Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Arhivă pentru octombrie, 2014

Teodor EPURE: ÎNCĂLZITORUL PLANETEI

Vorniceneanul
ÎNCĂLZITORUL PLANETEI Când îmi îndrept spre cer privirile de gheață, Soarele fierbinte-mi scaldă întreaga față, Florile se bucură cu lacrimi de rouă, Și-și încălzesc sufletul cu lumină nouă. Soarele e un copil vesel și blond, Mă apropii de el când e tot mai blând, Și mă bucur însumi de lumina lui, Când stăpânește regatul cerului. E zâmbetul vieții și al frumuseții, Și îl iubesc încă din tinerețe, Adesea-l prind în căușul palmelor, Și-mi spăl ochii și dorul lacrimilor. Aleargă ani de ani, lună de lună, pe câmp Să încălzească scumpul nostru pământ Cu... 
Etichete:

Sărbătoarea sau hramul „în veac” …

Vorniceneanul
Sărbătoarea sau hramul „în veac” al Sfantului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de mir – la Vorniceni – la a fost redată cald, minunat, cu bucurie prefirată în cheie nostalgică,  de către Prof. Octavian Ionescu. Dimitrie al Tesalonicului este, alături de ucigătorul balaurului – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – unul dintre sfintii militari victorioși ai războaielor nevăzute  în care scorpia și/sau fiara cu șapte capete au fost, mai curând, ispite seculare.  Tocmai de aceea, în Mineiul pe octombrie – la fila 401 se zice „…... 
Etichete:

Apariţie editorială de excepţie: IN MEMORIAM OCTAVIAN IONESCU (1901-1990)

Apariţie editorială de excepţie: IN MEMORIAM OCTAVIAN IONESCU (1901-1990)
Primit pentru publicare: 23 oct.2014. Autor: Avocat Ana Maria MALUȘ Postat: 24 oct.2014 In memoriam Octavian Ionescu (1901-1990) Autori cărții: Tudorel Toader, Marina Mureşanu Ionescu, Lucian Ionescu (ed.)   In memoriam Octavian Ionescu (1901-1990) (ISBN: 978-606-714-011-8) a apărut recent la Editura Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, fiind publicată în cadrul colecţiei Personalităţi ale Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi şi însumând un număr de 548 pagini (format 17 x 24 cm.). Lansarea cărţii a avut loc joi, 23 octombrie 2014, în Aula „Mihai Eminescu”... 
Etichete:

Teodor Epure: SATUL DIN NOI

Vorniceneanul
SATUL DIN NOI   În satul meu albit de miresme crude, Un murmur de holdă în iarbă s-aude, Și din fântâni sună izvoare de lumină, Când luna pe dealuri din fluiere suspină. Satul meu drag cu fire de iarbă crude, Îndrăgostit de veacul ce arde-n iubire, Mă cheamă mereu în liniște fierbinte, Cu gând de mărire la vremea de-mplinire. S-ascult pe săteni cum deșteaptă pământul, Și nu vor niciodată  să-i audă vântul, S-aud cum pământul plânge când îl ară, Ca să ajungă pâinea în întreaga țară. Ei s-au născut demult din inimi de revoltă, Cu un chip luminos... 
Etichete:

TOAMNA

Vorniceneanul
Autor, Teodor Epure   TOAMNA   Se apropie toamna cu pași mici, arămii, Pădurea își dezbracă hainele ruginii, Crizantemele înfloresc prima oară, Și de pe munte turmele de oi coboară. Toamna pornește tiptil prin vinete-amurguri, Trece printre vrejuri,printre veștede ramuri, În pustiuri dispar oaze îndepărtate, Peste tot se rostogolesc frunzele moarte. Pământul  greu cade în nopți cuprinzătoare, De lângă stelele în singurătate, Oamenii lucrează din zori până în noapte, Să-și adune recoltele tot mai bogate. În nopțile adânci cu nori de ninsoare, Crengile... 
Etichete:

Teodor Epure, cu gândul la: AMURG DE PRIMĂVARĂ

Vorniceneanul
  AMURG DE PRIMĂVARĂ   Tot îmi vin în minte acele amurguri, Când fluturii-nserării plonjau printre dealuri, Lumina se retrăgea și se mistuia-n flori, Iar dragostea anilor mei trecea prin fiori. În ceasul înserării când eram flămând, Mă așezam încet lângă sobă plângând, Așteptam să sosească mama în casă, Să aprindă repede lampa de pe masă. Când ștergea sticla de lampă afumată, Era cea mai frumoasă clipă așteptată, Clipa ritualului aprinderii lămpii, Clipa bucuriei și a fericitii. Am rămas în fața cercului de lumină Cu gesturi lente și privire... 
Etichete:

Adevărata obârşie a poporului român. Rugăciunea Tatăl nostru a celţilor, cunoscută de Bogdan Petriceicu Haşdeu, speranţă de cunoaştere a scrisului dacilor

Vorniceneanul
Sursa primară: www.luceafarul.net Autor: Ion N. Oprea, 7 oct.2014                      Adevărata obârşie a poporului român Rugăciunea ,,Tatăl nostru” a celţilor, cunoscută de Bogdan Petriceicu Haşdeu, speranţă de cunoaştere a scrisului dacilor O lucrare, rugăciunea Tatăl nostru, publicată în anul 1715 de istoricul englez Chamberlayn, în peste o sută de limbi, printre care figurează şi două forme nominalizate a fi  în limba română din Walahia, cunoscută şi de către Bogdan Petriceicu Haşdeu, se naşte speranţa cunoaşterii mai îndeaproape... 
Etichete:

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.