Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // O CARTE DOCUMENT – INVAZIA LIPITORILOR ȘI A RECHINILOR LA IAZUL DRĂCȘANI

O CARTE DOCUMENT – INVAZIA LIPITORILOR ȘI A RECHINILOR LA IAZUL DRĂCȘANI

Sursa primară: www.luceafarul.net, autor: prof.Teodor Epure, 13 aug.2014.
Tehnoredactare: C. Volari
http://www.luceafarul.net/o-carte-document-invazia-lipitorilor-si-a-rechinilor-la-iazul-dracsani

 

 O CARTE DOCUMENT – INVAZIA LIPITORILOR ȘI A RECHINILOR LA IAZUL DRĂCȘANI


CULEGERE DE DOCUMENTE

 Coordonatori :    Petre Panțiru, prof. univ. dr. ;
Mihai Popa

Moto“ Cetind sute de cărți despre probleme mari scrise de sute de oameni, deosebiți în loc, în timp, în       neam, în      toate, afli ceva comun care te înalță”.  ( Nicolae Iorga, Cugetări, Editura Tineretului, pagina 89)

Pentru a convinge cititorii că “dreptatea este un principiu moral și juridic care cere să dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să-i respecte drepturile: echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce se cuvine “ (DEX), cartea se deschide cu un citat din poezia “ Împărat și proletar” de Mihai Eminescu:

“ Spuneți-mi ce-i dreptatea? Cei tari se îngădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi”

                 După cum apreciază autorii în ”Cuvânt înainte” cartea este un document care cuprinde acte, sentințe, studii, Pantirucorespondență, comentarii organizate în ordinea apariției și producerii într-o succesiune logică privind reconstituirea dreptului de proprietate a Asociației “ Obștea de cumpărare a iazului Drăcșani”. Președintele obștii, Mihai Popa, care a avut o activitate îndelungată de confruntare cu justiția și prof. universitar doctor Petru Panțiru cu o activitate profesională de peste 50 de ani în învățământul superior economic “ au avut cutezanța să comunice în această carte informațiile, constatările și opiniile  lor în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate în România, cu respectarea Constituției și a legilor țării într-un stat de drept”. Cartea întregește pe bază de documente propriul destin al obștii de cumpărare a iazului Drăcșani, povestind amănunțit perioadele prin care a trecut în decursul timpului: înființarea ei în anul 1924 într-un cadru instituțional creat de-a lungul anilor, preluarea acesteia de către Direcția Agricolă Botoșani, sub amenințare cu un proces-verbal; reconstituirea dreptului de proprietate moștenitorilor după 1989 numai asupra terenului arabil și al pădurii, fără retrocedarea fizică a iazului pe amplasamentul respectiv, suprafață care a fost concesionată ilegal; organizarea unor proteste împotriva autorităților statului, câștigarea acestor drepturi în fața instanței și în sfârșit recursurile care au demontat prima sentință a instanței.

Autorii au simțit datoria să semnaleze toate neajunsurile, abuzurile, greșelile, interesele și chiar pericolele administrației, adresându-se justiției, singura care are puterea și competența de a aplica legea și de a impune forța dreptului, dar au constatat că “echilibrul balanței justiției a înclinat în favoarea celor puternici care impun dreptul forței și nu al legii în condiții de imparțialitate și independență, iar încălcarea valorilor și a principiilor autentice ale statului de drept și înlocuirea acestora cu interese personale înseamnă scăderea autorității publice și a forței dreptului compromițând grav ideea de justiție”.

Ca să ne lămurim de toate ilegalitățile care au avut loc la Drăcșani e necesar să parcurgem cele 180 pagini ale cărții apărută la editura Agata din Botoșani în anul 2008, un text al cărui întindere este grupată în 5 capitole care pun în evidență etapele și acțiunile procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în complexitatea lui. Cu acest prilej cititorul face cunoștință cu numeroasele solicitări ale obștei de a respecta legea, dreptul legitim de proprietate, fapt pentru care a întocmit diverse plângeri împotriva instituției prefectului, întâmpinări, apelul la rațiune, la respectarea proprietății privat, a înaintat diverse memorii autorităților statului, a organizat mitinguri la Flămânzi și Botoșani. Cele cinci capitole, cu mai multe subdiviziuni autentice, care sunt menite să înlesnească lectura sunt:

  1. Piscicultura României, coordonatele fundamentale. Iazurile în România.
  2. Obștile de cumpărare din România. Obștea de cumpărare Drăcșani – Novaci. Abuzurile statului.
  3. Privatizarea obștilor de cumpărare. Act de dreptate.
  4. Reconstituirea dreptului de proprietate a obștei asupra iazului Drăcșani în fața primei instanțe.
  5. Recursuri și intervenții la Tribunalul Botoșani.

În primul capitol autorii prezintă un scurt istoric al pisciculturii din România ca ramură a economiei naționale și componentă importantă a dezvoltării rurale. Dezvoltarea susținută și intensivă a fondului piscicol a dus la crearea unei industrii puternice de prelucrare a peștelui prin delimitarea bazinelor piscicole, îmbunătățirea speciilor de pește, crearea unor stații pilot de reproducție și popularea lacurilor, bălților și râurilor cu specii superioare de pește. S-au introdus reguli privind întreținerea și exploatarea rațională a depozitelor de pește, precum și extinderea unor cercetări științifice în acest domeniu în urma cărora s-a înființat învățământul superior piscicol.

Autorii constată în continuare că după revoluția din anul 1989 întregul sector piscicol și cel de prelucrare a cunoscut o decădere drastică nejustificată desființându-se practic activitatea de industrializare a peștelui. Explicațiile acestei situații o constituie faptul că “ o mare parte a fondului piscicol al statului și fostele obști de cumpărare a unor iazuri antropice au fost concesionate unor agenți economici cu o pondere economică precară incapabili să asigure întreținerea, dezvoltarea și exploatarea științifică a suprafețelor închiriate”. Așa s-a întâmplat în cazul societății comerciale PESCO, SRL din Botoșani, care ține în locație iazul Drăcșani, cu o suprafață de 700 ha, unitate care desfășoară o activitate lipsită de transparență.

În capitolul al doilea autorii aduc argumente pertinente privind conținutul privat-asociativ al proprietății fostelor obști de cumpărare care au apărut, s-au consolidat pe baza unui șir de legi cum ar fi: Legea rurală din 14-16 august 1864, Legea codului de procedură civilă din anul 1904 care a admis cumpărarea prin intermediul obștelor a imobilelor rurale (terenuri); Legea din anul 1905 referitoare la constituirea și controlul societăților cooperatiste sătești de producție și consumație; Legea băncilor populare sătești; Legea agrară din 1918 și Constituția din anul 1923; Legea de reformă agrară din 23 martie 1945. În acest cadru instituțional, creat în decursul timpului au apărut în întreaga țară obști de țărani, inițial de arendare și de lucrare a pământului în grup și apoi de cumpărare de terenuri agricole, păduri, lacuri, clădiri în scopul utilizării acestora în comun în interesul proprietarilor asociați. Așa a luat ființă obștea de cumpărare a lacului Drăcșani, județul Botoșani în anul 1924 prin asocierea a 182 de familii din comunele și satele Drăcșani, Flămânzi, Sulița, Stroieși care în anul 1925 pe baza actului de cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov a cumpărat în comun, prin eforturi lacul antropic Drăcșani cu o suprafață de 700 ha, inclusiv terenul de sub luciul de apă, o pădure de 388 ha și alte suprafețe. Această obște nou înființată făcea parte din sistemul de proprietate privat-asociativ și nu includea elemente ce ar constitui motive de expropriere și naționalizare, de altfel “reforma agrară din anul 1945 și actul naționalizării din 11 iunie 1948 nu au prevăzut atașarea la proprietatea publică a acestor proprietăți”. Deși nu a elaborat nicio lege referitoare la obștile sătești, regimul comunist a preluat în anul 1949 în mod abuziv, pe bază de procese-verbale, care n-au avut și nici nu au valabilitate juridică, suprafețele de teren lacurile, pădurile precum și patrimoniul mobiliar și imobiliar care au aparținut fostelor obști de cumpărare. La 19 februarie 1949 iazul Drăcșani cu o suprafață de 700 ha, curtea și clădirile existente, terenul aferent și alte bunuri, unelte pescărești, diferite utilaje, bărci, inventar gospodăresc au fost luate nejustificat de stat cu proces-verbal prin fosta Direcție Agricolă Botoșani din cadrul Ministerului Agriculturii. Aceste bunuri nu au fost nicio dată proprietatea statului. Autorii prezintă documente prin care arată că la 19 februarie 1949 președintele Obștii Drăcșani, Popa Ilie Costache, împreună cu Dumitru Dascălu, cenzor, au fost luați de jandarmi și duși la primăria Sulița, unde sub amenințare au semnat procesul-verbal de preluare forțată a iazului de către Direcția Agricolă Botoșani.

În capitolul al treilea “Privatizarea obștelor sătești între necunoaștere și interese”, autorii semnalează faptul că după 1989 proprietarilor și moștenitorilor li s-au recunoscut dreptul de proprietate numai asupra terenului arabil și al pădurii, iazul a fost menținut în continuare, în mod abuziv de către stat, fiind folosit în prezent de persoane “care nu au nicio legătură cu această proprietate”. Acest abuz contravine chiar legii nr. 213 din 1998 care prevede că” bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de proprietarii sau succesorii acestora”. În jurul iazului de peste 700 ha s-au țesut interese complexe” la baza cărora au stat vânzarea directă de acțiuni și de active prin concesiunea ilegală a întregului fond piscicol pe 49 de ani unei societăți familiale SC “ PISCICOLA” SA  Nistor Gheorghe. Societatea respectivă de apartament a ajuns să dețină în anul 2007 un capital individual de 476 miliarde de lei vechi, un adevărat jaf în piscicola botoșăneană”.

În urma acestor nereguli obștenii nemulțumiți au reînființat obștea de cumpărare a lacului Drăcșani sub denumirea “Asociația Obștească Drăcșani” în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. În acest scop asociația nou constituită a întreprins o serie de măsuri și acțiuni cum ar fi: apeluri colective scrise către Instituția Prefectului, Parlamentului României, întruniri tematice, mitinguri. Pentru reconstituirea dreptului salbei iazului s-au elaborat studii pentru a demonstra caracterul ilegal al stăpânirii acestui patrimoniu. Toate aceste acțiuni au creat o mare neliniște în rândul grupurilor de interese, care utilizează în sistem gospodăresc prin luare de locație de gestiune, tot fondul piscicol al județului Botoșani, în scopul obținerii de venituri ilicite.

Parcurgând cele 40 de pagini din capitolul al IV-lea, “Reconstituirea dreptului de proprietate a obștei asupra iazului Drăcșani în fața primei instanțe”, cititorul află informații interesante cu privire la solicitarea dreptului de proprietate a obștei din plângerile acesteia împotriva Instituției Prefectului, din întâmpinările Instituției Prefectului la plângerea formulată de asociația obștei, din hotărârile comisiei județene de fond funciar cu privire la iazul Drăcșani, din cererile de intervenții de interes propriu depuse la Judecătoria Județului  Botoșani, din apelurile la rațiune privind respectarea proprietății private către autoritățile centrale ale statului.

În sfârșit, după 59 de ani de la preluarea abuzivă a iazului Drăcșani, după mai mulți ani de judecată, la 16 ianuarie 2007 s-a produs un eveniment istoric. Prin sentința nr.250/2007 a judecătoriei Botoșani iazul, sediul obștei și terenul aferent au reveni adevăraților proprietari, fapt pentru care asociația Obștea de cumpărare a iazului a adus mulțumiri justiției române că s-a făcut dreptate/iazul a revenit moștenitorilor. Bucuria obștenilor a avut însă o perioadă scurtă, minciuna, dezinformarea, incompetența, relațiile clientelare au fost înfrânte dar nu distruse. Necazurile obștenilor nu au luat sfârșit, deși hotărârea primei instanțe a avut un ecou în întreaga țară. Câștigarea în prima instanță a scos la lumina zilei alte grupuri de interese, nebănuite până atunci, care au intervenit direct sau ocult în actul de justiție. Presa a fost redusă în tăcere, astfel că jefuitorii proprietății private au declarat recurs iar acțiunile vor continua și în instanțele internaționale.

În capitolul al V-lea “Recursuri și intervenții la Tribunalul Botoșani” cititorul află cu surprindere cum forțele instituționale clientelare de prim rang au adus în justiție tot felul de argumente pentru a împiedica restituirea fizică a iazului. Aceste forțe au ignorat actele fundamentale de proprietate, au început să-și apere fiecare porția de iaz dăruită sau promisă în afara unei privatizări reale antrenând oameni din justiție pentru a le legaliza partea obținută.

Pe parcursul celor 67 de pagini autorii ne demonstrează cum aceste forțe clientelare au demontat Sentința civilă nr. 250 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Botoșani, au organizat recursuri, cereri de chemare în judecată, toate acestea neavând nici un temei legal, arătând că “adevărații proprietari și-au pierdut acest drept”. Pe parcursul întregului capitol autorii reproduc extrase din: recursul Instituției Prefectului împotriva Sentinței civile nr. 250 din 2007 contestând hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.18/1991 prin care s-a recunoscut dreptul la reconstituire dreptului de proprietate; recursul SC PISCICOLA SA Botoșani, și alte recursuri care au negat dreptul de proprietate ajungând până la nerecunoașterea moștenitorilor și asociației. De asemenea obștea de cumpărare a iazului a înaintat întâmpinare la recursul declarat de către Comisia Județeană de Fond Funciar, întâmpinare la recursul declarat de către SC PISCICOLA SA Botoșani, memorii către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, toate având același scop, reconstituirea dreptului de proprietate în piscicultura botoșăneană.

Cu toate aceste demersuri ale obștei de cumpărare Sentința civilă nr.1185 R a Tribunalului Botoșani, a admis plângerea sa și dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe o suprafață de 700 ha  dar nu este de acord cu retrocedarea fizică a iazului pe amplasamentul  respectiv. Prin această sentință “ s-a consfințit un furt, iazul fiind lăsat în posesia statului și a arendașului”. În felul acesta s-a încălcat dreptul fundamental de proprietate al celor 1500 de moștenitori. Autorii sunt revoltați că “în propria țară sunt încălcate drepturile fundamentale stabilite în Convenția Europeană”.

Cartea reprezintă o invitație la respect, la respectarea drepturilor fundamentale de proprietate a obștei asupra iazului Drăcșani, “este un strigăt de durere a celor 1500 de moștenitori, în mare parte săraci și dezrădăcinați, strigăt exprimat în versurile poetului țărănimii tranziției românești Gelu Oproiu, în poezia “ Adu-i Doamne, înapoi!

Doamne nu-i lăsa-n străinătate,
Părăsiți și mistuiți de dor,
Adu-i cât mai repede încoace
Căci aici e rădăcina lor!

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.