Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fapte recente // PRESĂRAŢI PE-A LOR MORMINTE…!

PRESĂRAŢI PE-A LOR MORMINTE…!

PRESĂRAŢI PE-A LOR MORMINTE…!

( De ,,Ziua Eroilor’’ la Vlăsineşti)

De ani buni, autorităţile statului şi Asociaţia Naţională ,, Cultul Eroilor’’ au reluat o înălţătoare tradiţie pentru evocarea eroilor căzuţi pe câmpurile de onoare , acolo unde i-a trimis patria. Iniţiatoarea şi susţinătoarea acestor cinstiri ale eroilor, prin amenajarea de cimitire ale eroilor, de înălţare  de monumente, de fixare a unei ,, Zile a eroilor “, a fost ,,O Mare Doamnă” a istoriei noastre-Regina Maria.

Vitregiile istorice pentru condiţia de ţară al cărei destin a fost croit veşnic în laboratoarele infernale ale celor mari, au făcut ca să ni se impună o percepţie istorică dureros de falsă în faţa   sacrificiilor de sânge ale ostaşilor noştri în cele două mari conflagraţii ale sec. al XX-lea.

Despre Marele Război de Întregire (1916- 1918) s-a putut vorbi cu înaltă religiozitate numai două decenii şi jumătate. El nu s-a bucurat de o evocare lirică din partea unor mari poeţi ca Alecsandri şi Coşbuc pentru Războiul de Independenţă din 1877. Dar a fost evocat dureros în proze obiective de Cezar şi Camil Petrescu, de Liviu Rebreanu sau H. P. Bengescu şi,  mai ales,  de un reputat învăţat, fără să fie istoric, Constantin Kiriţescu şi nenumărate alte proze ale participanţilor.

El s-a înălţat pe altarul conştiinţei naţionale prin idealul propus – dezrobirea pământurilor româneşti de dincolo de fruntariile impuse de-alungul istoriei – şi modul, cu totul nobil, cu care au fost glorificaţi eroii care s-au întors de pe câmpurile de onoare. Au fost răsplătite toate sacrificiile de pe câmpurile de luptă: veteranii, invalizii, orfanii şi văduvele de război au fost împroprietăriţi cu diverse suprafeţe de pământ, ori au primit pensii. S-au pus la dispoziţia orfanilor de război şcoli gratuite.  În toate aşezările din ţară s-au înălţat monumente în memoria celor care nu s-au mai întors. A fost fixată ,,Ziua Eroilor“, prilej cu care se organizau înalte ceremonii militare, religioase şi civile.  Armata a căpătat un prestigiu aproape sacru. Scriitorul Mihail Sadoveanu prezintă un moment când, după război, o unitate militară trecând pe strada mare a Iaşului, toată lumea care era pe terasa unui restaurant, s-a descoperit şi s-a ridicat în picioare. La colţul unei străzi, un mutilat de ambele picioare şi-a înălţat ciotul de corp cât i-a mai rămas, şi-a dus mâna la chipiul moştenit din armată  şi a salutat formaţia.                   

După 1945, cuceritorul sovietic ne-a obligat să privim acest sfânt război ca pe unul imperialist, de cotropire, mai dihai decât războaiele ţariste care au întins gheara ursului de sub prispa Europei şi până la Pacific, din Oceanul gheţurilor şi până către ,,Drumul mătăsii”, realizând o sinistră închisoare a popoarelor.

Despre a doua conflagraţie (1941-1945) prin care ne-am angajat să scoatem pe fraţii noştri basarabeni de sub cnutul sovietelor, a fi afirmat, de către orice român, că nu a fost un act criminal faţă de ,,Marea prietenă” şi împotriva voinţei poporului însuşi, însemna înaltă trădare şi crimă împotriva umanităţii; drumul celui ,,vinovat” era în faţa plutonului de execuţie sau muncă silnică pe viaţă. Mulţi nefericiţi au plătit astfel sinceritatea lor. 

Astfel, teroarea stalinistă a reuşit să scoată vremelnic din conştiinţa neamului cele mai nobile sentimente pentru cei care, pentru prima dată, au reuşit să pună piciorul în bârlogul ursului ce de vreo două secole ne tot ,,elibera” în vreo 37 de războaie de cotropire. Soldaţii noştri s-au întors de pe frontul din Răsărit, unde au înfruntat cele mai groaznice vitregii de război în stepele ruseşti, umiliţi, fără glorie, hăituiţi şi băgaţi în puşcării pentru vinovăţia de a-şi fi slujit patria sub drapel. Nici vorbă de recompense. Comandantul lor şi-a plătit gloria în faţa plutonului de execuţie. Iată de ce, fără să vrem, atunci când vorbim de ,,eroi”, gândul nostru se duce, mai ales, către cei căzuţi în Primul Război Mondial. Nişte proze anodine, convenţionale, scrise la comandă din birou de către un Haralamb Zincă ( român sadea …) sau un Dragoş Vicol, sunt singurele mărturii despre acest mare război al neamului nostru. Pentru că nu am avut voie să vorbim în lumina adevărului o lungă perioadă de timp despre acest război, el nu se regăseşte în literatura noastră reflectat asemeni Primului Război Mondial. Peste tot în ţară s-au înălţat monumente numai în cinstea soldatului sovietic ,,eliberator”, dar nici o piatră nu s-a pus în memoria ostaşului român căzut pe frontal din Răsărit.

Să ne ajute Providenţa ( şi dorita Globalizare cu demitizarea miturilor…) ca această seninătate din ziua de astăzi, cu care privim cele două războaie în ,, aproximativă” lumină a adevărului ( pentru că nu ştiu ce înseamnă în istorie adevărul ,,absolut” ), să ni se îngăduie încă mult timp.

În razele acestei ,,seninătăţi”, autorităţile locale din Vlăsineşti împreună cu filiala locală ,,Cultul Eroilor” au organizat momente de adâncă pioşenie şi vibrantă trăire patriotică, joi, 24 Mai,  2012, de ,,Ziua Eroilor” şi Sărbătoarea ,, Înălţării”, în aşezările din comună.     

Festivităţile desfăşurate la Sârbi şi Vlăsineşti au fost deschise prin ,,Te Deum”; la Sârbi a oficiat părintele  C-tin Şaramet, iar la Vlăsineşti, părintele Vasile Belciug. D-l primar Lucian Trufin a ţinut discursuri în fiecare aşezare. Filiala Botoşani a Asociaţiei ,,Cultul Eroilor” a timis un elogiu al eroilor, prezentat de d-l prof. Gheorghe Burac, preşedintele filialei Vlăsineşti. Din partea Şcolilor Sârbi şi Vlăsineşti, au susţinut programe artistice elevii conduşi de d-le înv.Aurica Belecciu, Florica Livadaru, Liliana Ciucălău- Grozea şi Nina Aniţei.

 H-Holic,Gh-Burac [640x480] D-l prof. Haralambie Holic a depus câte o urnă de pământ, la monumentele eroilor din satele Sârbi şi Vlăsineşti, pământ adus din cimitirele eroilor din locurile unde au luptat consătenii noştri-Munţii Caşinului, Pasul Oituzului, Valea Trotuşului.        

 Un vis care mă urmăreşte de mulţi ani, mi-a fost dat să-l împlinesc acum. Am găsit consens din partea autorităţilor locale ca să îmbogăţim semnificaţia educativ-patriotică, conţinutul de înaltă preţuire a istoriei neamului prin ceremoniile prilejuite de ,,Ziua Eroilor”, aducând acasă, la modul simbolic (cum se procedează şi în alte împrejurări), rămăşiţele pământeşti ale eroilor din comuna noastră, prin ţărâna care le-a acoperit trupurile, de pe locurile unde au căzut în Marele Război de Reîntregire (1916-1918) – care a făcut ROMÂNIA MARE. Printre ei se regăsesc bunicii mei, eroii Nicolae Ficiuc şi Petru Holic, rămaşi pe câmpul de onoare. Şi-au găsit ecou răscolitor în sufletul meu amintirile dureroase ale mamei mele, care, prin moartea eroului Nicolae Ficiuc, a rămas a nimănui. Ultimele amintiri ale tatălui meu despre părintele său, soldatul Petru Holic, reprezintă icoana unui soldat slab, neîngrijit, care a intrat în casă pentru o scurtă permisie. Astfel, părinţii mei au fost nevoiţi să înfrunte viaţa fără sprijin părintesc, chiar din cea mai fragedă copilărie.

În perioada când despre Războiul de Reîntregire nu se putea vorbi în lumina adevărului, pe vremea îndepărtatei copilării, m-au fascinat povestirile unui bătrân, Vasile Babiuc, care  relata, în mijocul unui grup de săteni, în centrul satului, despre întâlnirea cu regele Ferdinand, la Răcăciuni. Aveam să aflu mai târziu, din documente, că bătrânul nu exagera cu nimic în povestirile sale. Era vorba de întâlnirea regelui cu ostaşii, pe 22 Martie 1917 , când le-a promis pământ şi libertăţi politice, în numele său. Altădată, povestirile bătrânului Dumitru Creţu din Sârbi, puteau constitui pagini de adevărată carte de isorie, despre asprimea luptelor de pe Valea Caşinului, din iarna anului 1916-1917; el, agentul de legătură care a fost în vâltoarea luptelor, n-a simţit că este periculos, noaptea, sub tirul inamicului, să traverseze de opt ori un râu de munte plin de sloiuri, cu apa până la înălţimea şeii calului care-l ducea. Avea de transmis ordine de bătaie care se modificau de la o oră la alta. Din cercetările de acum, presupun că puteau fi râurile Caşin, Curiţa sau Bucieşul.

 Toate acestea şi documentările recente din literatura de război, ,,Jurnalele de campanie” ale Regimentelor 8 Vânători Botoşani şi 29 Infanterie Dorohoi, unităţile în care au luptat eroii dorohoieni şi botoşeneni, m-au timis pe locurile unde ei şi-au vărsat sângele şi şi-au lăsat oasele, dispreţuitori de moarte şi încrezători întrun ideal patriotic. Pe Valea Caşinului am călcat locurile călcate şi de bunicii mei: la Mănăstirea Caşinului, loc de refugiu şi de refacere, unde se afla şi  comandamentul brigăzii ; la fabrica de cherestea ,,Union”, de unde au pornit atacul în noaptea de 14 august 1916; la poiana ,,Înţărcătoarea”, locul comandamentului Regimentului 8 Vânători, de unde plecau regimente întregi pe linia întâi şi se întorceau zdreţne de unităţi, câte 20 % din efectivele plecate. În cimitirul eroilor din satul Mănăstirea Caşin sunt numai 123 de cruci, dar mormântul comun adăposteşte rămăşiţele a peste optsprezece mii de ostași.

 Cimitirul Eroilor de la Mănăstirea Caşin
Haralambie-Holic [640x480]Am călcat pe înălţimile care stăjuiesc Valea Oituzului, pe dealul Coşna, unde este monumentul eroilor cavalerişti. La picioarele lui, în vale, au căzut mai mulţi de nouăsprezece mii de eroi. Am ajuns la poalele blestematului deal Cireşoaia, care a înghiţit în trei zile de atac peste trei mii de eroi.

 Eu nu m-am închinat icoanelor din bisericile din preajmă, ci pietrelor care le străjuiesc mormintele şi orizonturilor care de-atâtea ori au fost mângâiate cu privirile celor însetaţi de speranţa că vor ajunge la căminele de unde au plecat, dar nu s-au mai întors. La baza Monumentului Eroilor, din faţa şcolii Vlăsineşti, am depus întro urnă, pământ amestecat cu lacrimile şi sângele eroilor noştri, pământul care i-a acoperit ca eroi şi s-a întors pe uliţa copilăriei lor.

 În faţa şcolii, împreună cu d-na prof. Livia Ciucălău, directoarea Şcolii Vlăsineşti şi d-l prof. Gheorghe Burac, fost director, am plantat un ,,Stejar al Recunoştinţei” în memoria eroilor noştri, stejar adus din Munţii Caşinului, locul celor mai aprige bătălii la care au luat parte şi bunicii noştri.       

Tot ce am făcut a pornit dintro profundă recunoştinţă faţă de sacrificiile străbunilor noştri şi dintrun înalt sentiment de preţuire a istoriei noastre; satisfacţia mea ar fi deosebită dacă aceste gesturi s-ar constitui întro modestă lecţie de iubire de neam şi ţară, de care au fost stăpâniţi şi cei pe care îi comemorăm.      

  H. Holic
 Iași, 3 iunie 2012

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.