Vorniceneanul

Bine aţi venit!



Meniu

Eşti aici: Prima pagină // Fii din Vorniceni // – SURORILE URSACHE –(JIJIE MARIA ŞI PINTILEI ELENA)

– SURORILE URSACHE –(JIJIE MARIA ŞI PINTILEI ELENA)

Cele două surori, get-beget vornicenene, au venit pe lume în 1938 şi, respectiv, în 1943, având ca părinţi pe moşul Ursache Toader şi mătuşa Aristiţa. Dacă moşul Ursache s-a trecut din viaţă cu mulţi ani în urmă, mătuşa Aristiţa s-a bucurat de o viaţă deosebit de lungă, văzându-şi cu proprii ochi căsătoriţi toţi copiii, ba mai mult chiar şi destui nepoţi. Moşul a fost apreciat de săteni ca fiind foarte aspru, a trăit „într-un picior” fiind mutilat în Primul Război Mondial. Ba mai mult, a fost şi primar, în vreme de mare cumpănă (în timpul secetei din 1946-1947), timp de 3 ani şi jumătate. Aspru, aspru, dar atunci când unii nevoiaşi îi cereau ceva de mâncare, fiind mai înstărit, le-a dat făină de porumb, ca să se salveze de la foamete. A botezat şi cununat peste 25 persoane, fiind trecut la „chiaburi”.

Într-o asemenea familie au crescut cele două surori, alături de 5 fraţi. Vrednică, dar şi autoritară a fost mătuşa Aristiţa, dacă a reuşit „să-i dea la brazdă” pe atâţia flăcăi, care mai de care mai ambiţios.

De mici au învăţat în şcoală, până la 4 clase. Au avut învăţători pe domnii Ciubotaru Constantin, Olaru Dumitru, Pădureţ Dionisie ş.a. Învăţau limbă română, matematică, istorie, limbă rusă, muzică, până la amiază. După amiază participau la muncile din gospodărie – mergeau la arat, semănat, secerat, tăiat porumb şi floarea soarelui, la creşterea vitelor şi oilor.

La vârsta majoratului, ca fete mari, au ieşit la joc, pe toloacă, la primărie. Uneori le era drag şi părinţilor să le vadă cum sunt băgate în horă sau la sârbe, şi atunci le însoţeau. Cu clăcile nu prea au avut de „furcă” pentru că era destulă treabă acasă sau pe câmp (la adunat fân). Doar aşa, la o familie tânără au participat la o clacă, la lipit cu lut, o casă din furci.

S-au căsătorit cu câte un flăcău destoinic şi uneori chiar înstărit, Dumitru Jijie şi Mihai Pintilei. Nu prea au „staţionat” mult la casa socrilor. Au făcut tot ce a fost posibil „să se dea deoparte”, chiar cu riscul unor nemulţumiri privind locul de casă. Orice început a fost greu pentru ambele surori. Cotele din cereale, carne de porc şi vită, lână, alte obligaţii apăsătoare, către stat le-au făcut să înainteze greu, dar sigur. Hărnicia şi buna creştere, dragostea de muncă, priceperile şi deprinderile obţinute încă de mici, alături de mama lor, le-au făcut să se facă bine cunoscute, în sat, pentru meşteşugurile casnice din care veneau şi unele venituri suplimentare dar şi „împodobirea” caselor lor, cu tot ce înseamnă artă populară, de mare rafinament. Încă de copile, dar ca şi fete de măritat, ele au deprins şi apoi şi-au perfecţionat arta ţesutului ştergarelor din bumbac, cu modele interesante, în 4 iţe şi apoi a unor „macaturi” din bumbac şi lână, care se regăseau şi încă se mai regăsesc în zestrea pentru măritiş, „până-n grindă”. Ţeseau pânzeturi de cânepă, pentru saci, pentru traiste, pentru păretare şi mai nou (circa 25-30 de ani în urmă), ţesături „în foiuri” cu mai multe perechi de iţe, pentru coverturi de pat. Modelele „în Coghi”, „Biscuitul”, careul, sunt doar câteva. Ba mai mult imaginaţia lor bogată le-au făcut să ţese şi carpete în stative, folosind lână colorată.

Aceste două surori, şi-au completat veniturile şi au folosit din plin iernile pentru „alesul” covoarelor moldoveneşti, care sunt reprezentative pentru Vorniceni. Modelele erau diverse. Ele însele se întreceau una pe alta. Au confecţionat scoarţe cu: Buchetul de 9 trandafiri, rombul mare, butoieşele, Soreanca Creanga, Floarea mărului, Siva, iar în urmă cu 20-25 de ani au „inventat” modelul de covoare din lână naturală necolorată, albă, brumărie şi neagră. În fiecare iarnă erau ţesute 30-60 m ştergare (uneori mai mult), 2-3 covoare, cu motive florale, inspirate din natura înconjurătoare şi motive geometrice.

Încet, încet vrednicia şi hărnicia le-au determinat să fie bucătăreasă, la nunţi (Jijie Maria) şi să se dedice mult creşterii animalelor (vite, oi) – Pintilei Elena şi Jijie Maria. Demn de remarcat este faptul că, deşi uneori bolnave, cu mulţi copii mici, nu s-au descurajat şi au muncit, din greu, scoţând „la lumină” toţi copiii (unii având şi importante sarcini de serviciu pentru comunităţile din care fac parte). Este o plăcere deosebită să vezi ograda plină de copii, gineri şi nurori, nepoţi şi nepoate la sărbători sau cu alte prilejuri.

Acum fiecare din ei ajută pe părinţii lor (mame şi taţi) să modernizeze casele în care au copilărit, să se bucure şi ei, măcar la bătrâneţe, de frumuseţea vieţii. Tanti Maria şi Ileana au totuşi un regret, în suflet. Tinerele de astăzi nu mai ţes, nu mai pun preţ pe lucrurile de mână, făcute de cele în vârstă. Fetele sale însă le apreciază, pentru că de mici ele au fost puse să ajute la ţesut, să se pregătească cu multă zestre.

Dragele de ele, cele 2 surori, îşi aduc aminte prin câte greutăţi au trecut, de-a lungul celor peste 70 de ani, dar sunt mulţumite sufleteşte că au lăsat „o dâră” importantă pe acest pământ. Dumnezeu le-a ajutat să treacă peste greutăţi, să aibă nişte gospodării bine întemeiate şi să fie două din multele femei deosebit de gospodine din sat.

Etichete:

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2015 Revista Vorniceneanul.Toate drepturile rezervate.

Revista Vorniceneanul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.