Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fapte din trecut // COSTACHE SÂRBU – SUFLETUL PĂMÂNTULUI

COSTACHE SÂRBU – SUFLETUL PĂMÂNTULUI

COSTACHE SÂRBU – SUFLETUL PĂMÂNTULUI
Autor, Teodor EPURE

De oameni buni și înțelepți îți aduci aminte întotdeauna cu plăcere. E vorba de moș Costache Sârbu, fiul lui Gheorghe și Saveta. Tatăl său, Gheorghe Sârbu, veteranul de la 1877-78, a fost cel dintâi fruntaș din sat. Avea mult pământ și sute de oi. Dintre veteranii din Războiul din 1877-78, care au rămas în viață și s-au întors în Vorniceni, am vorbit adeseori, ,,copil fiind, cu Ion Arnăutu, Nicolae Foca, Gheorghe Sârbu. Toți aceștia se numărau printre gospodarii de seamă din Vorniceni. Era o mândrie pentru tot satul când veteranii de la ,,`77” erau văzuți în biserică, la primărie, îmbrăcați în costum național și cu pieptul plin de decorații” afirmă Prof. Univ. Octavian Ionescu în lucrarea sa ,,Însemnări istorice despre satul Vorniceni”.

Bunicul său, Dumitru Sârbu, venea dint-un sat vecin, Mileanca, despre care Octavian Ionescu spune că ,,unul dintre locuitori, Sârbu Dumitru, avea stână cu sute de oi și înainte de aș sfârși viața a lăsat cu limbă de moarte fiilor săi, Nicolae și Gheoghe, ca la moartea lui să fie petrecut la groapă cu întreaga turmă de oi. Întâmplându-se să moară în luna mai, carul funerar învelit cu scoarțe înflorate și convoiul de înmormântare, au fost intercalate în mijlocul cârdurilor de oi și de mei care au petrecut la groapă într-un chip deosebit pe fostul lor stăpân”.

Costache, fiul lui Gheorghe, era un bărbat înalt, șaten, cu ochi albaștri, cu părul alb, cu mustață scurtă, barbă deasă și sprâncene stufoase. S-a căsătorit cu Saveta Nechita, care provenea dintr-o familie modestă și care a născut șase fete. După părerea sa, știința de carte nu prea avea valoare (știe o clasa, să se iscălească) de aceea, din cele șase fete, numai prima și ultima au urmat cursurile școlii primare, iar celelalte au rămas fără știință de carte.

Fetele sale au fost educate potrivit credinței că plugarul trăiește din rodul muncii sale, iar prin munca sa, prin exemplul său personal a reușit să impună fiicelor sale aceeași dragoste și respect față de pământ, singura sursă de existență. A cumpărat mult pământ, a construit câte o casă pentru fiecare fiică, așezându-le la rând ca într-un adevărat cartier.

Potrivit unor tradiții sătești, moș Costache Sârbu s-a străduit ca fetele sale să fie măritate cu fii de oameni gospodari și cu stare materială bună. Asemenea multora din săteni, în mijlocul cărora a trăit, a cunoscut bine meșteșugul lucrărilor agricole, creșterii vitelor și oilor. Cu fetele s-a purtat cam aspru, spunându-le drept în față, dacă i se punea ceva pe inimă. Cred că s-a comportat așa respectând proverbul ,,Furnica nu răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc, încet, însă bucățică după bucățică”.

Avea un suflet bun, vrednic de a face pomană în toate momentele vieții. A făcut multe praznice, a înzestrat pe unii săteni cu loc de casă și pământ, cum a fost cazul lui Băbuță Petru, venit din Basarabia fără nici un sprijin material.

S-a bucurat de multă simpatie din partea sătenilor, având mulți fini de botez și cununie. I-a plăcut să își petreacă viața fie în mijlocul familiei, care era destul de numeroasă, fie în mijlocul sătenilor, cu care stătea deseori la sfat. Nu era băutor înrăit, dar când consuma vin (avea o suprafață de 60 de ari de pământ cultivată de viță de vie), era vioi, vesel și comunicativ. A participat la luptele de la Mărășăști în timpul Primului Război Mondial.

În perioada comunistă a avut mult de suferit. Considerat ca dușman al poporului, fiind chiabur, a fost obligat să doneze o suprafață de teren statului (prin așa-zisul Decret 308). I s-au impus cote și impozite mari, neavând posibilitatea să le achite fapt pentru care a fost dus de multe ori în fața instanțelor judecătorești.
Pentru că era chiabur a fost obligat să transporte cu carul cu boi lemne dintr-o localitate în alta, pe o distanță de 90 de kilometri. Aceste măsuri represive luate de autoritățile locale de atunci împotriva sa, l-au făcut să fie mai cătrănit și mai indiferent față de cei din jurul său. A avut de înfruntat răutatea, aroganța, invidia și abuzurile autorităților locale (care de altfel, era consătenii săi, chiar, și rude), dar s-a bucurat de dragostea, stima și aprecierea sătenilor în mijlocul cărora a muncit și a trăit.

Etichete:

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Mirela S spune:

    Mi-a crescut inima de bucurie sa aud de bunicul meu, e o adevarata onoare sa fiu urmasa unei om atit de stimat si apreciat. Din cite am inteles bunicul Costache a fost tatal bunicului meu Grigore. Un lucru e clar ce s-a mostenit din generatie in generatie e caracterul de ‘Sirbean’ cum ride mama citeodata. Cred ca intr-o oarecare masura i-l mostenesc si eu.
    Multumesc pentru articol mi-a facut mare placere sa-l citesc.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.