a fost dus în curtea Sfatului popular.

Întovărăşirile înfiinţate la insistenţele autorităţilor şi-au desfăşurat activitatea în pierdere, fiind obligate la plata împrumuturilor contractate. În Vorniceni au funcţionat 5 întovărăşiri agricole, în perioada 1957-1962 („Lupta pentru pace”, în Centru, „1 Mai”, în Zvârca, „23 August”, în Caradica, „9 Mai”, în zona cimitirului şi „Drumul Nou”, în satele Dealu-Crucii şi Davidoaia). Acestea au constituit formele intermediare de trecere spre colectivizarea agriculturii. Întovărăşiri agricole îşi uneau suprafeţele agricole, „braţele de muncă”, inventarul agricol (pluguri, grape), „împrumutau” seminţe de plante agricole de la Agrosem, urmând să le plătească „în produse” toamna, şi întreţineau culturile prăşitoare individual. La strânsul recoltei, toamna, se făcea „media” producţiei, pe întovărăşire, şi ţăranilor li se dădeau produsele, în funcţie de suprafaţa pe care „au adus-o” la un loc cu ceilalţi ţărani.

Începutul colectivizării a marcat și începutul distrugerii agriculturii tradiţionale, mai ales aici, unde nici condiţiile naturale nu erau favorabile unei agriculturi propriu-zise.

Aceste aspecte și multe altele, pe care le voi detalia într-un număr viitor, le-am aflat de la moșul Aurel Nistor.

Dacă stai de vorbă cu Dumnealui, om la 84 de ani, este o plăcere să-l asculți. Și câte nu auzi!
Printre altele și-a adus aminte și mi-a povestit o întâmplare, din care a tras o concluzie, că multe lucruri depindeau și de oamenii din sat cum abordau o problemă atunci când erau nevoiți să suporte anumite abuzuri ale organelor de partid. Și iată un exemplu… Era în prima toamnă de colectiv, în 1962, când, spre seară, sosește primul secretar de la raion, unul Vlădică, și-i cere să formeze o echipă de control (miliție, secretar de partid, președinte de sfat, președinte de GAC și paza colectivului) întrucât avea informații că se fură. Și, pentru aceasta, el, personal, vrea să verifice pe căruțașii care se întorc de la câmp. În fruntea coloanei cu căruțe din Brigada a VI-a, ce se întorceau din Călitate spre casă, era Vasile a lui Mihai Istrate, căruia primul secretar, la control, îi găsește în coșul căruței, sub iarbă, știuleți de porumb, cam o oboroacă (îi luase pentru hrana cailor, care erau ai Colectivului). Totul explodase! Istrate este luat la întrebări și amenințat cu pușcărie. În cele din urmă primul secretar se repede la el, îl prinde de piept și, amenințător, îi strigă: ,,Bădie, cine te-a pus să faci asta?… Ai să faci pușcărie!…”, la care Vasile a lui Mihai Istrate îi răspunde, calm și oarecum mirat: ,,Păi… tovarăș` prim secretar, noi anul trecut, pe când nu era colectiv, nu am avut așa ceva și nu am văzut nicicând popșoi așa mari… și cum mergeam așa, prin lan, popșoii ca brazii, de-o parte și de alta, tot te îndeamnau ia-mă și pe mine, ia-mă și pe mine!… Hai spune și matale, cine poate rezista la așa ceva?…”. Toți înmărmuriseră de așa îndrăzneală, se uitau unul la altul amuțiți. Primul secretar observă că este un moment oportun, se reculege ușor și fața i se însenină, dovedind șmecheria și prin vorbele ce le-a rostit imediat către toți căruțașii: ,,Ați văzut ce însemană Colectivul!… Asta am vrut să vă arăt, că să vă conving și pe voi ce minuni poate face Colectivul!…” (Era pe vremea când încă organele de partid nu uitaseră de revolta din 1949 și probabil acest lucru l-a făcut pe Vlădică să fie îngăduitor, dar, în același timp, să nu piardă ocazia de a face propagandă, lăudând cât de înțeleaptă e politica partidului). Istrate și-a făcut cruce că a scăpat cu bine, dar vorba lui, mult timp, a circulat prin sat ca banc de mare priză. Până la urmă s-a aflat că cel care a contribuit și a salvat situația a fost Aurel Nistor, nimeni altul decât cel ce conducea G.A.C-ul. Așa a fost Aurel Nistor, cât a fost în conducerea Colectivului, nu a înfundat pe nimeni, vorba săteanului.

Aurel Nistor s-a născut la 18.09.1927 la Vorniceni, din părinții Elena și Mihai Nistor Tomache.
A copilărit în Vorniceni, lucrând alături de părinţii, de fraţii şi de surorile sale, o familie cunoscută și respectată în Vorniceni. A fost încorporat, iar armata a făcut-o între 1949-1951. Ca semn al conştientizării şi respectării disciplinei militare, a fost „ridicat” la gradul de sergent – pompier, la Braşov şi Urziceni. În condiţiile grele ale sfârşitului celui de Al Doilea Război Mondial, după ce se refugiase la Girov – Piatra Neamţ, la întoarcere spre satul natal, a dat „față-n faţă” cu ruşii care tocmai ajunseseră şi în Vorniceni.
La puţin timp, în 1952, s-a căsătorit cu Balan Maria cu care a avut 4 băieţi şi o fată. Viaţa tinerei familii a intrat pe făgaşul normal al vieții satului. Om priceput și cu spirit sociabil a reușit să primească diferite răspunderi la nivelul comunității, începând cu diferite funcții la Cooperația de Consum, ca salariat, apoi în organizațiile de partid. Corectitudinea, seriozitatea şi perseverenţa, amabilitatea și respectul față de fiecare om al satului au determinat ca la prima adunare generală a membrilor colectivişti din Vorniceni să fie ales președinte. De altminteri, sătenii au pus o condiție, că de nu va fi ales Aurel Nistor președinte, ei nu vor porni munca în colectivă. Aurel Nistor a fost cel care a făcut ca prin sat să se mai poată viețui și îndeletnici o bună bucată de vreme unele activități industriale ale unor particulari ce posedau asemenea mijloace: un chirat pentru tăiat şişcă, un tractor, o batoză, moara cu pietre (Gheorghe Covaliu, frații Arnăutu, Bahnă).

Moș Aurel Nistor a condus cu competență și pricepere un Colectiv (G.A.C) care avea 12 brigăzi vegetale, o fermă zootehnică (vaci pentru lapte, juninci, porci, oi, păsări şi albine), o fermă pomicolă, o fermă viticolă și o fermă pentru construcţii, toate antrenând 16 brigadieri, 105 şefi de echipă şi 3.200 braţe de muncă. Sigur, nu era un lucru simplu. Cu toate posibilităţile de organizare pe care le avea domnul preşedinte Aurel Nistor, colaborând foarte bine cu brigadierii şi şefii de echipă, care seară de seară erau chemaţi la sediu pentru planificare, a reuşit câţiva ani să aibă rezultate bune. A rămas la conducerea CAP-ului până în 1989 când s-a desfiinţat.

Aurel Nistor a fost cel care a calmat spiritul ,,mereu în fierbere” al sătenilor. Faptul că G.A.C.-ul și apoi C.A.P.-ul a continuat și a existat până în 1989 și oamenii au reușit să se resemneze și să nu sufere din cauza unor privațiuni se datorează acestui om, care a știut să-i împace pe fiecare – țărani și reprezentanți ai puterii de atunci – și mai mult de atât, a ajutat pe fiecare sătean cu ce a putut, iar vorba lui a mângâiat destule suflete amărâte.
A fost ca un tată pentru toți vornicenenii, un inger păzitor, care a supravegheat deopotrivă și pe copilul obraznic și rău și pe cel liniștit și bun. Acum această bunătate sufletească nu-i este răsplătită, nici măcar de propria familie. Aurel Nistor își mai duce zilele într-un mod chinuit, aș zice, și asta nu pentru că lumea din sat nu i-ar întinde o mână de ajutor, ci pentru că nimeni nu are curajul să-i calce pragul.

Vă invit oameni buni, mai ales cei care ați beneficiat de bunătatea și spiritul de ajutorare ce l-a caracterizat o viață întreagă, să-i treceți pragul și să schimbați o vorbă cu Dumnealui! Aceasta l-ar mulțumi foarte mult și i-ar mai liniști sufletul, care mereu se întreabă: ,,Oare acest lucru îl merit eu pentru tot ce am făcut în viață pentru acești oameni?”.

Stau și mă întreb și eu, chiar așa se poate să fie?…
Prof. Ovidiu Corleciuc,

Vorniceni, 21 mai 2011

Etichete:

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Forte frumos.D-l Nistor este un om deosebit prin tot ce a facut pentru comuna noastra.Ii doresc multa sanatate si ani multi si fericiti

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.