Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // Moş Mihai Ungureanu – prizonier şi veteran de război

Moş Mihai Ungureanu – prizonier şi veteran de război

Moş Mihai Ungureanu – prizonier şi veteran de război


Epure Todor, VorniceniAutor, prof.Teodor EPURE

  „Numai cel ce a trăit între străini vrăjmaşi ştie şi poate simţi şi preţui cu adevărat nostalgia cea mare şi copleşitoare.” Liviu Rebreanu

 Poveştile de viaţă ale bătrânilor noştri ne fac uneori să ne cutremurăm. Deşi firavi din cauza anilor, istoriile înşirate, veşnicii de secunde aflate în clepsidra timpului, ieşite brusc la iveală, ne fac să-i vedem ca pe nişte stânci neclintite în mijlocul şuvoaielor vieţii şi un sentiment firesc şi adânc de respect ne încearcă şi ne determină să-i privim ca pe nişte eroi.

Am intrat în curtea lui moş Ungureanu într-o zi de primăvară întârziată, când o gură de vânt aspru răscolea în miezul zilei praful de pe şosea, îl ridica în şuvoaie subţiri şi-l purta din loc în loc, fără astâmpăr. Chiar de la intrare am observat în curte o ordine şi o curăţenie desăvârşită. L-am găsit îngrijind cu mare atenţie şi dragoste animalele ce se aflau în grajdul său: un cal, o vacă, un viţel şi un porc. Văzându-mă, m-a luat bucuros de braţ şi m-a condus încet spre casă. Zâmbetul însă îi piere brusc de pe faţă, ochii parcă i se împăienjenesc şi un simţământ greu de leşin îi înmoaie braţele şi picioarele, când îşi aminteşte ce-a păţit de curând. Cu o voce aspră, gâfâindă, răbufnind ca dintr-un adânc de pivniţă, cu mare amărăciune şi durere în suflet începe a istorisi că într-o noapte întunecoasă, nişte hoţi au îndrăznit să intre în curte şi să-i fure doi porci şi un viţel, bătându-şi astfel joc de munca şi de bătrâneţile sale. Pentru că în ceasurile grele doar speranţa ne mai însufleţeşte şi ne dă putere să mergem mai departe, am încercat să-i alin supărarea şi să-l încurajez, arătându-i că autorităţile statului îi vor descoperi pe făptaşi şi-şi va recupera bunurile, dar în adâncul sufletului meu am simţit întreaga lui disperare şi neputinţă şi mi-a părut rău că nu pot să-l ajut.

După ce s-a liniştit, l-am rugat să-mi povestească viaţa sa şi astfel am aflat că s-a născut la 20 noiembrie 1920 în Vorniceni, într-o familie de oameni harnici şi buni creştini. Este fiul lui Toader şi Aristica, familie de oameni gospodari şi fruntaşi ai satului, care au avut 6 băieţi şi o fată. Tatăl său, fiind proprietar a 30 hectare de pământ, zestrea celor 7 copii, a avut mult de suferit în perioada comunistă, fiind considerat duşman al poporului. I s-au impus cote şi impozite mari şi, neavând posibilitatea să le achite, a fost numit deseori „sabotor al statului”. Împreună cu alţi „sabotori ai statului”, Costache Sârbu, Hluşcu Isidor, Grigore Sârbu, Costache Fasolă, Bertea Fasolă, erau purtaţi cu placarde la gât prin întregul sat pentru a fi cunoscuţi de către toţi sătenii ca adevăraţi duşmani ai poporului. Cea mai mare ruşine au simţit-o într-o zi de 7 noiembrie, când grupul de „sabotori” s-a întâlnit cu elevii şcolilor din sat, care manifestau în cinstea „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie”. Instigaţi de activiştii care-i însoţeau, elevii i-au batjocorit şi i-au scuipat ca pe nişte oameni de nimic.       

Tot pe vremea comuniştilor această familie a mai primit o lovitură cruntă şi neaşteptată.

Pentru că locuinţa sa se afla în centrul satului, autorităţile locale au hotărât să instaleze cu forţa poşta iar familia Ungureanu, împreună cu cei 7 copii a fost obligată să locuiască într-un grajd.

Moş Mihai a avut o copilărie asemănătoare cu a altor copii din sat, urmând cursurile primare la şcoala veche din deal, fiind educat şi instruit de către învăţătorul-director, Constantin Ciubotaru. Ca tânăr flăcău este un important participant la toate obiceiurile şi tradiţiile satului: nunţi, clăci, jocul care se organiza cu ocazia sărbătorilor de iarnă, şezători etc. Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou, au organizat banda lui Jianu împreună cu alţi tineri care retrăiau cu emoţii şi bucurie faptele de vitejie ale acestui haiduc, contribuind în mare măsură la continuarea tradiţiilor populare transmise prin viu grai din generaţie în generaţie.

Fiindcă cel de-al doilea război mondial bătea la uşă a fost obligat să participe la exerciţiile premilitare conduse de învăţătorul, căpitan rezervă, Olaru Dumitru. Pregătirea militară avea un rol important şi în educarea tinerilor în spiritul dragostei faţă de patrie, a respectului faţă de cei în vârstă, cât şi a respectului faţă de cultul religios. Acest fapt se realiza prin cuvântările ţinute în faţa tinerilor de către învăţători, preot, primar, jandarmi şi alţi cetăţeni de seamă ai satului.

Moş Mihai s-a căsătorit în anul 1941 (înainte de a fi încorporat) cu Anuţa Burlaş, strănepoata dinspre mamă a lui Dumitru Sârbu, care, înainte de a-şi sfârşi viaţa, a lăsat cu limbă de moarte fiilor săi ca la moarte să fie petrecut la groapă cu întreaga lui turmă de oi. Mătuşa Anuţa este o femeie măruntă adusă de spate datorită anilor şi efortului pe care l-a depus pentru îngrijirea şi educarea celor două fete şi a celor trei băieţi pe care i-a născut şi crescut cu mare dragoste.

La 20 februarie 1942, moş Mihai este incorporat de către centrul teritorial Dorohoi, şi se încadrează într-o unitate militară de infanterie. Împreună cu unitatea sa, după o perioadă scurtă de pregătire, participă la Campania de Est împotriva Uniunii Sovietice, ajungând până la Moghilev-Soroca. Aici s-au dat lupte grele între armatele ruseşti şi nemţeşti, care au fost izgonite până la Stalingrad. Războiul îşi urma calea însângerată şi glorioasă, iar marile ameninţări pluteau în văzduh. Bătălia pentru ocuparea Stalingradului a avut loc într-o iarnă lungă şi geroasă, care a contribuit parcă la împuţinarea soldaţilor români, răniţi în bătălii. Moş Mihai cade prizonier. Rămâne în spatele frontului şi alături de alţi ortaci ai săi, prizonieri, participă la curăţirea oraşului de molozul rămas în urma bombardamentelor. Cu această ocazie descoperă sub dărâmăturile unei clădiri 12 trupuri de români. Perioada 1944-1948 o petrece în continuare la Stalingrad, unde trăieşte cele mai grele momente din viaţa sa. Prizonierii erau hrăniţi cu cel mult 400 g pâine pe zi, coji de cartofi şi zeamă de urzică. Toate acestea le primea numai dacă îndeplinea norma stabilită, în caz contrar nu primea nimic fiind pedepsit şi cu carceră. În aceste împrejurări se îmbolnăveşte şi este internat într-un spital din Stalingrad, unde este operat de stomac de către un medic neamţ. Chiar dacă era prizonier, în spital a avut o îngrijire deosebită, medicii aveau un program strict, îngrijind cu mare atenţie pe fiecare bolnav.

În luna mai a anului 1948, împreună cu consătenii săi, Toader Visilean, Costică Sandiuc şi alţi români din ţară, reuşeşte să se întoarcă acasă, într-un vagon special al spitalului din Stalingrad.

Şi-a reluat viaţa în mijlocul sătenilor, care l-au aşteptat cu nerăbdare şi participă în continuare la viaţa satului vornicenean. A început să lucreze pământul individual, fără să se înscrie în întovărăşirea agricolă, deoarece ştia foarte bine cum era viaţa din colhozul rusesc. Mai târziu, văzând că întreaga populaţie din sat s-a înscris la colectiv iar suprafeţele sale de pământ erau toate cuprinse în perimetrul noii gospodării colective, s-a hotărât să se înscrie de bunăvoie, lucrând împreună cu întreaga familie.

După revoluţie s-a bucurat că i s-a restituit întreaga suprafaţă de pământ primită de la părinţi şi a început să o lucreze cu multă dragoste. Deşi este la o vârstă înaintată, are grijă ca pământul să fie mereu lucrat şi este nemulţumit că mulţi tineri nu lucrează pământul lăsându-l pârloagă şi nu urmează sfaturile celor mai în vârstă.

Este pensionar, veteran de război, iar prin Decretul 64/1997 i s-a conferit medalia „Crucea Comemorativă a celui de al Doilea Război Mondial 1941-1945”, cu specificaţia „Pentru Servicii Militare Aduse Statului Român în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Etichete:

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Ion N. Panaitescu spune:

    Mos Mihai,cum ai facut ca nu te-ai frant?

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.