Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fapte recente // ÎNAPOI, ÎN TIMP…

ÎNAPOI, ÎN TIMP…

ÎNAPOI, ÎN TIMP…

 Eugenia MerenciucExtras din cartea: ,,Amintindu-ne de liceu”. Autor, Eugenia Merenciuc (Vasile)

Se împlinesc, în acest an 2010, 40 de ani de când am absolvit Liceul de cultură generală din Vorniceni. Un an aniversar pentru „Promoţia 1970″, întâmpinat, iată, cu această carte, scrisă din prietenie şi colegialitate. O carte menită să readucă în memoria tinerilor care am fost odată noian de amintiri. Pentru orice tânăr, anii de liceu sunt şi vor fi anii cei mai frumoşi, plini de speranţe, de vise îndrăzneţe, de optimism şi idealuri. Am vrut să-mi dovedesc mie însămi că anii aceştia nu pot fi uitaţi niciodată. Poate că e o exagerare, dar eu aşa simt. într-un fel, ^această carte reprezintă şi un motiv (simbolic, desigur) pentru reîntoarcerea noastră acasă, a celor care, după terminarea şcolii medii, ne-am rupt de familie, luându-ne zborul spre a ne căuta un drum în viaţă. Când am scris-o, m-am gândit de fapt la toate promoţiile de absolvenţi, aşadar am scris-o pentru toţi aceia care au purtat cu drag uniforma de licean.

Pentru fiecare dintre noi au fost patru ani de liceu vornicenean cu tot ce a însemnat aceasta: ore de curs mai mult sau mai puţin aşteptate cu sufletul la gură, ţinută vestimentară obligatorie (uniforma impusă de şcoală), disciplină dublată de mult respect pentru profesori, lecţii la tablă cu creta în mână, spirit competiţional, farmecul recreaţiilor petrecute în păduricea de salcâmi, implicare în viaţa artistică a satului (spectacolele de la căminul cultural), „relaxări” în natură la practica agricolă, „reuniuni” nocturne cu muzică şi dans, câte un profesor cu gândul la amoruri interzise(de neuitat este cazul profesorului Râşcu Sabin), fete frumoase şi băieţi romantici, timidităţi şi tentaţii adolescentine, egoisme şi invidii de o clipă, emoţiile tezelor şi extemporalelor etc.

Abordarea cărţii este una jurnalistică, sintetică şi monografică, intenţia mea fiind aceea de a contura în linii mari perioada de glorie a învăţământului vornicenean. Nostalgiile m-au determinat să invoc reperele cheie în devenirea elevilor: localitatea de baştină, media generală la sfârşitul anului şcolar, numele dirigintelui, al profesorilor, al directorului liceului. Există în volum observaţii, relatări şi detalii (ex.: povestea înfiinţării liceului, a desfiinţării acestuia etc), ce poartă amprenta acelor ani. Pe acestea cititorul le poate găsi în cele patru interviuri, cu caracter autobiografic, pe care le-am adaptat, prin întrebările formulate, la realităţile satului. Pentru a marca hotarul între cum era atunci şi cum este acum, am considerat oportun să reproduc mot-â-mot câteva texte din caietul cu procese-verbale redactate în urma inspecţiilor şcolare desfăşurate în liceu, în care de remarcat este limbajul fibro-lemnos impus de receptarea corectă a mesajului politic al vremii. Marea surpriză a cărţii o reprezintă faptul că aduc în prim-plan, prin listele-clasament alcătuite după media generală obţinută la sfârşitul fiecărui an şcolar, cei mai buni elevi la învăţătură. Rolul acestui demers este punerea în valoare a celor mai străluciţi dintre noi. Acei campioni abia acum îşi pot răspunde lor înşişi dacă performanţele atinse atunci confirmă sau nu împlinirile de mai târziu, dacă destinul le-a fost sau nu strivit de vremi. în privinţa împlinirilor, au fost şi vor fi mereu în joc inteligenţa, talentul, şansa, tenacitatea, seriozitatea şi bineînţeles munca în adevăratul sens al cuvântului. Probabil sunt printre ei şi unii care, cu ochii spre trecut, îşi vor spune „n-am atins performanţele pe care le visam”. Lor le-aş aminti, uitându-mă acum peste umăr, că iluziile tinereţii rămân întotdeauna în urmă.

Liceul de cultură generală din Vorniceni, numit şi teoretic (atunci existau licee teoretice, pedagogice şi tehnice, acestea din urmă fiind de patru feluri: industrial, sanitar, agricol şi comercial), era unul la înălţime, cu profesori competenţi, deloc mai prejos decât dascălii de la alte licee din ţară. Noi, cei de atunci, am făcut o şcoală bună, de calitate, deşi învăţământul românesc se desfăşura la acea vreme sub semnul „secera şi ciocanul”. Cultura noastră generală, formată în cei patru ani, nu era extraordinar de profundă, dar suficientă (cu condiţia să fi fost asimilată cu maxim interes) pentru a ne permite, după bacalaureat, să optăm pentru orice facultate.

Am avut profesori minunaţi, pe care nu-i voi uita niciodată. De exemplu, am avut-o pe Niculina Boaru, o eminentă profesoară de chimie. Adevărul e că puţini din clasa mea erau cu adevărat buni la această materie. îmi amintesc cât de stăpână era N. Boaru pe acest domeniu, plonjând în timpul orelor de curs în abisul hipersofisticatelor combinaţii de atomi şi molecule. Deşi era distantă cu noi, lăsa totuşi porţi deschise de comunicare, renunţând la unele crispări de ordin didactic. Aşa se face că, în particular, relaţiile dintre noi, fetele, şi profesoara de chimie erau de prietenie. O admiram pentru inteligenţa şi farmecul ei de femeie tânără, frumoasă, distinsă, mereu strălucitoare şi foarte elegantă. Avea un simţ pedagogic deosebit. Dincolo de zâmbetul larg, seducător, cu care ne ţinea atenţi în clasă, era de o exigenţă fără seamăn. Pentru ea, extemporalul era principalul mijloc prin care ne testa cunoştinţele. Nu era deloc generoasă cu notele, şi asta spre norocul celor care chiar vroiau să înveţe chimie. Alt nume, pe care generaţiile de absolvenţi nu-l vor uita, este cel al profesorului Teodor Epure, de limba şi literatura română, care a fost un timp şi directorul liceului. Este cel care ne-a insuflat dragostea pentru această minune care este limba română. El ne punea să investigăm atent operele scriitorilor români prin analizele literare din timpul tezelor trimestriale. Cu vocaţie pentru actul didactic, T. E. ne introducea cu mult tact în universul stilistic al marilor noştri Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Bacovia, Blaga. Citind anul trecut cartea sa „Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni”, despre care am scris în ziarul „Cronica Română”, am rămas cu convingerea că T. E. este un mare specialist în limba română. Legat de prof. Teodor Epure, am în minte şi acum, la 40 de ani distanţă, o întâmplare amuzantă. Erau anii de liceu când completam în clasă, pe furiş, „chestionarul lui Proust”, acel set de întrebări întâlnit uneori în literatură, în reviste, în jurnale etc. Fiecare dintre noi avea un astfel de caiet, sub titlul „oracol”, cu întrebări de tot felul, la care înşiram răspunsuri care mai de care mai naive. într-o zi, în timpul orei de limba română, când o colegă imprudentă ţinea pe bancă „jurnalul” cu pricina, prof. T. E. l-a deschis şi a citit atent răspunsul din dreptul întrebării „Ce este căsătoria?”: „Un lanţ de aur!”. Surprins, ne-a privit lung, ironic, şi a spus: „Căsătoria este lanţ de aur? Nu, nu e lanţ de aur, e lanţ de fier…!”. Apoi profesorul Gheorghe Dobre, de istorie, care mi se părea extraordinar de exigent, sever, sobru, rece, fără umor şi lipsit complet de farmec personal. Era devotat profesiei trup şi suflet, extrem de pasionat de istorie, pasiune pe care vroia neapărat s-o aibă şi elevii săi.În cazul băieţilor, trasul de perciuni şi linia la palmă erau aplicate fără milă când aceştia se împotriveau. Datorită lui, unii dintre colegii mei, foarte buni la învăţătură, au optat pentru facultatea de istorie, devenind la rândul lor dascăli model. De asemenea, îi port cu drag în suflet pe Dionisie Pădureţ, Muraraşu Ion, Pavel Gheorghe, Sofronie Dumitru, Pădureţ Constantin, Iftincă Ion, Muraraşu Teodor, Muraraşu Aurel şi lista poate continua. Lista cu numele lor se găseşte în carte. în total, 55 de profesori (unii dintre ei nu mai sunt: un gând pios în memoria lor!) au lăsat o parte din sufletul lor în inima şi mintea liceenilor care am fost. De-a lungul existenţei sale de aproape 12 ani, liceul a avut trei directori – Dionisie Pădureţii963-1964, Craiu Mihai: 1965-1970 şi Teodor Epure: 1971-1975.

în documentele găsite în arhiva fostului liceu, între care cataloagele de atunci, din care s-au cules date pentru alcătuirea listelor, se poate vedea că acesta a început să funcţioneze în 1963, cu o singură clasă a Vlll-a, formată din 15 băieţi şi 28 de fete. în anii şcolari 1972/1973 şi 1973/1974 în liceu au existat clase paralele: una cu profil real şi una cu profil umanistic. în total, 10 serii de absolvenţi: 304 elevi au absolvit la zi acest liceu – 174 din Vorniceni, iar 130 din satele din jur. îmi place să spun că toţi absolvenţii acestui liceu au reuşit cu brio în viaţă, pe plan profesional, social sau familial. Dintre ei, mulţi au ajuns specialişti în ţară, doctori în diferite domenii, profesori, medici, ingineri, magistraţi, cercetători, oameni de afaceri etc. Nu citez nici un nume pentru că s-ar putea să fiu nedreaptă, aş putea uita pe cineva, şi-apoi mi-ar trebui mult spaţiu ca să-i numesc pe toţi.

Din cauza schimbărilor intervenite în sistemul de învăţământ românesc, dar şi a unor aranjamente de culise în cadrul Inspectoratului de învăţământ Botoşani, în 1975 Liceul din Vorniceni şi-a închis porţile (Inspectoratul şcolar judeţean primise „sarcina” să înfiinţeze un liceu în localitatea istorică Flămânzi, în condiţiile păstrării numărului de licee în judeţ. Din nefericire, s-a decis oprirea activităţii liceului din Vorniceni, pentru ca acesta să fie mutat, ca personalitate juridică, la Flămânzi**).

S-au scurs de atunci 35 de ani. Capabili să caute şi să găsească sensuri în ceea ce a însemnat liceul pentru localitatea lor, oamenii au numit strada cea mai frumoasă din sat, pe care se află clădirea în care a funcţionat acesta, „Drumul liceului”, lată un toponim menit să înnobileze şi mai mult acest edificiu şcolar, cel mai impunător din Vorniceni. Sunt de părere că o plăcuţă lipită pe peretele de la intrarea principală, pe care să fie inscripţionat textul „în această clădire a funcţionat în perioada 1963-1975 Liceul de cultură generală Vorniceni”, ar pune în evidenţă şi mai mult valoarea şi prestigiul învăţământului vornicenean.

Mărturisesc că-mi rămâne în suflet sentimentul bun că am făcut această carte (ca jurnalistă, aveam o datorie…). îi mulţumesc pentru ajutor prietenei mele Aurelia Curcă (Volari), secretara Şcolii nr. 3, fosta mea colegă de liceu. Este cea care a răsfoit cu atenţie cataloagele, culegând datele ce mi-au fost necesare la alcătuirea listelor de liceeni.

 

Eugenia Merenciuc (Vasile), Bucureşti, mai 2010 eugenia.vasile@yahoo.com

Ediţie îngrijită de Raluca Ivaniciuc

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.