Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // O SĂRBĂTOARE ADEVĂRATĂ!

O SĂRBĂTOARE ADEVĂRATĂ!

O  SĂRBĂTOARE  ADEVĂRATĂ!

Prof. Gherman Gheorghe

A venit ziua de 15 septembrie 2014, mult așteptată de cadrele didactice și de elevii Școlilor din Vorniceni. Am participat la Școala ,,Prof. Octav Ionescu”, la deschiderea noului an școlar . Mă așteptam să fie o enormă emoție. Și așa a fost. Au participat aproape sută la sută preșcolarii și școlarii, începând cu grădinița , clasele primare și apoi cei de la ciclul gimnazial.

Atmosfera de entuziasm și emoție se simțea în rândurile claselor de la Școala ,,Prof. o. Ionescu”. Unii abia așteptau să înceapă școala, iar alții regretau că vacanța n-a fost mai lungă. M-a surprins că la festivitate au participat mulți părinți ( mame și ici acolo câte un tată ) să-i conducă și să-i încurajeze pe micii școlari. Cât despre cei din clasele V-VIII au venit singuri, singurei. Recomandările făcute de părintele paroh Ciprian Ivanovici cât și de primarul comunei Toader Leampăr s-au dovedit a fi niște sfaturi de folos pentru acum și pentru mai târziu.

Elevii au fost curioși să vadă cu ce colectiv didactic ,,au de-a face”  în acest an școlar. D-ra Honciuc Brândușa, d-l director coordonator Murarașu Eugen au stabilit directiile de acțiune pentru anul școlar 2014-2015.  Li s-a atras atenția să folosească mai tot timpul pentru pregătirea  de a doua zi,   pentru a-i ajuta pe părinți la lucrările agricole , în timpul liber, să respecte regulile de circulație și de igienă colectivă ( mai ales că au participat și reprezentanți ai  Postului de poliție Vorniceni).

Școala Prof. O. Ionescu arată superb. Au muncit cadrele didactice, între 1-15 septembrie, Primăria Vorniceni și nu în ultimul rând conducerea Școlii coordonatoare, în persoana d-lui director Murarașu  Eugen.

Eu , ca fost cadru didactic al acestei școli , m-am declarat foarte mulțumit că atât elevii cât și personalul didactic, părinții, vor forma un monolit pentru ca rezultatele la sfârșit de an școlar , așa cum spunea părintele și d-l primar, să fie pe măsura așteptărilor. Cel mai emoționant moment a fost primirea școlarilor din clasele pregătitoare și grădiniță , de restul colectivului de elevi ( sub arcul de trandafiri al elevilor din clasele mai mari). Chiar dacă mai sunt multe de pus la punct cu toții s-au declarat foarte mulțumiți. Școala arată ca o mireasă . Totul este pus la punct, mai puțin cărțile pentru elevii claselor I-II , care nu vor întârzia să apară. Mă regăseam între acești copii, cu sufletele curate, eu care acum 59 de ani, pășeam emoționat în curtea școlii , de mână cu mama. În sălile de clasă era murmur. Li s-a prezentat colectivul didactic și cerințele stabilite de minister pentru acest an școlar.

Să dea Domnul să fie acești copii ajutați în însușirea materiilor stabilite de minister.

Le urăm succes în anul de învățământ 2014-2015!

P1070749 [1024x768] P1070736 [1024x768] P1070734 [1024x768] P1070721 [1024x768]

 

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.