Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // S-A STINS UN SUFLET BLÂND ȘI BUN

S-A STINS UN SUFLET BLÂND ȘI BUN

S-A STINS UN SUFLET BLÂND ȘI BUN

                                             Autor: Prof. Teodor Epure
Tehnoredactare: C.Volari

                Moto: “ Respectul e un atribut pe care nu-l putem refuza meritului, fie că vrem, fie că nu, putem cel mult să-l ascundem în afară, dar nu putem împiedica totuși să-l simțim înăuntrul nostru.
Immanuel Kant

                 Nu se poate spune îndeajuns ce suflet blând, curat și bun a plecat dintre noi, cu ȘTEFAN AIONESEI răpit de o boală lungă și nemiloasă care l-a măcinat. Dispariția lui ȘTEFAN AIONESEI prea devreme din mijlocul celor dragi a fost o uimire dureroasă a tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Prin el școala românească pierde unul dintre cei mai importanți slujitori care a educat și instruit noi și noi generații de tineri. O clipă dacă am închide ochii ar fi suficient să-l avem în fața noastră pe cel care a dăruit lumină din lumina lui deschizând ochii minții, pe cel care a pregătit și format mulți oameni, plecând cu atâta răbdare și dragoste de la sfântul alfabet al muncii.

ȘTEFAN AIONESEI a văzut lumina zilei la 20 martie 1948 în satul Vorniceni, județul Botoșani, ca fiu al lui Ion și al Filaretei Aionesei, apreciați gospodari, oameni de bază ai comunității, buni creștini ortodocși, care au educat cei doi fii, Gheorghe și Ștefan, în spiritul dreptății și al dragostei de oameni. Părinții l-au învățat să rostească primele cuvinte, i-au arătat drumul drept în viață, pe care l-a urmat tot timpul, indiferent de greutățile pe care le-a întâmpinat în cursul vieții. Mama sa, Filareta, era cea mai pricepută femeie din sat în arta țesutului ștergarelor din bumbac, cu modele țărănești în patru ițe, macaturi de bumbac și lână, fețe de masă, țesături în foiuri cu mai multe perechi de ițe ce se mai găsesc și acum la unele fete de măritat ale unor gospodari de frunte din sat.

Ștefănel și-a petrecut copilăria în satul natal muncind alături de părinți în vacanțele școlare pământurile bunicilor săi, a colindat dealurile de la Huluba, Hulburica și Iazul Neamțului. Urmează cursurile primare la școala veche din deal unde a avut ca învățător pe Teodor Epure. Mic de statură, subțirel, aproape firav în aparență școlarul adolescent era totuși de vioiciune extraordinară, cu o memorie și o judecată bună specifică unui copil de țăran care a primit o educație aleasă. Continuă gimnaziul la aceeași școală. În urma examenului de admitere din anul 1962 a urmat cursurile Liceului Teoretic Dr. Ciucă din Săveni pe care l-a absolvit în anul 1966 cu rezultate foarte bune.

După terminarea liceului ajungând la marea încrucișare de drumuri nu-și închipuia profesie mai încoronată de prestigiu și demnitate decât aceea de dascăl, întrucât avea în față proaspetele modele ale învățătorilor și profesorilor săi, modele pe care le-a urmări apoi toată viața și care pentru el reprezentau întruchiparea purității sufletești. Astfel se încadrează ca învățător necalificat la Școala elementară de opt ani din Vorniceni. Glasul său a început să se audă într-o sală de clasă în fața unor învățăcei.

După satisfacerea stagiului militar revine la catedră continuându-și apoi studiile la Institutul Pedagogic de doi ani din Suceava devenind învățător calificat. Chiar de la început s-a impus prin pregătirea sa profesională, prin tactul său pedagogic și capacitatea de a înțelege și de a se apropia de elevii mici și mari. I-a plăcut să ridice la nivel înalt calitatea cunoștințelor elevilor săi, să aibă un respect deosebit  față de tradițiile și obiceiurile satului natal. În timp ce preda lecțiile persoana sa se contopea cu subiectul dezbaterii, elevii îl ascultau și îl priveau cu răsuflarea aproape tăiată, iar sunetul clopoțelului care anunța recreația era un adevărat “of” adâncșisincercare semnifica regretul că timpul a trecut prea repede. În colectivitatea școlii, el nu aducea niciodată vorba despre sine, căci rezultatele deosebite ale elevilor îl recomandau singure.

ȘTEFAN AIONESEI a fost un om de o aleasă ținută care s-a implicat cu toată ființa și sufletul său în profesia pe care a îmbrățișat-o în slujirea comunității cu credința unui adevărat cruciat. Modestia și omenia sa s-au suprapus întotdeauna în relațiile cu cei care i-au fost alături.

Între anii 1971 – 1984 a lucrat ca secretar al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Comunei Vorniceni, și apoi ca viceprimar, când a ascultat păsurile concetățenilor săi, a rezolvat conflictele dintre ei, intervenind cu echilibru, cu simț și bunătate aducând lumină, înțelegere și pace.

În anul 1973 ȘTEFAN AIONESEI s-a căsătorit cu Maria Ignat, fiică de țărani gospodari din Vorniceni, absolventă a Liceului Teoretic din Vorniceni și a Școlii Tehnice Sanitare Postliceale  din Botoșani, care i-a fost alături până la ultima suflare. Fiind o femeie răbdătoare, ospitalieră a acordat asistență medicală cu multă pasiune și dăruire pacienților la dispensarul medical comunal. Pentru dăruirea cu care și-a făcut meseria are numai cuvinte de laudă și de apreciere din partea concetățenilor săi. A crescut și educat doi copii: Ovidiu care lucrează la IGSU Botoșani și Adriana care a îmbrățișat meseria tatălui său, fiind profesoară de limba română – limba engleză la Școala Gimnazială nr.1 din Vorniceni. Este un cadru didactic bine pregătit, apreciat de elevi, de comunitate și colegi.

Când razele soarelui păreau că întârziau după plac, sub un cer acoperit de nori care pluteau ca niște continente călătoare și cu un vânt foarte nervos, în prezența unei mulțimi de săteni, sicriul a fost coborât în groapă unde ȘTEFAN AIONESEI se va odihni pentru totdeauna, lângă mormântul părinților săi, mormânt pe care l-a plâns și cu greu s-au uscat lacrimile sale. Cu acel nefast prilej, în semn de profund respect, mi-a fost elev și apoi coleg, am rostit un cuvânt de adio din care citez : “Ne-a părăsit un om blând, mereu zâmbitor, înțelegător, iubitor de familie și copii cu ochi surâzători care străluceau de bucurie când vorbeai cu el și-i cereai un ajutor, un om cu suflet adânc pătruns de menirea sa ca învățător și ca om. Imaginea lui va rămâne veșnică în memoria copiilor săi, a familiei și acelora care l-au cunoscut. Despărțindu-se de trupul său familia va rămâne unită sufletește cu el prin  rugăciuni și pomenire, rugându-se mereu la Domnul Isus Hristos să-l ierte de orice a greșit în această viață și în același timp îi vor cere să ierte și el dacă familia a greșit cu voie sau fără voie. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică în lumea drepților, iar familiei putere să depășească aceste clipe grele de durere și tristețe”.

Etichete:

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Saviuc Vasile spune:

    L-am cunoscut foarte bine,MARE OM!
    Era o placere sa stai la sfat cu el…
    Dumnezeu sa-l ierte!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.