În lunea a treia a Postului Mare, isprăvind toate cele ce i-a fost rânduit să le petreacă pe fața pământului, tăcută, sfioasă și discretă s-a așezat la cele veșnice, mătușa Maria Paveliuc. Copilărind [și] pe lângă vatra dumisale mi s-a umplut sufletul de bunătatea cuminte și așezată a acestei femei. N-am văzut-o mânioasă. Nu știa să suduie, să ocărască, nu nimic. A avut sufletul blând ca ziua de primăvară în care a plecat. Dumnezeu s-o odihnească în veci!
Condoleanțe alor ei!