Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fapte din trecut // Despre ,,Începuturile învăţăturii de carte în Vorniceni”

Despre ,,Începuturile învăţăturii de carte în Vorniceni”

Despre ,,Începuturile învăţăturii de carte în Vorniceni”

A consemat, Doina IVANICIUC

 După aparaţia cărţii ,,Amintindu-ne de liceu” scrisă de vorniceneanca Eugenia Merenciu (Vasile) – jurnalistă, redactor în Departamentul de cultură la ,,Cronica Română” – la redacţia revistei ,,Vorniceneanul” s-au primit, foarte insistent, mesaje prin care suntem rugaţi să mai publicăm informaţii despre învăţământul vornicenean. 

Trebuie să o spunem, că această carte incită la lectura şi cercetare pentru a potoli setea de cunoaştere, mai ales atunci când este vorba despre locurile natale.

Cum la redacţie nu avem o arhivă industulătoare,  cei ce posedă informaţii şi fotografii sau dacă au informaţii despre anumite întâmplări legate de istoria şcolilor din Vorniceni sunt rugaţi să le trimită la redacţia revistei. Dacă cele trimise vor fi publicabile, sigur vor apărea în paginle revistei, în formatul online şi cel tipărit, cu menţionarea sursei şi autorilor.

Aşa stând lucrurile, vom reda, acum, un text din cartea lui Octavian Ionescu – ,,Însemnări istorice despre satul Vorniceni, din judeţul Dorohoi”, apărută la Editura Axa, Botoşani-1999:

,,(…) Începuturile învăţăturii de carte în Vorniceni.Şcoala în a doua jumătate a secolului XIX.

Multă vreme, preoţii au fost singurii care cunoşteau, într-o măsură mai mică sau mai mare, cititul şi scrisul, şi poate uni slujbaşi de la curţile boiereşti. Nici măcar vornicul satului nu ştia să scrie şi să citească. Astfel, în mărturia citată din 3 august 1779, numai preotul Vasile din Vorniceni, semnează cu mâna sa, în timp ce sătenii, printre care şi Andrieş vornicul, semnează prin punere de deget. Acelaşi lucru se vede şi din zapisul locuitorilor din Vorniceni dat medelnicerului Gheorghe Dimitriu la 18 februarie 1827. În alte documente din prima jumătate a secolului XIX sau mai vechi se contată aceeaşi unanimă neştiinţă de carte a sătenilor.

O dată cu încheierea primei jumătăţi a sec. XIX, iau fiinţă şcoli în Moldova, deci şi în Ţinutul Dorohoi. Primele şcoli se înfiinţează în oraşele din judeţ.

În a doua jumătate a sec. XIX, prin introducerea şi organizarea învăţământului primar sub Cuza Vodă şi Mihail Kogălniceanu, acest învăţământ ia fiinţă pe cuprinsul întregului judeţ Dorohoi. Adesea, o şcoală primară era pentru mai multe sate.

Şcoala primară urbană (orăşenească) avea patru clase. Cea rurală (sătească) avea 5 clase grupate pe trei divizii.

Redau după lucrarea citată a lui Ioan Ionescu de la Brad tabloul şcolilor din judeţul Dorohoi aşa cum existau în 1865.

 Tabloulu sinopticu alu scoleloru din judeţu

Nr. crt.

Numirea plăşilor şi oraşelor

Nr. şcoalelor

Timpul înfiinţării şcoalelor Anulu Luna Ziua

Nr. băieţilor

Nr. fetelor

1.

Plasa Coşula

10

1865, martie 6

587

2.

Serhometrele

8

1865, maiu 1

284

3.

Prutul-de-sus

7

1865, martie 15

220

4.

Herţa

5

1865, septembrie 1

139

3

5.

Prutul-de-jos

5

1858, martie 1

283

6.

Başăului

11

1965, martie 1

395

7.

Oraşul Dorohoi

2

1851, septembrie 2

134

44

8.

Mihăileni

1

1846, septembrie 2

60

9.

Herţa

1

1858, septembrie 2

71

 

Total

50

 

2.173

47

Privind acest tablou se pot face mai multe observaţii. Mă mărginesc a reţine numai una: în plasa Başeu, de care aparţineau şi Vornicenii, învăţământul primar a luat fiinţă la 1 martie 1865, prin crearea a 11 şcoli. În mod cert, una din aceste şcoli a fost înfiinţată la Săveni, care situat în centru plăşii, îi era şi reşedinţă. Celelalte 10 şcoli au fost înfiinţate în alte sate decât Vorniceni, pentru motivul pe care îl dau mai jos.

Copil fiind, am auzit, de la părinţii mei şi de la alţi oameni din Vorniceni, că primul învăţător al Şcolii din Vorniceni a fost cântăreţul bisericesc Constantin Teodorescu, ,,dascălu’ Costachi”. L-am cunoscut prea bine. Era un om bun la suflet, însuşire care şi-o păstra chiar şi atunci când era beat criţă, căci avea cu străşnicie patima beţiei. Era un bărbat înalt, cu faţa ciupită de vărsat şi nasul mare, cu nişte urechi aproape străvezii de subţiri, sucite şi lipite de cap, cu ochii blânzi, cu o voce piţigăiată şi cepeleagă, ce nu se potrivea deloc cu făptura aceea de uriaş. Bietul dascăl Costache abia ştia să citească pe cărţile bisericeşti, adesea cu greşeli, deşi le ştia pe de rost! Cântările lui erau line, cu o voce subţire de tenor, pornite mai mult din suflet decât din încâlcitele note: pa, vu, ga, de, che, pa. Avea un fel anume de a bate toaca şi de a trage clopotele pentru slujbe sau pentru morţi. Sătenii ştiau acest lucru şi spuneau: ,,Amu trage clopotili sau toacă dascălu’ Costachi!”. A trăit vreo 80 de ani. Am fost la înmormântarea lui, într-o după amiază de octombrie. Din cuvântarea funebră a directorului de atunci al şcolii din Vorniceni, învăţătorul Petru Ştefănescu, am reţinut că ,,cântăreţul bisericesc Constantin Teodorescu a fost întâiul învăţător al satului”. Cum dascălul Costache era născut pe la 1850 sau ceva mai înainte, iar învăţător a devenit la cel puţin 20-25 de ani, socot că şcoala primară din Vorniceni nu a fost înfiinţată chiar de la început, adică la 1 martie 1865, ci mai târziu, adică pe la 1870 sau imediat după acest an.

Constantin Teodorescu le-a fost învăţător copiilor din Vorniceni doar câţiva ani. Oricum, în anul 1875 era învăţător Dumitru Georgian, fiul preotului Constantin Gheorghiu din Vorniceni. Aceasta rezultă dintr-o foaie de catalog din 1875 (aflată în arhiva mea personală), iscălită de învăţătorul Dumitru Georgian.

Dumitru Georgian a fost un  învăţător fruntaş în judeţ; el este cel care a organizat cu adevărat învăţământul primar din Vorniceni. A trăit până în martie 1907, când a murit la Bucureşti, în urma unei operaţii. A fost nu numai un strălucit învăţător, dar şi un cărturar cu vederi largi şi generoase. Dovadă următorul pasaj din testamentul său: ,,….1.500 lei au fost depuşi mai întâi la Prima Casă de Economie din Iaşi, apoi la Casa şcoalelor. Din procente se va cumpăra sumane şi ciubote pentru elevii din Vorniceni, locul meu natal, şi unde am profesat viaţa mea întreagă ca învăţător. Distribuirea îmbrăcămintei se va face în ziua de Sf. Dumitru, după leturghie şi parastas la mormântul mieu. În sala de clasă va fi portretul meu după ultima fotografie, în josul căreia se va scrie câteva cuvinte despre această binefacere.”

După 1880, situaţia învăţământului din Vorniceni este pe deplin consolidată.

În şcoala din Vorniceni am învăţat şi eu în clasele primare. Era pe locul unde se găseşte acum casa parohială, aproape de cele două biserici. Avea o singură sală de clasă, iar pentru locuinţa învăţătorului un ,,iatac”, o cameră curată şi o mică bucătărie. O săliţă de trecere despărţea această locuinţă de sala mare de clasă. Bănci lungi de lemn, catedra, tabla, hărţi şi tablouri pe pereţi, dulapul cu biblioteca formau mobilierul şcolii. În afară avea un balcon, împrejur un fel de cerdac de scânduri. Grădina cu pomi fructiferi şi cu legume, precum şi acareturi gospodăreşti, dădeau impresia unei organizări chibzuite, pildă pentru săteni. Lecţiile erau serioase şi bine pregătite; elevii erau cuminţi şi silitori; serbările şi cercurile culturale ale învăţătorilor erau bucurii şi lumină pentru un popor deştept şi dornic de instruire.

Învăţătorul Dumitru Georgian a îndemnat şi ajutat pe fii sătenilor din Vorniceni să meargă mai departe la şcoală. Astfel, a îndrumat şi susţinut pe cheltuiala sa la şcoala Normală ,,Vasile Lupu” din Iaşi pe Nifon Ivan, tânăr care mai târziu a ajuns insitutor la Bucureşti.

Şcoala din Vorniceni a rămas cu un singur învăţător până la moartea lui Georgian. Al doilea post a fost înfiinţat la 1 septembrie 1907. Clădirea a servit mai departe de şcoală până prin anul 1921, când a fost demolată, iar din lemnăria ei s-a ridicat pe deal, lângă actualul liceu, locuinţa directorului.

În concluzie, învăţământul primar din satul Vorniceni se prezintă deja la începutul secolului ca o instituţie bine organizată. Şcoala şi biserica din Vorniceni au fost cei doi factori activi care, în afară de activitatea în domeniile respective, au lucrat fără preget la ridicarea morală, intelectuală şi religioasă a satului. (…)”.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.