Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // Personalităţi botoşănene. MIHAI MAXIM

Personalităţi botoşănene. MIHAI MAXIM

Articol preluat integral, cu acordul propietarului, din Revista ,,Luceafarul,, http://www.luceafarul.net/personalitati-botosanene-mihai-maxim

Personalităţi botoşănene

MIHAI MAXIM        

Maxim,Mihai, turcolog –          Mihai Maxim s-a născut la 9 noiembrie 1943 la Vorniceni, jud. Dorohoi, ulterior, din 1968, jud. Botoşani. După şcoala generală absolvită în localitatea natală (1950 – 1957), a urmat Liceul Internat „Constantin Negruzzi” din Iaşi (1957 – 1961), fiind unul dintre cei mai bine pregătiţi şi mai merituoşi bacalaureaţi ai celebrului liceu. Student al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1961 – 1963), a fost propus pentru iniţiere, ulterior specializare, în turcologie în URSS, una din cele mai importante forţe mondiale în domeniu. A urmat un an universitar la Facultatea de orientalistică a Universităţii de stat din Baku, Azerbaigean (1963-1964); ulterior, a fost student al Institutului de limbi orientale, secţia Istoria Turciei, de la Universitatea “Lomonosov” din Moscova (1964-1968); absolvent şi licenţiat 1968 (magna cum laude). A obţinut calificările de “istoric-turcolog” şi “referent-translator” pentru limba turcă şi limba rusă.

–          După absolvirea facultăţii moscovite, deşi trimis la iniţiere – specializare de facultatea ieşeană, Mihai Maxim a fost angajat de Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, ocupând succesiv, normal ierarhic, funcţiile de asistent (1968 – 1978), lector doctor (1978 -1989), conferenţiar doctor (1990 – 1993), profesor doctor (1993 – 2008) şi profesor asociat (2008 – 2013). A obţinut doctoratul în istorie – turcologie (1976) la Universitatea din Bucureşti, cu profesorul Mihai Berza (Universitatea din Bucureşti) şi, în parteneriat academic, cu profesorul Halil İnalcık, „decanul turcologiei mondiale” (Universitatea din Ankara), cu o teză despre obligaţiile financiare (tributul / haraciul, peşkeşul etc.) Ţărilor Române plătit Porţii Otomane în a II-a jumătate a secolului XVI.

–          Începând cu 1991, prof. Mihai Maxim a fost conducător de doctorate în turcologie, cu doctoranzi din România, Italia, Japonia, Turcia etc.; pot afirma cu mândrie că am făcut parte din prima serie de doctoranzi a renumitului profesor (1992 – 1996). În paralel, turcologul Mihai Maxim a fost visiting professor la Columbia University din SUA (1990 -1991), Universitatea din Istanbul – Turcia (1995 – 2001; 2013 – ), Universitatea din Veneţia – Italia (2002 – 2003). La universităţile cu care a colaborat, prof. Mihai Maxim a predat cursurile de: Istoria Imperiului Otoman şi a Europei de Sud – EstLimba şi paleografia turco-osmană.

–          Prof. Mihai Maxim are şi o bogată experienţă managerială: fondator (1985) şi director al Laboratorului de Studii Otomane, din 1993 transformat în Centrul de Studii Turco – Otomane, iar din 2003 în Centrul de Studii Turce al Facultăţii de Istorie – Filozofie, din 1990 al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (şi în prezent); director al Institutului Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul – Turcia (ianuarie 2005 – 31.12.2010), cu gradul diplomatic de ministru – consilier (2004 – 2011); director al periodicelor de turcologie Caietele Laboratorului de StudiiOtomane, Bucureşti, I, 1990; II, 1993; Romano – Turcica, Istanbul – Bucureşti, I, 2003 (şi în prezent). De asemenea, turcologul român este membru al unor colegii redacţionale ale unor publicaţii internaţionale de turcologie şi al unor comitete de conducere ale unor Asociaţii Internaţionale de turcologie; preşedinte / vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Civilizaţiei Islamice din Balcani; membru al Türk Tarih Kurumu (Societatea Turcă de Istorie), din 2013.

–          Turcologul român de valoare mondială a participat la zeci de congrese, simpozioane, conferinţe, colocvii, mese rotunde etc. tematice, în România şi în diverse ţări ale lumii. Prof. Mihai Maxim utilizează (vorbit, scris, traduceri) majoritatea „limbilor internaţionale ale turcologiei” ştiinţifico – didactice: turca (foarte bine); engleza (foarte bine); franceza (foarte bine); rusa (foarte bine); italiana (bine); germana (satisfăcător); latina (satisfăcător).

CLASIFICARE TEMATICĂ
a direcţiilor de cercetare ştiinţifico – didactică şi a finalităţilor publicistice:
 –          Sinteze de istorie: a evului mediu, a Imperiului Otoman, a relaţiilor româno – otomane, militară a poporului român, în raport cu vecinii, în special cu otomanii, a cetăţilor / teritoriilor româneşti aflate vremelnic sub ocupaţie şi administrare otomană (Brăila), rezultat firesc al puternicei vocaţii a sintezei, dovedită fericit de osmanistul român;
–          Caracterul complex al relaţiilor româno – otomane în evul mediu în general, în secolul XVI în special, pe plan financiar, economic, transport, munci prestate, religios;
–          Statutul şi relaţiile politico – juridice ale statelor feudale româneşti (Ţara Românească, Ţara Moldovei, Voievodatul / Principatul Transilvaniei) cu Imperiul Otoman în evul mediu (sfârşitul secolului XIV – 1878): ’ahd„capitulaţii”;
–          Monedă, tezaure şi circulaţie monetară otomană în spaţiul istoric românesc (secolele XV – XVIII);
–          Cetăţi, târguri şi teritorii româneşti sub vremelnică ocupaţie şi administrare otomană în evul mediu (Brăila, Giurgiu, Turnu, Chilia, Cetatea Albă etc.);
–          Istoria Imperiului Otoman şi a Turciei republicane: fapte istorice, perioade, regiuni, instituţii, personalităţi etc., între secolele XV – XX;
–          Mari voievozi şi domni români în relaţii cu otomanii: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu;
–          Studierea şi publicarea de izvoare istorice otomane, cu finalităţi ştiinţifico – didactice;
–          Studierea limbii şi gramaticii turco – osmane, cu finalităţi ştiinţifico – didactice;
–          Istoriografia turcologică românească şi străină, metodologia cercetării turcologice (secolele XV – începutul secolului XXI);
–          Recenzii de carte şi periodice de turcologie;
–          Prefaţarea cărţilor doctoranzilor şi discipolilor săi;
–          Prezentarea congreselor, conferinţelor, simpozioanelor, manifestărilor ştiinţifice orientalistico – turcologice la care prof. Mihai Maxim a participat;
–          Editarea periodicelor de turcologie pe care le-a coordonat / le coordonează prof. Mihai Maxim: Caietele Laboratorului de Studii OtomaneRomano – Turcica.

 OPERA

Peste 150 de contribuţii ştiinţifico – didactice au fost elaborate de prof. Mihai Maxim în cei aproape 50 de ani de activitate turcologică specifică, dintre care 10 cărţi, unele în mai multe ediţii, dovadă a interesului cu care au fost receptate şi utilizate de studenţi, cadre didactice, universitari, arhivişti, muzeografi, bibliotecari, pasionaţi de turcologie etc. Dintre aceste 10 cărţi, 2 au avut finalităţi preponderent didactice: Culegere de texte otomane, Bucureşti, 1974; Limba turco-osmană. Curs practic, Bucureşti, 1984, 1993, 2004; celelalte 8 au analizat varii aspecte ale istoriei Imperiului Otoman şi ale relaţiilor complexe otomano – române (secolele XIV – XIX):

Cărţi de autor:
– Ţările Române şi Înalta Poartă. Cadrul juridic al relaţiilor romano-otomane în Evul Mediu. Cu o Prefaţă de Prof. Halil İnalcık, Bucureşti, 1993 (distinsă cu Premiul Academiei Române, 1994);
– L’Empire ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVIe siècle. Ėtudes et documents, Les Éditions Isis, İstanbul, 1999;
– Romano-Ottomanica. Essays & Documents from the Turkish Archives, The Isis Press,İstanbul, 2001;
– Noi documente turceşti privind Ţările Române şi Înalta Poartă (1526-1602), Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2008;
– Brăila 1711. Noi documente otomane, Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2011;
– O istorie a relaţiilor românootomane, cu documente noi din arhive turceşti, vol. I, Perioada clasică (1400-1600), Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2012;
– Brăila Otomană. Materiale noi din arhivele turceşti. Registre de recensământ din sec. XVI, Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2013;
– O istorie a relaţiilor româno-otomane cu documente noi din arhivele turceşti. Vol. II. De la Mihai Viteazul la fanarioţi (1601-1711/1716),Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2013.

  Contribuţii în volume colective:
–          Oraşul medieval. Culegere de texte, Bucureşti, TUB, 1978
–          Istoria evului mediu, coordonator Radu Manolescu, vol. III, Bucureşti, TUB, 1978, pp. 320 – 359;
–          Istorie medie universală, Bucureşti, EDP, 1980, pp. 259 – 270; 284 – 286; 329 – 327; 481 – 505; 535 – 541;
–          Istoria militară a poporului român, vol. II, Bucureşti, 1986, pp. 472 – 477; 480 – 481; vol. III, Bucureşti, 1987, pp. 19 – 29; 484 – 496;
–          O istorie a românilor. Studii critice, Cluj – Napoca, 1998, pp. 129 – 147;
–          TDV. Islam Ansiklopedisi, Istanbul, vol.(Cilt) 21 (2000), pp. 363 – 366; vol.(Cilt) 24 (2001), pp. 320 – 322; vol.(Cilt) 26 (2002), pp. 1 – 3; vol.(Cilt) 27 (2004);
–          AR, Istoria Românilor, tratat academic, Bucureşti, vol. IV (2002), pp. 531 – 592; vol. V (2003), pp. 803 – 863; vol. VI (2002), pp. 589 – 600.

 Studii şi articole turcologice emblematice pentru istoriografia turcologică românească şi mondială:
 –          „Recherches sur les circonstances de la majoration du kharadj de la Moldavie entre les années 1538 – 1574”, în Bulletin AIESEE, 10, 1972, Bucarest, pp. 233 – 261;
–          „Circonstances de la majoration du kharadj payé par la Valachie à l’Empire ottoman durant la période 1540 – 1575”, în Bulletin AIESEE, 12, no. 2, 1974, Bucarest, pp. 367 – 381;
–          „L’autonomiede la Moldavie et de la Valachie dans les actes officiels de la Porte au cours de la seconde moitié du XVI-e siècle”, înRESEE, 15, no. 2, 1977, Bucarest, pp. 207 – 230;
–          „Les relations roumano – ottomanes entre 1574 et 1594”, în RRH, 16, no. 3, 1977, Bucarest, pp. 469 – 486;
–          „Obligaţiile militare, în muncă şi de transport ale Moldovei şi Ţării Româneşti faţă de Poartă în a doua jumătate a veacului XVI”, înAUBI, 28, 1979, Bucureşti, pp. 99 – 109;
–          „Regimul economic al dominaţiei otomane în Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVI-lea”, în RdI, 32, nr. 9, 1979, Bucureşti, pp. 1731 – 1765;
–          „Le statutde la Moldavie et de la Valachie à l’egard de la Porte ottomane dans la seconde moitié du XVI-e siècle”, în NEH, VI, no. 1, 1980, Bucarest, pp. 227 – 250;
–          „Din istoria relaţiilor româno – otomane – «capitulaţiile»”, în vol. Din cronica relaţiilor poporului român cu popoarele vecine, I, 1984, Bucureşti, pp. 68 – 118;
–          „The Autonomy of the Romanian Principalities towards the Ottoman Porte”, în RPH, VII, nr. 4, 1982, Bucarest, pp. 46 – 53;
–          „Teritorii româneşti sub administraţie otomană în secolul al XVI-lea”, în RdI, 36, nr. 8, 1983, pp. 802 – 817; nr. 9, 1983, pp. 879 – 890, Bucureşti;
–          „O luptă monetară în secolul al XVI-lea: padişahî contra aspru”, în CN, V, 1983, Bucureşti, pp. 129 – 151;
–          „Les Pays Roumains et les relations Habsburg – Ottomanes dans laseconde moitié du XVI-e siècle”, în Habsburgisch – osmaniche Beziehungen. CIEPO Colloque, Wien, 26 – 30 September 1983, Wien, 1985, pp. 91 – 105;
–          „Le statut des Pays Roumains envers la Porte Ottomane aux XVI-e – XVIII-e siècles”, în RRH, 24, n-os 1 – 2, 1985, Bucarest, pp. 29 – 50;
–          „Pax Ottomanica et les Pays Roumains”, I, în AUBI, XXXV, 1986, pp. 11 – 18; II, în AUBI, XXXVI, 1987 – 1988, pp. 94 – 99 (co-autor);
–          „Cu privire la statutul de ’ahd al Ţărilor Române faţă de Poartă. Consideraţii pe marginea unor noi izvoare otomane”, în RdI, 39, nr. 6, 1986, Bucureşti, pp. 523 – 534;
–          „Din nou pe urmele vechilor tratate ale Moldovei şi Ţării Româneşti cu Poarta otomană”, în RdI, 40, nr. 2, 1987, Bucureşti, pp. 152 – 172;
–          „Cu privire la înţelegerile de pace româno – otomane din timpul lui Mircea cel Mare”, în vol. Marele Mircea Voievod, coordonator Ion Pătroiu, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1987, pp. 365 – 397;
–          „Haraciul Moldovei şi Ţării Româneşti în ultimul sfert al veacului XVI”, în SMIM, XII, 1994, Bucureşti, pp. 3 – 46;
–          „Sur la question des ’ahidnāme octroyés par le sultan ottoman aux princes régnants de la Moldavie et de la Valachie”,înTR, III, nr. 1 (Spring) / 1994, Cluj Napoca, pp. 3 – 14;
–          „La premiére grammaire ottomane en Roumaine”, în vol. Istanbul et les languesorientales, Paris, Editions l’Harmattan, 1997, pp. 403 – 410;
–          „The Romanian Principalities and the Ottoman Empire”, în vol. Romania. A HistoricPerspective, edited by Dinu C. Giurescu and Stephen Fischer-Galaţi, New York, USA, 1998, pp. 105 – 132;
–          „Principatele Române şi Imperiul Otoman (1400 – 1878)”, în vol. O istorie a românilor.Studii critice, coordonatori:Stephen Fischer – Galaţi, Dinu C. Giurescu, Ioan – Aurel Pop, Cluj – Napoca, FCR – CST, 1998, pp. 129 – 147;
–          „Osmanlı – Romen Ilişkilerine Ait Kaynaklar ve Metodoloji Üzerine Bazı Düşünceler” (Unele consideraţii privind izvoarele şi metodologia referitoare la relaţiile otomano – române), în vol. South East Europe in History: the Past, the Prezent and the Problems ofBalkanology, Ankara, Turkey, 1999, pp. 79 – 86;
–          „Numirea în domnie şi investirea lui Mihai Viteazul în două acte oficiale turceşti inedite”, în RI, s.n., X, nr. 1 – 2, 1999, Bucureşti, pp. 125 – 141;
–          „The Ottoman Legacy in Romania”, în vol. Proceedings of the International Symposium on Islamic Civilisation in the Balkans,Istanbul, Turkey, 2002, pp. 75 – 82;
–          „Romania’da Osmanlı Araştırmaları” (Studii otomane în România), învol. XIII. Türk Tarih Kongresi, 1998, Ankara, 2002, pp. 221 – 241 (coautor);
–          „I Principati Romeni e l’Impero Ottomano (1400 – 1878)”, în vol.Una Storia dei Romeni. Studi critici, coordonatori:Stephen Fischer – Galaţi, Dinu C. Giurescu, Ioan – Aurel Pop, Cluj – Napoca, FCR – CST, 2003, pp. 168 – 192;
–          „Tuna-i Āmire. L’organisation financière et militaire du Danube ottoman aux XVI-e et XVII-e siècles à la lumière de documents ottomane inédits”, în RT, I, 2003, Istanbul, L’Editions Isis, pp. 75 – 82;
–          „Ştefan cel Mare şi Înalta Poartă: noi documente turceşti”, în RIM, nr. 3 (83), 2004, Bucureşti, pp. 17 – 24; preluat cu acelaşi titlu înAMS, IV, 2005, Botoşani, pp. 46 – 57;
–          „Trei noi documente turceşti despre relaţiile româno – otomane la sfârşitul secolului al XVI – lea”, în AMS, VII – VIII, 2008 – 2009, Botoşani, pp. 99 – 116;
–          „Dimitrie Cantemir and His Time: New Documents from Turkish Archives”, în RRH, XLVII, n-os 1 – 2 (Janvier – Juin), 2008, Bucarest, pp. 31 – 41;
–          „Dimitrie Cantemir şi epoca sa. Documente noi din arhivele turceşti”, în AMS, IX, 2010, Botoşani, pp. 52 – 58;
–          „Brăila otomană (1538 – 1711). Consideraţii generale”, în AMS, X, 2011, Botoşani, pp. 44 – 48;
–          „Trei documente otomane inedite din 1594 – 1595, din timpul lui Mihai Viteazul”, în AMS, XI, 2012, Botoşani, pp. 33 – 39;
–          „«Capitulaţiile» (’Ahdnāme – le) Ţării Româneşti au existat! Un arz al voievodului muntean Ştefan Cantacuzino din mai 1715 către sultanul Ahmed III”, în AMS, XII, 2013, Botoşani.

 –          REFERINŢE: 
     Halîl Inalcik, „Mihai Maxim”, în vol. Studii şi cercetări de turcologie contemporană. Omagiu Profesorului Mihai Maxim la 60 de ani, coordonator Călin Felezeu, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2004, pp. 9 – 10; Murgescu Bogdan, «Profesorul Mihai Maxim la 60 de ani »,în vol. Studii şi cercetări de turcologie contemporană. Omagiu Profesorului Mihai Maxim la 60 de ani, coordonator Călin Felezeu, EdituraTribuna, Cluj-Napoca, 2004, pp. 11 – 19; Vîlcu Aurel, «Bibliografia lucrărilor Profesorului Mihai Maxim», în vol. Studii şi cercetări de turcologie contemporană. Omagiu Profesorului Mihai Maxim la 60 de ani, coordonator Călin Felezeu, EdituraTribuna, Cluj-Napoca, 2004, pp. 21 – 32; Gherman Gheorghe, Vornicenii-însemnată vatră strămoşească, Editura Agata, Botoşani, 2007, pp. 154 – 156; Ungureanu Paul, «Mihai Maxim», în revista Luceafărul, I, nr. 2 / februarie 2009, Botoşani, p. 7; Prodan Dan, “Turcologul MIhai Maxim – septuagenar”, în AMS, XII, 2013, Botoşani, pp. 352 – 357.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.