Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // DE CE MĂ SIMT ATAŞATĂ DE SATUL MEU NATAL – VORNICENI?

DE CE MĂ SIMT ATAŞATĂ DE SATUL MEU NATAL – VORNICENI?

DE CE MĂ SIMT ATAŞATĂ DE SATUL MEU NATAL – VORNICENI?
Autor, Mirela S
(n.r. sârbeancă pe linia paternă)

„Imaginati-va ca sinteti intr-un loc plin de calm si pace, inchipuiti-vă ca sinteti pe o insula scaldata de soare sub umbra unui palmier si, in locul acela linistit, va gasiti echilibrul sufletului” asa se termina clasa mea de yoga.

Numai ca, pentru mine, locul acela binecuvintat nu e o insula exotica pe un tarim indepartat si soarele or fi rasarind de la est dar eu stiu cel mai bine de unde rasare soarele meu.
Soarele staluceste cel mai frumos acasa, acolo unde sint parintii mei. E HAIS5interesant ca, desi a trecut atita timp de cind am plecat din sat, ma simt atit de legata de Vorniceni. Poate ca indiferent de virsta cind ne intoarcem in casa parinteasca devenim iarasi copii. Poate ca indiferent de virsta, parintii nostri ne vad tot copii.

In copilarie, pentru mine acasa insemna locul de refugiu unde uitam de extemporale, teze, sesiune de examene, locul unde ma simteam in siguranta.

Ce inseamna acasa pentru mine acum? Poate reprezinta mai mult decit insemna in trecut pentru ca este locul unde dau timpul inapoi si sint din nou in anii adolescentei. Poate pentru ca tata inca imi mai da sfaturi ca la un copil si, ca sa fie sigur ca am inteles mesajul corect, ma pune sa-l repet Poate pentru ca inca imi face placere sa-mi asez fruntea in poala mamei si sa ma las mingiiata de mina ei calda. E pacat sa lasam ca lucrurile astea simple si atit de frumoase sa fie trecute neobservate, e pacat sa intepretam gresit un act de dragoste si daruire. Ne simtim jigniti si ofensati cind ni se face morala, dar uitam sa vedem ca de fapt in spatele vorbelor care ne dor, e dragoste si grija, e suferinta si sacrificiu.

Dragostea nu are nevoie de cuvinte, imbratisarea mamei stringerea la piept a tatei sint cele mai frumoase declaratii de dragoste!

Daca deschidem ochii mari vedem lacrimile neplinse ale parintilor, lacrimile de dor. Daca deschidem urechile auzim oftatul parintilor cind vorbesc despre noi pe la porti. Suntem noi indejauns de recunoscatori? Meritam noi dragostea curata si neconditionata a parintilor? Meritam noi iertarea lor cind gresim?

Parintii mei sint niste oameni minunati, dar sint sigura ca fiecare fiu sau fiica gindeste exact la fel ca mine. Cei care mai avem parintii printre noi hai sa facem ceva frumos! Hai sa le luam astazi mana mamei si a tatei si sa le-o sarutam cu respect si dragoste!

Ar fi pacat sa lasam sa mai treaca o zi si sa descoperim cu regret ca… e prea triziu!…

Etichete:

1 comentariu la acestă însemnare

  1. alina spune:

    Imi dau lacrimile in ochi cind o citesc, deoarece si eu sint plecata peste hotare.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.