Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // Gratitudine. Grupaj de poezii, Stelian PLATON

Gratitudine. Grupaj de poezii, Stelian PLATON

Gratitudine
     
Ah, globuloșii limpezi sâni,   
Nemilostiv și grandios trofeu,
Repuneți tunetu-n bătrâni,    
Presând tendențios pe decolteu. 

Pretutindeni vii și intrinseci,  
Voi două lumini rotunde-n ceață, 
Nu vreți să îmbătrânesc în veci 
Încălzindu-mi clipele de gheață. 

Doar dracul v-a scornit mișelul; 
Răsună-n mine nechezat de cal… 
Dar,  tot aleargă caruselul            
Destinului viclean și amoral.      

Vă e rostu-mbujorat și viu,  
Și-n spargul nopții, moale blândețe. 
Copil cărunt azi, nu mă abțiu 
Să-mprumut din voi o tinerețe.  

Eram vijelie și zburdând 
Cu voi, răscoleam nopți stufoase, 
Iar acordeonul meu cântând  
Vă schimba în globuri de mătase. 

Am astăzi zborul împietrit. 
Se pierde părul, parcă și pasul…
Prin secole ce-am absolvit  
Și-a pierdut și-acordeonul glasul. 

Primim o viață cu un cost  
Și-un dezechilibru-n moleculă.  
Pe argumentele ce-au fost     
Pregetă o cicatrice nulă.  
                                                6.11.11          
Desfrâu

Desfrâul încoronat ne-a sporit averea, 
Un foc ne încălzește cu vreasc de-nțelepciune. 
Cad fraze cinic, mult mai bogată-i fierea,  
Bântuie o lene, ură și agresiune.  

Ninsorile de-acasă îmi dădeau putere.
Prelung îmi cad din carne suspinele blajine. 
Am pus în locul lor crenguțe de tăcere,
Căci veste norocoasă eu cred că nu mai vine.  

Sunt zilele cu semne multe de-ntrebare, 
Iar în ochii mei uscați adânc îmi zace plânsul. 
Iluzii și cuvinte  vin din lumea mare 
Și-n taina inutilă deznădejdea-i ascunsul. 

Vai, zilnic roade-n noi o mare răzbunare, 
Ne arde cu puterea unei făclii de ceară. 
Noi oare am ucis în zi de sărbătoare   
De se vorbiră sfinții și ne abandonară… ?

Și soarele îmi pare că este mai tăios, 
Amiezile confuze și rău mirositoare; 
Tu nici nu mai deschizi brațul bunule Cristos, 
Iar cu mila Ta ne-așezi în altă amânare. 

 

                                                            13-12-11

 

Scrisoare de dor

 

Un zvon agonizează-n noaptea asta rece, 
Imită Luna fundul căldării de-aramă. 
Am rupt cuvântul care vrea să mă înece  
Și-n zările de fum te strig pe tine mamă. 

Zăbavnic pasul tău mai trece prin  grădină, 
Cu greu te-apleci să legi vlăstarele de vie; 
Tresari când bate-n poartă câte o vecină : 
– Mi-o fi venit băiatul, oare el să fie?        

Ai pus o rugăciune în fiecare stea  
Și viața ta e toată numai așteptare.  
Cu vise și fiori se cârpește viața mea 
Și plâng la geamul nostru flori fără culoare. 
                                              13-12-11

 

 

         Elegia timpului

Femeie deschide-ți brațe moi și parfumate 
Azi, când adormite ape albăstresc în noapte… 
Totuși undeva un râu s-a rătăcit în timp  
Și spală astăzi fața zeilor din Olimp.          

Dar Luna…O, Luna mângâie liniștea  toată, 
Iar tu vei răscoli prin vise de alt¬ădată       
Când eu dormeam hipnotic, pe brațul tău domol
Și viscol străbatea prin sufletul tău gol.   

Nesigur rătăcesc în prelungitul anotimp, 
Nihiliste calendare aleargă-n contratimp; 
Dinspre iubire, ruginit un clopot bate, 
Iar suspinul meu se acoperă cu moarte… 
                                            17-12-11
          Vicleana soartă

Se-aprinde cu miresme moi un anotimp  
Și ning în șoaptă printre scântei de ape  
Copaci de plumb, cu rădăcini înfipte-n timp, 
Când se-apleacă stele ca  să se adape.      

Așteaptă soarta mea stearpă și vicleană, 
Am iarna-n piept, ninge-n noaptea de cerneală…
Se-mpart cadouri, la fiece persoană, 
M-așteaptă-n poarta mea saci cu amăgeală.

Eu sunt uitatul de dincolo de ape, 
Dincolo de nori, de soare și de stânci, 
Umbra mea firavă nicăieri nu-ncape  
Aici, unde-mi făcu vicleana soartă brânci. 
                                                          19-12-11

         Dau țărmului un ghiont

Am vrut să trec oceanul, iar astăzi sunt ocean 
Și semăn doar cu cerul când este azurit.      
Sub el mă-ntind la soare, albastrul meu tavan; 
Dorm anii mei în valuri cu tenebru bombănit.  

Sub brațul meu aud cum unda povestește 
Și-aminte îmi aduc, demult eram iubire…   
Iar azi singurătatea mă ademenește           
Sub cerul meu profund să am acoperire.

Eu n-am uitat copacii din frunze cum șoptesc 
Și nici trandafiriul unui amurg prelung,            
Cum nici vulcani de foc atunci când izbucnesc,
Ori spaima unor zile ce încerc să le alung.             

Adun motive astăzi, privind spre orizont, 
Din multă năzuință pe care-am risipit  
Mai dau cu fiecare flux, țărmului un ghiont  
Și-mi amintește valul că încă n-am murit.    
                                                      21-12-11

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.