Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // CHIRIAC ANDREI – VETERANUL DE RĂZBOI, IUBITOR DE JOC, CORECT TOATĂ VIAŢA, SPRIJINITOR AL BISERICII – PE CARE O IUBEŞTE CA PE MAMA LUI, UN GOSPODAR AL SATULUI CARE A MUNCIT DIN GREU

CHIRIAC ANDREI – VETERANUL DE RĂZBOI, IUBITOR DE JOC, CORECT TOATĂ VIAŢA, SPRIJINITOR AL BISERICII – PE CARE O IUBEŞTE CA PE MAMA LUI, UN GOSPODAR AL SATULUI CARE A MUNCIT DIN GREU

Andrei ChiriacNenea Andrei Chiriac s-a născut la 6 septembrie 1925, în Vorniceni, fiind al patrulea copil din familia lui Andrei şi Maria Chiriac.

De mici cei 7 copii au fost puşi la muncă, fiecare fiind „specializaţi” într-o îndeletnicire. Este şi cazul lui Andrei, care, de mic şi până la căsătorie, a fost cioban, la oile familiei. Mult timp vara o „petrecea” doar în câmp, cu oile, încă de la 8 ani. Parcă şi acum, la această vârstă onorabilă, îşi aduce aminte că fie copil, fie flăcău, tatăl său le spunea, la toţi că la asfinţitul Soarelui să fie acasă. Şi acum îşi aminteşte cum, pe la 12 ani, din cârdul de oi, unele ale sătenilor, i s-au furat 2 oi şi neatenţia „l-a costat”. Părinţii au dat păgubaşului două oi de la casa lor. Cum să nu i se fure oile dacă tatăl sau îl lăsa pe el şi pe fratele Toader, mici, singuri la stână, să pască oile, să le mulgă, să le păzească şi noaptea. Ce copil, fie el şi mai măricel, nu era „furat” de somn. Într-o asemenea noapte i s-au furat cele 2 oi. Însă, se pare că, părinţii aveau încredere în ei. Ba chiar, cred, că se şi mândreau. Pe când era flăcău (de vreo 18-19 ani) cu unul din fraţii mai mari organiza jocul, la diferite case din sat. Fratele era calfă, iar Andrei „se avânta” în iureşul jocului scoţând, la joc, unele fete. Chiar dacă dădea un bacşiş gospodarului, unde se făcea jocul, erau cu toţii mulţumiţi. Nenea Andrei mai câştiga şi un colac, doi, de la fetele pe care le scotea la joc, în câşlegile Crăciunului. Uneori „ciupea” colacii, dar nu avea nici un gând să o ia în căsătorie pe fată (dar ea, totuşi, spera). La un asemenea joc, organizat, la casa lui moşul Pricochi, a jucat-o şi pe tanti Aneta (era obligatoriu să dansezi şi pe fata gazdei). Părinţii lui îi sugerau că ar fi bine s-o ia de nevastă pentru că-i singură la părinţi şi are avere. Socrul şi soacra sa erau milostivi şi foarte iubiţi de localnici. Acest lucru l-au învăţat şi nenea Andrei şi tanti Aneta. Pentru că în 1949 a luat-o în căsătorie. După vreo 2-3 ani de instrucţie premilitară, chiar de hram (26 octombrie 1949) au făcut nunta. Surpriză… (dar cu totul neplăcută pentru tinerii însurăţei). N-au trecut nici 2-3 zile şi a fost luat în armată, unde a stat 3 ani. În armată a lucrat la calea ferată Salva-Vişeu, la GOSTAT, la Drăguşeni, la Hunedoara (unde a fost trimis pentru şcoala de sergenţi), la Reşiţa unde a fost la o şcoală de instruire a recruţilor, la Anina, la mina de cărbuni, pentru instruirea recruţilor (puşi să muncească acolo), şi în ultima parte la Bucecea, după care tatăl său printr-o cerere adresată Centrului militar a solicitat să-l elibereze (deja, avea 27 de ani, limita maximă până când putea fi militar). Toată viaţa a locuit şi trăit în aceeaşi curte cu socrul său, cu care s-a împăcat bine, care i-a crescut copiii, animalele, cât era la câmp sau la livada CAP. Acasă a crescut vaci, porci, păsări şi la bătrâneţe, cai. Pe lângă munca la cultura mare, la CAP, nenea Andrei a fost şef de echipă la pomicultură, muncă de mare răspundere, mai ales că se lucra şi cu substanţe chimice, folosite la stropit. A fost corect, sever cu ceilalţi săteni, ce lucrau acolo, dar unii nu respectau regulile de protecţie şi folosire a substanţelor chimice şi asta le-a adus decesul. Unii chiar insistau pe lângă medici să le dea document că sunt sănătoşi (deşi vreo 2 au fost depistaţi, la timp, că deja erau bolnavi). Aici, la livadă se plătea mai bine. Noroc că, la amiază, erau supravegheaţi să consume laptele ce se dădea, ca mijloc de protecţie.

A ieşit la pensie în 1982. Are 6 copii, 4 băieţi şi 2 fete, toţi bine realizaţi, aşezaţi în… Bucureşti. Aceştia le-au propus părinţilor să vândă locuinţa şi să meargă să locuiască la ei sau în apropierea capitalei. Dar nea Andrei nu şi nu. Este prea puternic înrădăcinat în Vorniceni. Aici încă munceşte, a ridicat o troiţă, are fântână, are păsări, aer curat. Aici a botezat 20 de fini, a cununat 2 fini, aici a fost şi încă mai este stâlp al bisericii (a fost epitrop), aici a făcut mult bine, celor care au apelat la el, şi aici de mic şi până la maturitate a jucat căiuţii, capra şi la nunţi, la care a participat. Acum sănătatea îl cam lasă, unii răufăcători l-au „cercetat” în pod să-i fure porumbeii. Oare de ce nu ar putea şi aceştia să urmeze exemplul familiei Chiriac care niciodată n-a luat un capăt de aţă de la cineva? La anii pe care-i ai şi pentru trăinicia familiei matale, moşule Andrei, îţi doresc mulţi ani fericiţi, alături de cea pe care ţi-ai ales-o din multele fete ce-ţi dădeau târcoale.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.