Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // Epure Adela – o vrednică vorniceneancă, cu inimă mare și căreia i-a plăcut să aibă de toate în ogradă

Epure Adela – o vrednică vorniceneancă, cu inimă mare și căreia i-a plăcut să aibă de toate în ogradă

Epure,Adela (mamaET) [1024x768] Epure Adela – o vrednică vorniceneancă, cu inimă mare și căreia i-a plăcut să aibă de toate în ogradă

Mătușa Adela Epure are o repectabilă vârstă (91 ani) și este fiica lui Costache Sîrbu și Saveta Sîrbu.
După cum se știe provine dintr-o familie cu încă cinci surori, toate foarte harnice și pricepute și un băiat. De mică ducea vaca la cireadă, pe imaș și apoi cu Ileana lui Jijie, făcea sarmale, fierbea fasole pentru oamenii care lucrau pe pământul familiei (30 ha). Poate și din cauza aceasta, prin 1949, tatăl său a fost ,,încondeiat’’ la chiaburi, fiind purtat prin sat cu tabla în față că nu vrea să dea pământul la stat (aproape 15 ani a tot fost hăituit). Și încă de la 12 ani, mama sa a pus-o la țesut, la prășit, la tăiat porumb, floarea soarelui, mergea la ,,ales’’ (confecționat) scoarțe cu modele specifice satului, mergea ,,cu ziua’’, păzea via la Sîrboaica, ori era luată de tatăl său la dat în strungă, pentru că aveau 40 de oi. De altfel tatăl său era atât de iubitor de aceste gingașe animale încât ,, a lăsat cu limbă de moarte’’ să fie însoțit, la moartea sa și de cârdul de oi.
Fiind atât de harnică, ,,a atras’’ repede atenția feciorilor satului și chiar a unora de la Călugăreni. Fiind a doua dintre fete, avea și misiunea de supraveghere a celorlalte surori mai mici și asta i-a fost fatal ( n-a mai fost trimisă la școală). Stând de vorbă cu această bunicuțănu ai cum să crezi că n-are școală. După cum am spus, de mică a muncit și dacă anii grei ,,care-i stau pe umeri’’ nu ar împiedica-o și azi ar munci ca la 40-50 de ani. S-a măritat de foarte tânără (15-16)când nici nu i se putea completa un certificat de căsătorie. A cerut-o de nevastă moșul Ghiță Epure, (cu 10 ani mai mare, făcut armată). Ca orice început de căsnicie, i-a fost greu, apelând, destul de des, la părinții săi. Și casa a fost ridicată cu multă trudă. Eraîn perioada interbelică (1937-1940)când și situația în țară era tulbure. Tatăl i-a dat ca zestre o vacă, 4 ha de pământ, și câteva utilaje de lucrat. Încetul cu încetul, gospodăria ei s-a consolidat,,,și-au venit pe lume’’ 4 băieți, din care unul a murit imediat după botez: Teodor-acum profesor pensionar, Gheorghe-lucrător independent, Costică-funcționar. Fiecare dintre ei ,, au mărit’’familia cu nepoți care mai de care mai bine pregătiți, chiar cu studii universitare (Mihaela-Dorina Barbacaru).
Casa,Epure-Adela [1024x768] După 23 august 1944, au urmat perioade grele în viața țăranilor noștri, odată cu preluarea puterii politice de către comuniști sovietizați, dar și foametei din 1946-1947, când chiar dacă nu sufereau de foame ca și alți locuitori ai satului, nu a fost nici familiei lui Gheorghe Epure prea ușor să treacă. Au început a se pune cote pe fiecare familie, iar acolo unde mai era și un copil cu reale calități intelectuale, și care ar fi dorit să studieze ,,mai departe’’ li se puneau tot felul de condiții, iar ca să ajungă la Pomârla sau Șendriceni-Dorohoi, părinții trebuiau să plătească taxe exorbitante. Așa s-a întâmplat cu domnul Todiriță Epure, fiul mătușii Adela. Poate mai ușor a simțit greutățile purtatului la școală pentru fiul Costică, cel mai tânăr dintre toți frații.
În perioada întovărășiilor agricole, mătușa era chemată, deseori, la primărie ca să fie obligată (determinată) să se înscrie în colectivă. Moșul a fugit câtva timp în Bucovina, sperând că va scăpa. Degeaba, politica vremii era colectivizarea (1949-1962). Ca să poată învăța, Costică, a fost nevoit săconvingă pe părinți să se înscrie în colectiv.
Pe lângă aceste suferinți, mătușa Adela a avut și vreo patru intervenții chirurgicale, unele periculoase. Cu toate acestea bătrânica, astăzi ,,puțin adusă de spate’’, are un psihic de nota 10, și dacă puterile ,,ar ține-o’’ încă s-ar duce cu vaca departe la pășune, ar prăși, pentru că optimismul o caracterizează. Neavând cel puțin 10 ani lucrați la C.A.P., nu beneficiază de pensie de țăran,ci doar de urmaș, de veteran de război (305 lei) care desigur nu-i este suficientă pentru nevoile zilnice.
Așa cum am arătat, încă mai are o văcuță, păsări în curte și se îngrijește să aibă fân pentru toamnă-iarnă. Observând numeroasele calități pe care le are mătușa Adela mă întreb: oare de ce mulți dintre tinerii de azi,(măcar cei rămași în localitate) nu iau exemplul acestei românce, cu inimă mare, credincioasă, care se bucură (astăzi) de reușita fiilor și nepoților, mlădițe din trunchiul familiei Epure și Costache Sîrbu?
Să ne trăiești, încă mulți ani, mătușă Adela!
Prof. Gherman Gheorghe

Etichete:

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Da! O româncă vrednică!Mai rar găsim în sat şi cred că şi în ţară ,aşa femei asemeni Vitoriei Lipan.Dacă şi noi ,mai tinerii consăteni am lua exemplul mătuşii Adela ar fi bine.Din păcate,mulţi dintre noi am uitat, sau n-am ştiut niciodată ,cum munceşte un adevărat român.Ne-am obişnuit să cerem,să primim de la societate totul,fără să oferim nimic în schimb.Ar trebui să ne trezim măcar în al doisprezecelea ceas şi să vedem că nimeni nu moare de muncă,ci,dimpotrivă,munca ne căleşte,ne face să trecem mai uşor prin greutăţile vieţii.La mulţi ani,mătuşă Adela!Matale ţi-ai făcut datoria faţă de societate.Ai urmaşi vrednici de laudă,ai sădit pomi,ai zidit casă,ai făcut fântânâ,ai muncit şi încă mai munceşti cu drag.Multă sănătate şi să-ţi sărbătorim centenarul!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.