Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fapte recente // Noi inițiative la Vorniceni

Noi inițiative la Vorniceni

                               Noi inițiative la Vorniceni

Autor, prof. Gheorghe Gherman
Sprijin logistic, Mihaela Mihai

Dacă încerci să o iei la pas prin Vorniceni, vei constata că încet, încet modernizarea se simte și aici. Pe lângă numeroasele case noi sau din cele vechi modernizate prin efort propriu, mai ales a tinerilor plecați peste hotare, iată că și Consiliul Local , Primăria comunei Vorniceni a început să-și pună în aplicare proiectele mai vechi și mai noi. Printre acestea au demarat câteva lucrări absolut necesare pentru locuitorii așezărilor din comuna Vorniceni. Se pot enumera următoarele: înnoirea trotuarului pentru a ușura deplasarea mijloacelor de transport și direcționarea circulației pietonilor; acesta se realizează pe o lungime de 1,1 km cu o echipă angajată de primărie și care costă 578 mii lei (RON) bani din bugetul local. La școlile și grădinițele din localitățile din Vorniceni și Dealu-Crucii s-au instalat parcuri de joacă pentru prichindei, constând în scrânciobe, balansoare, tobogane, carusele și altele plătite tot din bugetul local, cu valoarea 680 mii lei (RON).

La fiecare instituție, în stațiile de microbuz s-au instalat bănci rezistente pentru odihnă. Ceea ce nemulțumeste, pe localnici, este că deja cei cu ,,aere’’ de așa ziși ,,eroi’’ au început a le distruge. Oare organele de poliție nu văd? De ce nu fac controale, la ore târzii, sau pe la troițe (locuri preferate de acești răufăcători)? Sătenii se și tem să iasă din casă noaptea, pentru că grupuri din aceștia îi amenință și le fură agoniseala mică pe care o au. Ne întrebăm cu au rămas în minte din educația făcută în familie și la școală acești indivizi?

Înșiruind și alte lucrări inițiate de primărie, ajutată de unii cetățeni voluntari, amintim: împietruirea unor drumuri locale rămase nemodernizate, la care s-au folosit 47 mii lei (RON), din bugetul local, și la solicitarea expresă a unui mare număr de localnici, s-a trecut la refacerea unor poduri peste pârâul Ibăneasa, spre sole întinse de pe moșia Vorniceni. Deosebit de bune au fost turnate betoane la podurile de la Ruptură, Pustoaia și Davidoaia. Toate au costat 12 mii lei (RON) și cel puțin podul de la Pustoaia a ușurat transportul, reducând traseul cu cel puțin 6 km.  Aceste inițiative sunt de apreciat și ne dovedesc faptul că banii adunați la bugetul local se cheltuiesc cu chibzuință. De asemenea apreciem că și primarul T. Leampăr și viceprimarul C. Curcă se implică personal în supravegherea și controlul la locul lucrărilor care se efectuează.

Ne dorim ca și pe viitor fondurile sa fie cheltuite cu multă grijă și responsabilitate, iar în primărie să fie unitate de acțiune spre binele întregii comunități.

Vă dorim succes!

P1020717 [1024x768] P1020718 [1024x768] P1020722 [1024x768] P1020740 [1024x768] P1020741 [1024x768] P1020742 [1024x768]

Etichete: ,

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Lenuţa Frunzete spune:

    Da,foarte bine că s-au realizat aceste lucruri frumoase.Cred că eram singura comună în care la grădiniţă copiii se jucau pe două cauciucuri de tractor fixate încă de pe vremea C.A.P.-ului.Bine că s-au aprobat proiectele fostului primar,că sunt realizate acum,nu contează cine semnează recepţia lucrărilor,important este că se fac aceste lucruri de mult aşteptate.Dacă tot se oferă condiţii de joacă pentru copiii de la grădiniţă,ar fi bine ca şi pentru colegii lor mai mari ,de la şcoală ,să se asigure baza tehnico-materială.Nu s-au mai adus hărţi pentru geografie,instrumente geometrice,corpuri geometrice pentru matematică,multe alte materiale didactice.Veţi spune că suntem în era computerelor,dar înainte de toate,copiii au nevoie de tablă,cretă,manuale.Doar după ce învaţă să scrie şi să citească pot folosi computerele.Ne mai mirăm de ce scriu cu greşeli,de ce nu ştiu să vorbească literar…Părinţii le oferă tot felul de telefoane mobile,pe care folosesc o scriere defectuoasă , tot felul de prescurtări ,scriu tot felul de lucruri că te îngrozeşti cum pot stâlci atât de tare limba română.Nu ştiu câţi dintre elevi citesc măcar 10 pagini dintr-o carte în atâtea zile de vacanţă,dacă au fost la Biblioteca Comunală să împrumute vreo carte.Sigur nu au fost la bibliotecă,dar seara,târziu,nu poţi trece pe stradă de elevi sau foşti elevi care au un comportament total neadecvat statutului de elev.Mă întreb dacă aceşti elevi au părinţi,sau dacă părinţii lor ştiu ce preocupări au copiii la ore târzii,în locuri unde n-ar trebui să se afle?????Ne întrebăm de ce se întâmplă ca fetele de nici 15 ani să devină mămici,de ce băieţii comit fapte antisociale pentru care ajung la închisoare,????În toate acestea vina aparţine părinţilor,care nu-şi fac datoria de părinţi.Cred că nu sunt singura care mă gândesc cu groază la ce zile ne aşteaptă,ce viaţă ne vor oferi tinerii de azi….dar….să sperăm că se va produce o schimbare radicală în gândirea şi comportamentul lor!Mult succes în activitate conducerii locale şi să sperăm că şcoala va fi în centrul atenţiei dumnealor!

  2. Ma bucur de realizarile prezentate de domnul profesor Gherman, dar nu pot sa fiu de acord cu doamna Lenuta Frunzeti despre lipsa de educatie a copiilor din sat. Dupa parerea mea, care am lucrat aproape in intreaga mea cariera in invatamantul superior militar,ultimii care ar trebui sa se planga de lipsa de educatie a copiilor ar trebui sa fie cadrele didactice.Va rog sa renuntati la cinci sau zece minute din ora de curs pentru ai invata cunm sa se comporte. Vorbiti-le frumos, invatati-i cum sa invete, cum sa citeasca o carte si de ce sa o citeasca, iar exemplul personal este edificator. Invatati-i ca munca corecta si cinstita si facuta cu pasiune dureaza si da satisfactii. Duceti-i macar o data pe luna la o sfanta liturghie, profesor si elevi si veti vedea rezultate. Sedinte cu parintii mai dese, vizite acasa,in concluzie daruire si pasiune.. Asa au facut marii nostri profesori din Vorniceni si au avut rezultate nebanuite, iar elevii dumnealor nu-i vor uita niciodata. Daca dam vina unul pe celalalt ramane cum am stabilit ,adica nimic. Va rog sa ma scuzati ca am indraznit sa-mi dau cu parerea si sa fiti amabila sa primiti scuzele de rigoare. Va doresc succes in munca de educatie pe care o desfasurati.

  3. Domnule Chiorescu,imi pare rau ca am lasat sa se inteleaga ca toti elevii sunt needucati.Nu,sunt si elevi cu care ne mandrim si pe care tot noi ii educam.Dar,sa stiti ca sunt familii care nu au nici un pic de respect pentru institutiile statului,pentru biserica.Nu au,cum se spune,nici rusine de lume nici frica de Dumnezeu.Sa stiti ca ne facem datoria cu drag dar nu suntem intelesi si sprijiniti de toti parintii.La sedinte,vin tot acei parinti ai caror copii invata,sunt disciplinati.Cei care ar trebui sa vina,nu vin,tot aceia sunt certati cu legea,nu dau nici pe la biserica niciodata.Copiii urmeaza,din pacate,exemplul parintilor.Ati spus sa mergem la biserica impreuna,sa stiti ca merg des la biserica,vin si multi dintre elevii mei,dar cei care nu au fost invatati de mama lor sa mearga la biserica,sa mearga la scoala,degeaba,ne izbim ca de un zid,nu reusim prin nici o metoda sa-i aducem pe drumul bun.Se mai spune ca aschia nu sare departe de trunchi,sau ce se naste din pisica,soareci prinde.Eu cred ca si pe vremea cand erati si dumneavoastra elev mai erau si unii care nu prea faceau cinste scolii,satului.Asa e,padure fara uscaturi nu se poate!Am gresit ca am generalizat,dar v-am spus ca sunt si tineri de toata lauda,si sper ca sa nu se lase antrenati de acei „needucati” si sa le calce pe urme.Ar fi mare pacat….

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.