Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // GHEORGHE CUCIUREANU – PROFESOR ȘI PREOT MISIONAR

GHEORGHE CUCIUREANU – PROFESOR ȘI PREOT MISIONAR

GHEORGHE CUCIUREANU – PROFESOR ȘI PREOT MISIONAR

Autor Prof. Teodor Epure
Sprijin logistic: prof. Constantin Volari, secretar redactie

 

Moto : Noi de legea creștinească nu ne lăsăm; În ea ne-am născut și am trăit, în ea vrem să murim.
(Constantin Brâncoveanu)

Întorcându-mă pe firul timpului găsesc înregistrarea potrivit căreia copilul Cuciureanu Gheorghe a văzut lumina zilei în comuna Călărași, județul Botoșani la 13 martie 1937 din părinții Petre și Elena Cuciureanu. Tatăl său era jandarm în satul Răuseni iar mama casnică. De fapt părinții sunt de loc din comuna Hănești, jud. Botoșani. Gheorghe era al doilea copil în familia Cuciureanu și a urmat școala primară la Răuseni, pe care o întrerupe datorită războiului, familia refugiindu-se în Oltenia.

După un an se retrage la Hănești cu mama, tatăl fiind trimis pe front. Urmează cursurile școlii elementare la Hănești unde familia își construiește o casă și va locui până la sfârșitul vieții. Despre copilăria sa, Gheorghe Cuciureanu, cu ocazia unui moment aniversar al unui coleg mi-a mărturisit:      ”M-am trezit mângâiat de mâini trudite, am cunoscut suferințele oamenilor din timpul războiului, am văzut oameni flămânzi în timpul secetei din anii 1946 – 1947, m-am răcorit în roua limpede a dimineților, desculț pe ogoarele din împrejurimile satului Hănești și m-am încălzit la mângâierea zâmbitoare a soarelui”. După terminarea școlii generale urmează cursurile Seminarului Teologic din Târgu-Neamț purtând în suflet dorința fierbinte de a deveni slujitor al Sfântului Altar.

În anul 1957, în urma unui examen destul de exigent, se înscrie la Facultatea de Teologie din București pe care o termină în anul 1961. Ca student a avut ca profesor pe preotul Stăniloaie și pe părintele Benedict Ghiuș, de care s-a atașat foarte mult încât a pus mai târziu numele său celui de-al doilea copil. În perioada studenției a fost un cititor frecvent al bibliotecii Facultății de Teologie citind cu pasiune literatura  universală străbătută de un adânc umanism. Pentru că nu avea stagiul militar satisfăcut, nu se putea hirotoni și pentru că lumea școlii i se părea minunată și accesibilă se încadrează profesor suplinitor la Școala Elementară din Hănești.

În anul 1961 se căsătorește cu Emilia Buhăceanu, învățătoare, o frumoasă domnișoară, născută în satul Caraiman, comuna Mihălășeni într-o familie de oameni gospodari cu frică de Dumnezeu, absolventă a Institutului Pedagogic de 2 ani din Suceava, o persoană echilibrată, calmă, cu o voce caldă, iubitoare de familie și cu o infinită bunătate. Pe întregul parcurs al vieții sale a acordat un sprijin deosebit soțului său în întreaga sa activitate, o iubire sinceră fără margini și un devotament deosebit. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu familia s-a întregit cu 4 copii care au adus bucurii și au dat sens vieții de zi cu zi: Dana, funcționară, Benedict care a urmat pe tatăl său fiind preot în Parohia păstorită de tatăl său, Orest, tehnician silvic, în prezent om de afaceri și Gheorghe inginer constructor la o societate din Cluj.

În anul 1962 se transferă la Liceul Teoretic din Vorniceni unde funcționează ca profesor de limba franceză și muzică. Ca profesor impunea respect în egală măsură atât elevilor cât și profesorilor. Se străduia să fie cât mai explicit în predarea și în verificarea cunoștințelor asimilate de către elevi. Îmi amintesc și acum pasiunea și meticulozitatea cu care își pregătea fiecare prezență la ora de curs. Fiind un bun cunoscător al muzicii a ajutat în mare măsură la descifrarea unor cântece în vederea însușirii lor de către coriștii căminului cultural. A acordat o mare importanță predării muzicii despre care într-un consiliu profesoral afirma : ”Muzica are un rol important în formarea culturii generale a elevilor. Ea trebuie învățată deodată cu vorbirea din fragedă copilărie, iar mama trebuie să fie prima profesoară cu condiția să-i placă și ei.”

Fiindcă regimul comunist nu a considerat pe absolvenții Facultății de Teologie ca profesori calificați Gheorghe Cuciureanu, în toamna anului 1965, părăsește învățământul. Astfel la 22 noiembrie 1965, Gheorghe Cuciureanu, s-a hirotonit ca diacon, apoi ca preot de către Înaltpreasfințitul Iustin Moisescu, Mitropolit al Moldovei,  pe seama parohiei Moldovița din Județul Suceava. Aici avea în subordine și parohia Argel, localitate în care majoritatea erau ucraineni fiind obligat să învețe limba ucraineană pentru a comunica mai ușor cu enoriașii. Misiunea sa preoțească a debutat sub semnul iubirii lui Hristos, cu multă dragoste și entuziasm, cu toată responsabilitatea făcându-și slujba deplin. În același timp soția sa a lucrat ca învățătoare la o școală cu clase simultane într-un sătuc din creierul munților la o distanță de 10 km de locuința sa, deplasându-se cu ”mocănița”  un trenuleț pe care îl foloseau muncitorii forestieri.

În anul 1968 se transferă la Botuș, comuna Fundu-Moldovei unde a găsit niște bucovineni, buni gospodari și cu o mare credință în Dumnezeu. Neavând locuință, a construit cu ajutorul sătenilor o casă cu etaj, cu mai multe camere înconjurată de o suprafață de teren pe care a folosit-o pentru familia sa. În anul 1976 se transferă la parohia Fundu-Sadovei mai aproape de orașul Câmpulung Moldovenesc pentru a crea mai bune posibilități copiilor să învețe la școală. Este numit preot misionar în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc – Vatra-Dornei pentru a verifica felul cum se realizează serviciul religios și pentru a preîntâmpina înmulțirea sectelor religioase care mutilau învățătura creștin-ortodoxă. În cei 24 de ani cât a păstorit parohia de la Fundu-Sadovei s-a preocupat în mare măsură de consolidarea acesteia. Sub îngrijirea sa cu ajutorul cetățenilor a construit o casă praznicală în curtea bisericii, a renovat exteriorul ei, a acoperit-o cu tablă nouă,a comandat un clopot mai eficient, a construit o căsuță în aceeași curte cu toate utilitățile, a împrejmuit curtea bisericii cu garduri trainice, a sădit pomi, așa cum îi stă bine unei parohii cu gospodari bucovineni. Pentru el preoția a deveni o vocație, toate cele realizate au fost făcute ca după carte.

Când predica, deși biserica era plină era o liniște perfectă pentru că propovăduia cuvântul lui Dumnezeu cu multă măiestrie și pregătire. Predica sa era totdeauna pregătită. Avea profunzimea unei fântâni de munte și frumusețea unei pajiști înflorite. Predicile pentru preotul Gheorghe Cuciureanu erau adevărate lecții de documentare, nu numai teologico-morale ci și istorice fiind o plăcere să-l asculți vorbind când orele treceau ca minutele. Fiecare credincios se comporta ca un elev conștiincios atât în biserică cât și în afara ei fiindcă era convins că învață ceva deosebit de la preotul Gheorghe Cuciureanu.

Casa îi era deschisă, părintele primea cu bucurie pe enoriași, le asculta cu mare atenție durerile lor, unele dintre ele spuse printre lacrimi: ”Îmi pare rău că nu le-am înregistrat, ar fi fost bine să rămână ca mărturie ” îmi spunea prezbitera Emilia.

În dimineața zilei de 21 mai 1997, ziua Împăratului Constantin și a mamei sale Elena, când preotul Gheorghe Cuciureanu mergea la sfânta biserică pentru oficierea slujbei religioase, a căzut la câțiva metri de locuința sa sub un tei secular cu fața spre Sfântul Altar. A făcut infarct. Prezbitera Emilia   l-a observat imediat, a ajuns la el, i-a făcut respirație artificială, a anunțat ambulanța care l-a dus la spital, dar nu s-a putut face nimic. După o viață binecuvântată de Dumnezeu cu ani mulți și fapte alese pentru care i s-a acordat gradul de preot iconom stavrofor sufletul preotului Gheorghe Cuciureanu a trecut în veșnicie. În această zi neagră pentru familie, pentru enoriași, preotul Gheorghe Cuciureanu a fost slobozit de Dumnezeu la vârsta de 60 de ani trecând de timpuriu la cele cerești. În ziua de 24 mai 1997, un numeros sobor de preoți și diaconi în frunte cu Înaltpreasfințitul  Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților a oficiat slujba de înmormântare. În cuvinte alese, Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților a vorbit despre responsabilitatea preoției creștine potrivit învățăturii Sfinților Părinți descriind în același timp portretul moral al preotului Gheorghe Cuciureanu, amintind și câteva crâmpeie din viața sa. Plecarea preotului Gheorghe Cuciureanu într-o călătorie lungă cerească, fără întoarcere a lăsat un loc dureros în inimile îndoliate ale celor din familie, ale credincioșilor din Fundu-Sadovei, care l-au cunoscut, stimat și iubit. În acest ținut bucovinean, de care s-a îndrăgostit și a trăit o mare parte a vieții sale, va plana amintirea înțelepciunii sale afectuoase. Acesta este periplul vieții unui om plin de vigoare și înțelepciune.

 

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.