Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină //Fapte recente

GÂNDURI LA ÎNCEPUT DE DRUM, de prof. Teodor Epure

Vorniceneanul
La sfârșitul lui ,,brumar” al anului 2009, când văzduhul face eforturi de a ne prevesti că se apropie iarna, timp propice pentru șezători, taifasuri și reactivarea tradițiilor și obiceiurilor de iarnă, momente pentru a susține un act de cultură, apare Revista ,,Vorniceneanul”. Altă denumire, cred că nici n-ar fi fost potrivită! ,,Vorniceneanul” apare pentru a răspunde inițiativelor intelectualilor vorniceneni, pentru a fructifica valorile culturale și spirituale ale existenței din această localitate rurală. Acțiunea este determintă de respectul acestora față de locul... 
Etichete:

Incursiuni în toponimia unui sat românesc, de Eugenia Vasile

Vorniceneanul
Pentru cititorii avizaţi, volumul “Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni” (Ed.Agata, Botoşani, 2008, 163 p.), autor principal Teodor Epure, este preţios, cu atât mai mult cu cât astfel de cărţi din domeniul toponimiei satelor Moldovei de Nord sunt puţine. Zona rurală cu bogate tradiţii culturale, Vorniceni (5.000 de locuitori) are statut de comună (botoşăneană), incluzând două sătuce (noi), din apropiere: Davidoaia şi Dealul Crucii. Din dragoste pentru satul etern, acela din suflet, pe care îl slujeşte de o viaţă ca profesor de limba şi literatura română, Teodor... 

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.