Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Diverse // Apariţie editorială de excepţie: IN MEMORIAM OCTAVIAN IONESCU (1901-1990)

Apariţie editorială de excepţie: IN MEMORIAM OCTAVIAN IONESCU (1901-1990)

Primit pentru publicare: 23 oct.2014.
Autor: Avocat Ana Maria MALUȘ

Postat: 24 oct.2014

In memoriam Octavian Ionescu (1901-1990)


Autori cărții: Tudorel Toader, Marina Mureşanu Ionescu, Lucian Ionescu (ed.)

 

Octavia_Ionescu-214x300

In memoriam Octavian Ionescu (1901-1990) (ISBN: 978-606-714-011-8) a apărut recent la Editura Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, fiind publicată în cadrul colecţiei Personalităţi ale Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi şi însumând un număr de 548 pagini (format 17 x 24 cm.).

Lansarea cărţii a avut loc joi, 23 octombrie 2014, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza” .

Această carte, dedicată unei personalităţi marcante, este, la rându-i, semnată de Tudorel Toader (profesor universitar doctor, judecător la Curtea Constituţională a României) şi Marina Mureşanu Ionescu (profesor dr. la Facultatea de Litere a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) și prof. dr. univ. Lucian Ionescu, în calitate de editor.

Din cuprins: Cuvânt înainte de Tudorel Toader, Biografie, Opera, Despre Octavian Ionescu, Studii, Texte inedite, Documente din arhiva personală etc.

Octavian Ionescu (n. 1901, Vorniceni Botoşani – d. 1990, Iaşi) a fost jurist, filosof, profesor universitar. Doctor şi laureat al Facultăţii de Drept din Paris, 1931. Profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi până în 1950 când este epurat de regimul comunist. Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi monografii din materia dreptului civil, a sociologiei juridice şi a filosofiei dreptului. A fost membru al numeroase asociaţii ştiinţifice internaţionale şi un colaborator constant al prestigioaselor reviste „Archives de Philosophie du Droit et de Sociologie Juridique” şi „Archiv für Rechts und Sozialphilosophie”.

Cartea, aşa cum este prezentată oficial de către Editura Universităţii Al.I. Cuza, reprezintă o restituire necesară a operei şi activităţii profesorului Octavian Ionescu (1901-1990), personalitate de prim plan a ştiinţei juridice româneşti. Doctor şi laureat al Facultăţii de Drept din Paris (1931). A fost membru marcant al Consiliului Legislativ al României pâna la desfiinţarea acestuia în 1948. Profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi până în 1950 când este epurat de regimul comunist. Deşi marginalizat, îşi continuă activitatea ştiinţifică prin participarea la congrese internaţionale, publicaţii la prestigioase reviste internaţionale precum Archives de Philosophie du Droit et de Sociologie Juridique şi Archiv für Rechts und Sozialphilosophie. Volumul cuprinde teza de doctorat a profesorului Octavian Ionescu, “La notion de droit subjectif dans le droit privé”, Paris, Sirey 1931, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 1978, numeroase studii publicate în România şi în străinătate în intervalul 1933-1983, insuficient sau total necunoscute în spaţiul românesc.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.