Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // IANCU IONESEI – VETERANUL ŞI MEŞTERUL CARE FĂCEA CASE ŞI DE TOATE

IANCU IONESEI – VETERANUL ŞI MEŞTERUL CARE FĂCEA CASE ŞI DE TOATE

Iancu lui IoneseiNenea Iancu a văzut lumina zilei la 10 mai 1922, în Vorniceni. Este fiul lui Costache şi Profira, părinţi care au mai dat viaţă încă la 9 copii. El este al IV-lea printre fraţi şi surori. Cercetând lista fraţilor lui am putut observa că toţi au lucrat lemnul. După spusele lui nea Iancu, când unul din fraţi se însura sau pleca, ceilalţi îi luau locul, să-l ajute pe tatăl lor, tot meşter, de la care „furau” meserie. Aşa se face că Andrei, Aurel şi Filip, ca şi Iancu au ridicat case, au tăbluit, au construit grajduri şi magazii la CAP sau la unii săteni.

De mic, nenea Iancu a învăţat 6 clase cu învăţătorii: Hrib Vasile, Ciubotaru Constantin. A lucrat cu fraţii şi surorile pământul părinţilor dar, în paralel, îl ajuta pe tata. Flăcău fiind, mergea la joc, pe toloacă, la clacă, unde juca fetele „după fluier” cu prietenii de o seamă: Gheorghe Agachi, Vasile Agache. La 22 de ani este încorporat în Regimentul 29 Infanterie Dorohoi. Imediat a fost „aruncat” pe front, când I. Antonescu ordonase militarilor: „Soldaţi români,/Vă ordon,/Treceţi Prutul.” Aici a învăţat că pe front viaţa îţi este în „podul palmei”. Cum reuşeai să te orientezi şi să foloseşti terenul şi armamentul puteai să rămâi în viaţă sau să „dispari”. Faţă-n faţă cu duşmanul (fie ruşii, fie germanii), trebuia să-l laşi pe el să termine muniţia şi apoi să treci la atac. A înaintat până la Cotu-Donului, unde după spusele lui, era jale (căzuţi, răniţi, flămânzi). Totul era să câştigi teren, să înaintezi. Să omori, nu era ceva ieşit din comun. După victoria sovieticilor şi aliaţilor lor s-au întors armele împotriva Germaniei naziste. Nenea Iancu, n-a dat înapoi. A luptat cu ruşii împotriva germanilor şi a ungurilor „hortişti”. A participat la luptele de la Miskolkc (Ungaria), Tatra Mare şi Tatra Mică (Cehoslovacia). Deja era plutonier. Hrana era insuficientă. Nici un soldat nu putea să aibă încredere în hrana din unele gospodării ale satelor pe unde treceau trupele. Marşurile lungi, obositoare (uneori câte 50 km pe zi) erau continue.

Întors acasă, avea să se căsătorească, în 1946. Pentru că lucra cu tatăl său la tâmplărie, în special la construcţia de case, n-a prea suferit în timpul foametei din 1946. Cu toate acestea, ca şi mulţi alţi moldoveni, a fost nevoit să ajungă în Oltenia pentru a procura porumb. Anii au trecut. Pământul puţin pe care-l avea (1,50 ha) l-a determinat şi mai târziu să lucreze în tâmplărie – construcţii, atât în Vorniceni cât şi în satele vecine (Slobozia, Cordăreni ş.a). A lucrat cu autorizaţie, pentru că altfel regimul trecut nu permitea. Nici el şi nici fraţii lui, ca şi alţi săteni n-au acceptat prea uşor să dea pământul la întovărăşire şi colectivă. Dacă-l întrebi cum crede că este viaţa lui astăzi. Răspunde, e acceptabilă pentru că ,,încă mai am putere să tai lemne singur, să-mi gospodăresc casa şi grădina şi să mă bucur de realizările celor 4 copii (2 băieţi şi 2 fete) ca şi de nepoţi”. Pentru că „intrau” mai uşor banii în casă, cu fosta soţie a cununat şi botezat peste 60 fini. Unii îşi mai aduc aminte de el, alţii poate nu. La cei 89 de ani ai săi, îşi doreşte sănătate, convieţuire liniştită cu cea de-a doua soţie şi linişte sufletească. Îmi ziceam în sine: Ce bine este când ai pe cineva în preajma ta, în primii ani de viaţă, de la care poţi învăţa atât o meserie cât şi regulile morale absolut necesare. Şi nenea Iancu, ca şi fraţii săi Andrei, Aurel şi Filip au avut de la cine învăţa meserie – de la tatăl lor. Mi-l amintesc pe nenea Iancu, cum se îndrepta spre casă, la lăsarea serii, cu geanta de scule şi unelte (rindea, gealău, ferestrău) pe umăr, venind, pe jos de la Cordăreni, Slobozia sau alte localităţi învecinate, vesel parcă n-ar fi muncit în ziua aceea.

Îţi doresc, nene Iancu, Dumnezeu să te ţină în viaţă mulţi ani înainte!

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.