Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // Iarași despre moșul Nică Frunzete…

Iarași despre moșul Nică Frunzete…

Iarași despre moșul Nică Frunzete…

Autor: Gheorghe Gherman

În iarna lui 2010 (acum peste 3 ani), moșul Nică Frunzete dădea relații Frunzete, Nica [320x200]interesante despre copilăria, tinerețea și în general, viața sa, de mai târziu. Bunul Dumnezeu l-a învrednicit să mai trăiască, să fie “plin de viață”, să meargă la cele două biserici din sat, să se mai întâlnească cu cei câțiva veterani rămași înviață(și nu numai), să se bucure de copii, nepoți și strănepoți. Acest OM de OMENIE n-a avut o viață prearoză. Provenind dintr-o familie numeroasă (9 copii), bolnav-2 ani, de reumatism osos , fiind obligat să stea la pat, a fost trimis la muncă de mic (11 ani), la chiaburul Andrei Fasolă, la moșia Ibăneasa, pentru a câștiga de mâncare. Feciorul boieresc mai tot timpul stătea cu biciul la spatele prășitorilor și care nu-i plăcea cum prășește îl lovea. El, fiind mai mic, era trimis fie să aducă apă, fie să ascută sapele. Pe la 14 ani, a fost trimis să mâne 4 boi, la aratul moșiei. Aici toți cei 30 lucrători dormeau într-un saivan, pe paie și mâncau mămăligă din făină stricată sau cu mizerii iar seara, de cele mai multeori, se culcau flămânzi. În câteva seri au descoperit melasă, într-un butoi și încercau să o mănânce cu mămăligă.

Nici în armată “n-a dus-o” prea bine. Ca recrut, a luat la cunoștință de mentalitatea și educația minoră a unor “căprari” (caporali) vechi pe care îi înfuriau noii veniți, cu mustață și cărora le-o smulgeau; totuși crede că armata a fost bună, o adevărată școală de educație pentru majoritatea tinerilor cu foarte puțină educație și total neinstruiți și ‘”școliți”. El susține că: “plecai înapoiat și veneai deștept ”. A fost în război, alături de germani, până la Tiraspol, timp de 4 luni, dar la “”ruperea frontului” și întoarcerea armelor contra germanilor a avut în pază aerodromul Tecuci, o pulberărie la București, dar a și fost luat prizonier de ruși. A reușit să scape și prin septembrie 1944, a poposit o noapte la Borzești și, în sfârșit, a ajuns în sat. Dar și aici s-a ascuns pentru că acele “cozi de topor” ale rușilor îi urmăreau pe cei care se întorceau aici, pentru a-i trimite din nou în Rusia (așa cum a fost trimis cumnatul său, Bîgu Costică, care a și murit acolo). I s-a deschis un proces pentru dezertare, pentru care a pornit pe jos spre Iași. Numai că, bolnav, de scabie, a fost izolat și între timp s-a încheiat războiul și n-a mai fost condamnat.

După întoarcere acasă a suferit alături de “jumătatea” lui,în timpul secetei din 1946-1947. Nevoit să vândă vitele, date cazestre, la Roșiorii de Vede, pe zece saci de grăunțe, la întoarcere cu trenul spreDorohoi, a rămas doar cu șase saci (restuli s-au luat/rechiziționat). Chiar dacă a crezut că toate greutățile s-au terminat imediat ce a început “convingerea” de a solicita înscrierea în colectivă, fiind înșelat iar, a trebuit să primească orice muncă (paznic de câmp, la vite, la cai, la aria de treier) însă n-a știut că iar va fi furat de normele de lucru (constatare făcută atunci când a întocmit dosarul de pensie). De aceea a muncit nouă ani camuncitor la Teleconstrucția Constanța, ceea ce îl ajută prin pensia primită acum, la cei 94 de ani și ceva.

Și acum își aduce aminte o istorioară tristă din tinerețe alui, când tocmai se terminase războiul, era înplină secetă și a fost trimis de tatăl său, la primărie, cu caii și căruța pentru a fi rechiziționate,iar căpitanul venit, pentru această măsură (prosovietică) l-a lovit pentrucă nu voia să îi dea biciul și l-a legat cu mâinile la spate, până a douazi dimineață. Oarece-i făcuse acest tânăr, ce lege o încălcase?…

Acum moșul Nică se mângâie, sufletește, cu insigna de veteran, cu întâlnirea fiilor, nepoților și strănepoților, după un an de la pierderea “jumătății” lui, mătușa Ileana.

Nouă ne rămâne să-i urăm, lui moșul Nică, să aștepte încă 5 ani și jumătate ca să facă suta…

Doamne ajută!

 

 

 

 

 

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Domnule, Gheorghe Gherman,felicitari si multumiri pentru articol, pentru faptul ca cineva, citeodata aduce in prim plan imaginea unei generatii, care a dus greul: razboi, seceta, foamete, colectivizare. L-am cunoscut pe Nica Frunzete, in 1965, pentru ca am stat in gazda la dinsul,un om bun,tolerant, blid,cu multe invataminte despe viata. Mai mult a fost coleg de armata cu tatal meu, serg. Chirica Striblea din Negreni.Din povestirile tatalui meu si a lui Badia Nica Frunzete, s-ar putea scrie un roman, despre cel de al II razboi mondial. Inca o data multumiri.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.