Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // ISTRATE IL. COSTACHE UN VETERAN MEREU „PUS PE GLUME”, OM DE LUME, GOSPODAR CARE N-A FĂCUT POLITICĂ NICIODATĂ ŞI N-A FOST JUDECAT

ISTRATE IL. COSTACHE UN VETERAN MEREU „PUS PE GLUME”, OM DE LUME, GOSPODAR CARE N-A FĂCUT POLITICĂ NICIODATĂ ŞI N-A FOST JUDECAT

S-a născut la 12 octombrie 1925 în Vorniceni şi părinţii săi au fost Ilie şi Leonora. În familie au fost 9 copii din care unul a murit; ceilalţi 6 băieţi şi 2 fete trăiesc şi sunt răspândiţi peste tot.

Fiind primul dintre fraţi, tatăl său nu l-a mai lăsat la şcoală, ci de mic l-a luat la treabă. Poate şi din această cauză a fost supus greşelilor, încă de mic. Pe la 10 ani, în puţinul timp liber pe care-l avea, a jucat „la bani” (obişnuit obicei pentru copii la acea vreme). Dar bani nu avea tot timpul şi acest lucru „l-a împins” la rele. Împreună cu unul din bunii lui prieteni, Ungureanu Dumitru, au intrat într-o casă bătrânească, acoperită cu paie, la bunicii prietenului său, furând fiecare câte 20 de lei. Bunicul a descoperit furtul (lipsa banilor) şi făptaşii, anunţând pe tatăl lui nea Costache de „isprava” feciorului. Dar n-a fost singura „aventură”. Pe la 12 ani, împreună cu acelaşi prieten, a furat un miel, pe care l-a tăiat, carnea au aruncat-o la câini iar pielea au vândut-o lui Benchi, pentru care au obţinut 40 lei. Aşa aveau bani „de cheltuială”. Aventurile lui nea Costache au continuat şi continuă după vârsta de 15 ani. I-au fost dragi tot felul de ochi ai fetelor şi femeilor. A rămas toată viaţa incorigibil. Pe la 17-18 ani făcea intrucţie „la premilitară”. Dar pentru că o dată a lipsit de la o astfel de instrucţie, şi-a primit plata. Când s-a prezentat următoarea dată „a luat” la spate 25 lovituri de vargă. În 1941 cotingentul său a fost „ridicat” şi trimis la Focşani (zona Călieni, Vadu Roşca şi Suroaia), 6 luni, la construirea cazematelor. Au mers pe jos, desculţ, pe frig şi chinuiţi de păduchi. Ajunşi acolo le-au fost arse hainele cu care au venit, li s-au dat altele şi au fost puşi la muncă. Când ruşii „au rupt” frontul de est, pe linia Chişinău-Iaşi, li s-a dat voie să plece, de data aceasta, nu în mod organizat, ci s-au împrăştiat câte 2-3 „ca potârnichile”, evitând drumurile foarte circulate. Chiar localnicii acelor ţinuturi îi sfătuiau: „-Măi, feriţi-vă să mergeţi pe aceste drumuri că vă arestează ruşii şi vă trimit pe front”. A urmat o altă perioadă zbuciumată din viaţa lui nea Costache pentru că 1951 a fost trimis „la munci”. A peregrinat aproape toată ţara; 3 luni la calea ferată Salva-Vişeu, 3 luni la ferma Dubina, 2 ani şi 2 luni la Medgidia la construirea blocurilor, la Bucureşti, la Halele Obor, la Suceava, la Piatra-Neamţ şi în final, la Baia Mare. Nu s-a bucurat prea mult de protecţie pentru că nu avea carte. În 1947 s-a căsătorit cu mătuşa Hareta, pe timpul foametei.

Ceea ce mi-a povestit m-a înfiorat. Atât adulţi, bătrâni şi copii mâncau chir, ştir, borhot din sfeclă de zahăr (doar câte o strachină primeau de la primărie); căutau pe câmp vreo bucată de ogor cu grâu, furau o sarcină, o „băteau” în tindă, pe ascuns, fierbea boabele şi îşi atâmpărau cât de cât foamea. Pe câmp mergeau cu picioarele goale şi mai rar cu opinci. Atât de gravă era foametea încât un bătrân aflat pe patul de moarte, înainte de „a-şi da sufletul” a înhăţat lumânarea din mâna celui ce i-o aprinsese la cap şi a început s-o mestece. Era mizerie îngrozitoare, păduchi şi foamete. Venea „ituba” şi locuitorii erau obligaţi să ducă toate cămăşile şi flanelele de cânepă la dezinfectat sau acasă era folosită leşia.

După căsătorie, s-a ocupat cu agricultura, lucrând la prăşit, cosit, tăiat porumb şi floarea soarelui totdeauna până astăzi. A crescut vaci, boi, oi, păsări. S-a înscris de la început la întovărăşirile agricole; secera grâul, punea în clăi, căra snopii la arie şi îi aşeza în girezi, treiera grâul şi în final cu foarte puţin grâu venea acasă, restul fiind luat „la stat”. Venea doar cu pleava şi paiele.

La colectivă s-a înscris greu. A stat fugar vreo 2 săptămâni. Echipele de „convingători”, care acţionau unitar, l-au convins, şi pe el, şi pe soacră, cu numeroasele promisiuni, că vor primi tot felul de bunătăţi. A lucrat în CAP, s-a îngrijit de pământ, de casă şi i-a plăcut să fie un om de lume, gospodar, încercând să nu se amestece în politică şi, după cum zice singur, „N-am avut niciodată nimic cu nimeni şi n-am fost judecat”.

După cum vedem, nea Costache, este un vornicenean cu idei sănătoase despre ce trebuie să facă un om în viaţă şi însăşi viaţa sa a fost presărată de numeroase momente vesele.

Să trăieşti nea Costache!

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.